Carti copiate pentru avansarea in functie

Gazeta de Cluj a fost sesizata in privinta unui plagiat grosolan la UMF, medicul legist Dan Perju-Dumbrava fiind acuzat ca ar fi copiat in doua carti folosite pentru avansarea in postul de conferentiar chiar de la proprii studenti. Comparand documentele, se observa ca o mare parte din text este identica, iar plagiatul este evident daca avem in vedere ca lucrarile de diploma sunt anterioare cartilor.

„Integritatea relatiei cadru didactic – student este fundamentul misiunii educationale a
Universitatii de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca”, scrie in carta institutiei de invatamant superior. Insa atunci cand profesorii folosesc lucrarile propriilor studenti pentru a avansa profesional, aceasta integritate este stirbita, iar imaginea universitatii poate avea de suferit.
Gazeta de Cluj a primit o sesizare potrivit careia, doua dintre cartile pe care si-a pus numele dr. Dan Perju-Dumbrava, vicepresedintele Colegiului Medicilor Cluj, sunt copiate dupa lucrarile de diploma elaborate de doi studenti carora le-a fost coordonator stiintific. Cele doua carti apar pe lista de monografii depusa de acesta la dosarul pentru ocuparea postului de conferentiar la Catedra de Medicina Legala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) ”Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca.

„Copy-paste”

In mod ironic, prima carte, publicata in 1999 la Editura Hipparion din Cluj-Napoa are titlul „Bioetica si responsabilitate medicala”, iar a doua, publicata la aceeasi editura un an mai tarziu, „Responsabilitate medicala”. Intr-adevar, daca rasfoim copiile celor doua carti, care exista doar la dosarul dr. Perju-Dumbrava de la arhiva UMF, si nu au fost publicate pe piata de carte de specialitate, observam ca acestea cuprind exact acelasi text ca doua lucrari de diploma sustinute anterior, in 1998. Este vorba de lucrarile absolventilor Marius Stanescu, „Implicatiile bioeticii in medicina”, Facultatea de Stomatologie, si Parau Angela, „Implicatii medico-legale in criteriologia responsabilitatii medicale”, Facultatea de Medicina.
Astfel, comparand cele patru lucrari, putem observa ca „Bioetica si responsabilitate medicala” este o copie fidela a celor doua lucrari de diploma, iar „Responsabilitate medicala”, cuprinde, pe langa un plagiat grosolan al lucrarii absolventei Angela Parau, si un autoplagiat, partea referitoare la bioetica fiind identica ca cea din primul volum mentionat. Folosirea propriilor lucrari este permisa in mediul academic in aceeasi masura ca folosirea lucrarilor altor autori: prin citarea corespunzatoare si mentionarea sursei in lista bibliografica. Niciuna din aceste conditii nu este indeplinita in cazul celei de-a doua carti a dr. Perju-Dumbrava. Si, nu in ultimul rand, listele bibliografice corespund fidel celor din lucrarile de diploma, fiind copiate in carti si concluziile, un element uzual in lucrarile de cercetare, dar nu si in volumele care descriu o arie a activitatii medicale.
Regulamentul Comisiei de Etica a UMF prevede: „Art. 1. Se considera plagiat: a) preluarea si prezentarea integrala sau partiala, voluntara sau involuntara, a activitatii sau a materialului realizat de un alt autor sau de mai multi autori, ca fiind a propriei persoane, intr-o lucrare scrisa (de exemplu: carte, referat, articol, lucrare de licenta, de disertatie, teza de doctorat, experiment etc.) sau intr-o prezentare orala, fara referinte la textele sursa; (…) h) autoplagiatul, adica prezentarea sau publicarea aceluiasi material personal publicat anterior, avand modificat titlul, pentru evaluari diferite”. Concluziile sunt usor de tras in acest caz, la o simpla rasfoire a cartilor si lucrarilor de diploma.

Cine sanctioneaza?

Care sunt masurile care pot fi luate in acest caz? Potrivit aceluiasi document, Comisia de Etica nu ia in considerare decat sesizarile depuse de o persoana care prezinta datele proprii de identificare, cele ale persoanei pe care o acuza de plagiat, precum si dovezile care sa-i sustina afirmatiile. „Art. 3. (1) O acuzatie de plagiat este valida atunci cand este insotita de o dovada clara, prin indicarea textului sau textelor din care s-a plagiat. (2) Daca doua articole sau alte materiale prezentate simultan contin fragmente comune, intr-una sau mai multe dintre formele mentionate la art. 1, se poate fundamenta o acuzatie de plagiat”, arata Regulamentul Comisiei de Etica.
Sub jurisdictia acesteia intra orice cadru universitar al UMF, dar si studentii. In plus, „orice persoana cu functie de conducere din Universitate, care primeste o sesizare privind incalcarea eticii universitare, are obligatia de a o inainta Comisiei de etica universitara”. Potrivit surselor Gazeta de Cluj, o asemenea sesizare a existat, dar nu a fost luata in considerare, pentru ca trecuse prea mult timp de la publicarea cartilor, termenul pentru denuntarea plagiatului fiind de sase luni dupa aparitie.
Plagiatul de care este acuzat dr. Dan Perju-Dumnbrava se incadreaza insa la „Cazuri semnificative de plagiat: (…) b) forme extinse de plagiat si, mai ales, plagiatul total”. Astfel, regulamentul prevede ca, daca persoana care a plagiat este cadru didactic, care este de presupus a fi in cunostinta de cauza in privinta regulilor si interdictiilor in materie de lucrari originale, sanctiunile se aplica in functie de gravitatea actului de plagiere. „In cazul publicarii de lucrari cu plagiat semnificativ sau grav, in vederea promovarii in ierarhia didactica sau de cercetare, sanctiunea poate merge pana la excluderea din Universitate si, daca este cazul, dosarul se va deferi justitiei, care va decide conform legislatiei in vigoare. Aceasta situatie este valabila indiferent de momentul in care un cadru didactic a ajuns sa produca lucrari care se dovedeste a fi plagiate”, subliniaza regulamentul.

Sesizari inutile

Tot ce ramane de facut este ca aceasta Comisie de Etica a UMF sa se auto-sesizeze, documentele doveditoare fiindu-i usor accesibile, la arhiva universitatii. Anchetarea acestor acuzatii si sanctionarea, in cazul unei sentinte defavorabile lui Perju-Dumbrava cade in sarcina Comisiei de Etica a UMF. Gazeta de Cluj a contactat reprezentantii UMF pentru a cere detalii referitoare la o eventuala sesizare impotriva medicului. Consilierul juridic al UMF a declarat direct ca nu exista nici un fel de sesizari de plagiat la Comisia de Etica, fara a cere detalii despre acuzatiile aduse unui cadru didactic al institutiei.
Elementul care adauga gravitate faptelor lui Dan Perju-Dumbrava este faptul ca a folosit aceste lucrari pentru a promova in postul de conferentiar universitar. La concurs, comisia a fost sesizata in legatura cu cele doua carti, dar nu s-a luat nici o masura, medicul motivand ca cele doua lucrari de diploma sunt creatia sa. Insa, in calitate de coordonator al acestor lucrari de diploma, trebuia fie sa nu permita sustinerea celor doua lucrari, fie sa nu publice inca o data acelasi continut. Examenul de licenta al celor doi absolventi ar trebui anulat, in cazul in care ceea ce sustine Perju-Dumbrava este adevarat. Pana la inchiderea editiei, Dan Perju-Dumbrava nu a putut fi contactat.

Marin Escaladrian

Vicepresedinte la Colegiul Medicilor
Dan Perju-Dumbrava a fost ales in decembrie 2011 vicepresedinte al Colegiului Medicilor (CM) Cluj, avand mandat pana in 2015. Sotia sa, dr. Lacramioare Perju-Dumbrava, este membru in Comisia de Disciplina a CM, in care a fost realeasa la ultimul scrutin al asociatiei profesionale. Aceeasi comisie de disciplina care l-a sanctionat cu „vot de blam” pe dr. Teofil Pop in cazul despre care Gazeta de Cluj a relatat in numerele anterioare. In ceea ce-l priveste pe Perju-Dumbrava, oricum nu risca sa fie sanctionat de propria sotie, pentru ca, asa cum ne-a explicat consilierul juridic al CM Cluj, comisia de disciplina analizeaza doar abaterile disciplinare legate de actul medical. Care, asa cum am aratat, sunt sanctionate cu votul de blam, o simpla formalitate, care expira dupa sase luni.
Dr. Dan Perju-Dumbrava este medic primar legist la Institutul Medico-Legal Cluj-Napoca, conferentiar la UMF si profesor universitar la Universitatea „Dimitrie Cantemir”, iar sotia sa este profesor universitar de neurologie la UMF si sefa Sectiei de Neurologie 1 de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj.

76 COMENTARII

  1. Domnul Profesor este foarte bine cunoscut pentru aceste lucruri….ia si bani pentru lucrarile de diploma de la studentii de la drept si din cate am auzit nu numai….sa vina toti studentii sa spuna cine e Domnul Profesor cu adevarat !!!!

  2. de noi si-a batut joc la examen, cursuri nu a facut deloc si-a trimis numai ceva „locotenenti” care habar nu aveau despre ce vorbesc…e o bataie de joc acest profesor

  3. Oare de ce UMF-ul nu actioneaza? O ancheta la Catedra ar arata abuzurile repetate ale dr Perju.
    Noi studentii cinstiti vrem sa cada capete. Daca mai sunt plagiatori in 2012, sa fie dati afara din Universitate.

  4. Didi, esti prost informat.
    Si-a trimis suptlocotenentul, pe dr Avram, care ne-a tinut cursuri minunate. De altfel tot pe el il trimite, il exploateaza cu lucrul pe dl doctor.

  5. acest impostor trebuie pedepsit…nu are ce cauta in universitate e un personaj abuziv care isi bate joc de studenti…de colegi…si un reclamangiu de ultima speta…este motivul pentru ca catedra de medicina legala e improscata cu noroi de atatia ani desi sunt oameni de calitate acolo care isi vad de treaba

  6. la examenul de asistente…din anii trecuti…aveam colege care plangeau pe coridor din cauza acestui profesor….a fost o bataie de joc tot ce a facut cu noi….fac apel la colege sa vina sa-si spuna parerea…deschis…aici macar

  7. Singurii constinciosi la cursuri de la aceasta catedra au fost Dl Dr.Vieru, care este si profesor la UBB si la Univ.Bogdan-Voda, si Dl Sef De Lucrari Avram Adrian, ale carui cursuri, presarate cu multe diapozitive si povesti de intamplari adevarate cu cazuri, le tin minte si acum.Toata stima domnilor doctori!!!

  8. Cristian, ai dreptate ca la catedra sunt si oameni valorosi.Si care au o activitate didactica prestigioasa,sunt cunoscuti in tara si chiar peste hotare,prin lucrarile stiintifice si renumele bun. Din pacate eu stiu numai de doi dintre ei despre care se vorbeste peste tot de bine,si anume Dl Avram Adrian, si de Dl prof. Vieru-Socaciu Radu.

  9. Cristian si Mariane: scrieti la fel, aveti aceeasi frazare: cate o propozitie urmata de „puncte puncte”, apoi alta propozitie urmata de la fel „puncte puncte”….In ideea ca sunteti una si aceeasi persoana ar trebui sa treceti la un limbaj vulgar si la injuraturi, dar nu mai puneti puncte puncte dupa fiecare fraza, ca se prind cititorii.

  10. O!!!!!!!cat de inocenti sunteti!
    Chiar credeti ca va fi sanctionat…nici vorba!Caracatita este asa de extinsa incat cel putin medicilor legisti nu li se poate intampla.Asa zisul profesor
    Perju este pe dinafara de orice inafara de banii care-i primeste ;lunar vreo 50.000 lei asa ca nu va mai obositi ca va faceti prea mult rau!

  11. Nu cred ca are rost sa ne mire;cunoastem personajul de la cursuri;singura „stiinta”pe care o stapaneste acest prof. o cunoastem din studentie….aceea de”batjocura” la adresa tuturor care se facea si aceea tot pe banii nostrii a studentilor.Va doresc succes;cred ca ar trebui sa luam o masura comuna ca asa izolat nu se poate face nimic…ce ziceti?

  12. pai asta are moaca de macelar, cred ca asta o fost ,,atributul suprem” pentru care este sef peste morti si le suge pula, pardon, plagiaza.Astia care-l criticati trebuie s-aveti grija sa nu muriti inaintea lui ca va fi vai de limba , teasta si burtoiul vostru.

  13. Am primit si eu pe mailul universitatii linkul la acest articol. Nu am vrut sa comentez nimic pana acum, dar cand vad unde se ajunge cu ura si degradarea , ced casunt nevoit. Deci: astfel de articole comandate degradeaza pe cei care le-au gandit. iar comentariile scrise( pe care vad ca de fapt le scrie una sau probabil 2 persoane, dupa cum corect a scris si Caragiale mai jos, ma facsa cer Conducerii UMF sa ancheteze acest atac abject. Nu este greu de gasit autorul: cui foloseste acest articol? Acela sau aceia au demonstrat ca nu sunt demni de statutul lor, si prin atacuri de acest tip deschid cutia Pandoreipt UMF.

  14. Hai sa ne uitam atenti peste comentarii. Articolul il ataca pe Perju, iar cateva dintre comentarii ii lauda isteric pe doctorii Avram si Vieru. Nu pute? Alfabetic: Avram are clinica privata de pus tzatze la pitzipoance (el numeste asta chirurgie plastica). De medicina legala se ocupa in timpul liber, iar asta se vede si din ultimul rand al amfiteatrului. Tot ce a publicat s-a sters cu buretele (ca era scris pe tabla).Vieru are condamnare pt plagiat!!!! A copiat bine-mersi o carte de-a unui prof din bucuresti, si-a platit despagubiri de a vorbit singur. si tot asa vorbeste si-acum…

  15. asta cam suna a hotul care striga primul „prindeti hotul”. Si acum altfel. putem vorbi despre plagiat cand e vorba de lucrari cu copyright. Sau, mai exact, cu ISBN- adica cu drepturile de autor protejate (tie, raducu, iti explic mai tarziu, ca ceilalti copii au inteles). Lucrarile de diploma nu se incadreaza in aceasta categorie!! (cu atat mai mult cu cat au fost coordonate de cel in cauza). Iar notiunea de auto-plagiat?adica s-a copiat pe el insusi?? si, evident se va da in judecata singur si-si va cere despagubiri??? Adi (A), Raducu (V), lasati-o jos ca macane. Asta nu se poate face cu manuta pe sub banca de unul singur. contrar a ceea ce ati crezut voi, e nevoie de doi…

  16. Ei, copii, si acum intram in materia propriu-zisa…(Adisor, scoate degetelul din nasuc, Raducu, nu te mai scarpina la barbita ca faci praf). Azi vom vorbi despre nenea I.L.Caragiale (Raducu, citeste ILE CARAGIALE, da?).Luam un exemplu: schita „Situatiunea” a fost publicata in „Universul” la 1900; in vol. „Momente”, in 1901 si in „Momente, schite, amintiri” in 1908. Sa fi fost autoplagiat? sa nu fi fost? Raducu, tu ce crezi? aa, n-ai ridicat manuta, te manca la subsioara? se spune axila, raducu..tu adisor? adisor! scoate manuta din buzunarul pantalonilor si nu mai gafai!

  17. dragii mei,si eu am fost reticienta la citirea articolului dar cartile si lucrarile de unde s-a copiat se gasesc on-line si le puteti lectura in liniste eu am primit e-mailul respectiv si am vazut cu ochii mei! nu are sa-l denigrati sau laudati pana nu vedeti cartile stimabilului profesor

  18. Am revenit din Franta de cateva zile si vad numai mizerii. Am facut cursul de legala cu Perju Dan si lucrarea tot la legala. Era supermisto si chiar e facut sa predea. Pe Avram si pe Vieru nu-i prea cunosc insa as fi foarte mandru daca Dr. Perju ar gasi o idee buna in lucrarea mea (a respins-o si corectat-o de 3 ori)si ar publica-o.
    Mihai Vale, Paris.

  19. Oare cat costa un articol denigrator?
    Eu strang bani pentru un articol cu aventurile sexuale ale Profilor din UMF (Raducu si Avram au un capitol separat – Sex si adevar printre studenti si cadavre).
    P.S.: ma gandesc sa-l public intr-un ziar adevarat.

  20. asa e! nu poti denigra sau lauda pe cineva pana nu-i vedeti cartile! e motivul pentru care pe raducu si pe adisor nici nu-i lauda nici nu-i denigreaza nimeni! dar si cand le vor gasi cartile pe care sigur le-au scris, dar le tin ascunse, ce-o sa-i mai laude si ce-o sa-i mai denigreze lumea!…

  21. Si a propos, ai primit mailul, spui? interesant….sa intelegem ca faci parte dintr-un cerc interior, care primeste mailuri preferentiale, la care restul cititorilor gazetei nu au acces, dar trebuie sa te creada pe cuvant?daca spui tu, bibicule… te credem, ca doar ai vazut cu ochii tai. si noi toti am primit recent cetatenie de Papua-Noua Guinee.

  22. Domnule coleg, al Dvs este singurul comentariu caruia simt nevoia sa-i raspund din toata aceasta mizerie. Am fost si eu coordonat la lucrarea de diploma de catre dl profesor Dr. Perju Dumbrava Dan, om de o rara tinuta academica si eleganta comportamentala. Exigent in a-si pune semnatura chiar si asupra unor (acum, prin prisma anilor si a experientei realizez) neimportante sub aspect stiintific documente cum erau lucrarile de diploma, mi-a analizat si remodelat teza de cateva ori. Intentionez sa-l contactez in urmatoarele zile si sa-i cedez in scris, eventual prin act notarial, toate drepturile asupra lucrarii respective, care, recunosc, a fost in mult mai mare masura rezultat al creativitatii dansului decat al insailarilor mele stangace de student in an terminal. M-as simti onorat daca ar publica in baza tezei mele fie si un articol in vreo revista de specialitate.

  23. Sunt coleg de-al lui Adi. Noi l-am ami rugat sa ne raspunada:
    E cel mai bun plastician dintre legisti? Sau cel mai bun legist dintre plasticieni?

  24. Sunt medic legist in Transilvania, si nu ma pot stapani sa nu aduc la cunostinta cititorilor Gazetei,ca exact aceste acuze imi aduc aminte sa le fi formulat Dl Prof Vieru dr-lui Perju, exact in aceeasi forma,Comisiei de etica a UMF-ului, cand eram eu rezident la Cluj. Oarecum de reapar acum? Si apropo, pentru noi legistii de importanta mare o are articolul care acuza IML Cluj caascunde 2 omoruri. Acesta este o porcarie ( si ma refer exact literal).

  25. Sunt consternata de ce se scrie despre dl Dr. Avram .Am fost studenta lui la Stoma si pot sa afirm ca a fost un profesor excelent, chiar daca a venit mai rar pe la ore. Si am luat o nota foarte buna, 9( dupa marire).

  26. Draga Felicia nu ai fost singura in situatia asta….
    Acum inteleg de ce nu vrei sa te faci plastician draga colegule.
    Poate ca la Stoma nu se preda chirurgie plastica. Lasand gluma la o parte cred ca Vieru (de asta n-am auzit in ultimii 30 de ani nimic) si Avram au crezut ca fituica in care publica este cotata CNCSIS (de fapt singura la care au acces) si au crezut ca se poarta sa scrie sub pseudonim – Marin Escaladrian.
    Intrebare: care din voi e Marin si care Escala Adrian? Desi mi se pare evident…

  27. draga „chirurgule plastician”, se vede numai din ce scrii ca esti un HANDICAPAT deoarece ceea de ce scrii tu nu au legatura cu subiectul care il discutam aici ! si habar nu ai despre ce vorbesti! mai incearca si la alte articole!

  28. @ chirurgul plastician – daca dai un search pe google ai sa gasesti o gramada de articole semnate marin escaladrian . Oare si alea o fi comandate tot de cei acuzati aici? 😎 foloseste-ti creierul inainte sa postezi !!!!! sau poate ca nu ai asa ceva

  29. Sunteti tare draguti cu totii!E mare zarva pentru nimic….ca e plagiat sau nu ,grosolan sau mai putin grosolan…ce mai conteaza!.
    In cloaca aia de la Medicina ilegala toti fura dupa care incepe
    marea conjuratie”Unul impotriva celuilalt”si fiecare impotriva tuturor.Nu incercati sa interveniti ca stricati regula!In timp ce voi va straduiti cu comentarii din interior pro si contra ,cei vizati in ziare chefuiesc in cinstea primului descalecat al marelui Siserman care de-abia a facut un an de la
    inscaunarea firava aceea de mare director interimar al celui mai important institut medico-legal din tara vestit pentru expertize dezastruoase,unde se fura pe capete,de la autopsier la distinsul profesor plagiator,de la secretara pana la brancardier.
    O structura intrata in putrefactie ca si cadavrele pe care le macelaresc autopsierii dupa ce isi umplu buzunarele cu banii si bijuteriile sarmanilor decedati.
    Mai bine solicitati desfintarea acestei importante institutii si lasati pkagiatorii in pace.Peste cateva zile se va asterne tacerea…si nu se va schimba chiar nimic.
    Va mai amintiti „dragilor” cate mai-luri au curs in cazul Prof.Benga
    in conflict cu Jegul de Matei Horia care si el s-a infiltrat printre legisti(oare cu ce competente?)si…pauza;nu s-a intamplat nimic.
    Asa ca nu va mai bateti capul.Rectorul s-a schimbat,legistii chefuiesc si voua va pasa.
    Sa aveti succes!

  30. Ma bucur in sfarsit ca am scapat de Avram.
    Acum inteleg de ce atacuri furibunde cu actualitati din …..1999 (presa e prea corupta la noi).
    Geanina Apetroaie, an IV Stoma

  31. Draga Cristian, vad ca la ultimul comentariu ne trimiti la alte articole din Gazeta. Sa fie articolul „IML ascunde 2 omoruri ” tot opera ta? Noi credem ca da…….

  32. Este evident ca articolul este la ordinul dr-lui Vieru. Imi aduc aminte ca in ultimii 10 ani a reclamat acelasi caz in mod repetat comisiei de etica a UMF, uitand in mod convenabil situatia lui. Dar daca i-a mers atatia ani, de ce sa nu-i mearga si acum si si pe viitor?

  33. Vad rodul colaborarii dintre cei 2 doctori: Vladimir care manjeste tot IML-ul scrie cu fraze scurte intrerupte de puncte puncte ( cum se remarca mai jos despre Cristian, Iulia, Didi, etc), iar datele sunt de la Vieru, pt ca Avram nu are legatura cu IML ul.

  34. Vad rodul colaborarii dintre cei 2 doctori: Vladimir care manjeste tot IML-ul scrie cu fraze scurte intrerupte de puncte puncte ( cum se remarca mai jos despre Cristian, Iulia, Didi, etc), iar datele sunt de la Vieru, pt ca Avram nu are legatura cu IML ul.

  35. Bine ca noi nu-l avem pe Vieru, dar il avem pe Avram. La noi tot cu sarumana e si tot se scuze ca e de formatie legist si de aia nu stie prea multe…. Trebuie sa facem si noi ceva cu el, ca daca mai gaseste un sobolan ne face si pe noi de ras sau gaseste si la prof. culpe medicale. Vai de noi plasticienii.

  36. Va rog respectuos sa nu mai comentati la acest articol. Este degradant pt UMF ce se intampla- si comentariile mai mult decat insultatoare ( probabil comanditarii acestui articol, dar cadre UMF) fac de rusine toata comunitatea. Nu in ultimul rand condamn pe cel/cei ce au platit acest articol.

  37. ESTE EVIDENT CA SE INCEARCA PRIN CEEA CE SE POSTEAZA ADICA DENIGRAREA UNOR PERSOANE SA SE ABATA DE LA CEEA CE ESTE EVIDENT – UN PLAGIAT FOARTE GRAV PE CARE TOATA LUMEA POATE SA-L VADA!! RUSINE PENTRU CEI CE FAC ACEST LUCRU SI NU ESTE GREU DE GHICIT CINE! DOMNULE PROFESOR PERJU INCETEAZA CU ACESTE LUCRURI!

  38. Cea mai buna aparare e atacul. In fond Vieru si inca ”cineva” ce mai pot sa faca acum? decat sa incerece sa mai salveze aparentele. Vieru vrea inapoi :), iar ”cineva” vrea mai sus. Cum facem asta? O punem de un plagiat aranjat estetic cu 2 studenti frustrati de acum x ani, care desigur in nemarginita lor cunoastere despre bio-etica au reusit prin forte proprii sa inventeze roata, facand astfel relatari demne de premii internationale in domeniu (poate trebuiau intrebati si ei de pe unde au ”citat” in lucrarea lor de licenta). Profu 🙂 nu avea nici el de unde sa se inspire saracul, a apelat la lucrarile coordonate de el ca na, nu avea alte surse destule, fara sa faca trimitere in nota de subsol – Lucrarea lui X coordonata de D.Perju D, fabulos de interesant. Gazet-o ai pus-o de un proces. Si ma gandesc ca din banii de pe despagubiri profu sa-si scoata o noua lucrare (cele doua reunite) in care sa fie acuzat din nou de plagiat 🙂 ca na, bani vostri de ce n-ar circula putin. Merita insa efortul? Gazetuta de Cluj – curat murdar, ai cam pus-o ca nuca-n perete. O zi buna tuturor!

  39. In sfarsit citesc si eu un articol super tare la adresa unor „telectuali” de marca!Felicitari ziaristului!Ii recomand
    sa revina asupra problei ca nu-i suficient sa descoperi un astfel de caz ci sa-l urmaresti pana la solutionare!Ma intreba:cand se va face dreptate!

  40. Incredibil! Am auzit multe lucruri neonorante la adresa acestui domn profesor dar era ceva cu mita cu ceva comisii dar asta parca intrece orice imaginatie.pana la urma nu am dreptul sa ma mir ca doar „unde-i minte”este si prostie
    cat incape.Rectorul stie oare de toate astea?Poate ca nu-i da importanta ca cei de la catedra de Medicina legala nu prea sunt cu toti” boii” acasa asa ca nu prea cred ca vom auzi ca acest” dom prof” sau ce este ,va fi retrogradat sau ca va restitui banii obtinuti ilegal pentru detinerea acestei functii.Poate ca d-l Profesor este var cu Astarastoaie de la Iasi,o alta panarama care zice ca este in vizorul DNA si atat ca zice-se ca DPD este de prin zona!
    sau ca cineva ar fi

  41. Din cate stiu „Profesorul” investit prin frauda,nu se jena sa ia cu japca bani de la studenti ca daca ar fi sa dea inapoi si banii aia nu stiu ce s-ar face pe deasupra zice ca-i mare specialist in Bioetica!Oare cand isi face lucrarile ca nu este de gasit ca are multa alergatura pe la Dimitrie Cantemir, pe la curve si fufe de tot felul,la sport fiind
    peste tot in acelasi program.daca-l cauti la UMF unde este cu norma intreaga aia zic ca este la Cantemir;cei de aici zica ca poate fi gasit la IML ca acolo se pare ca are norma intreaga.ce bine se joaca „baiatul” pe banii statului si ai nostrii!Sa fiti iubiti

  42. Salutare!
    Nu pot sa cred ca v-am deranjat fratilor!Ce ,va supara adevarul?
    pierde UMF-ul ca se dezvaluie adevarul?Chiar este aberant ca o asa institutie sa nu recunoasca ca au o problema!
    Rolul ei este sa o rezolve nu sa o lase asa ca simpla sesizare.

  43. Eu zic sa o lasati in pace pe doamna Lacrimioara Perju;femeia isi face treaba constiincios si cu profesionalism ca doar de ce credeti ca a facut plagiat distinsul profesor? Ca nu-i la inaltimea doamnei ca doar nu poti sa fii;a fi profesor presupune sa fii un om asezat cu aplecare spre studiu si cunoastere ori acest domn nu are nimic in comun cu asa ceva.

  44. Felicitari Gazeta de Cluj!Nu va dati inapoi;mergeti pana la capat cu dezvaluirile pentru ca astfel de oameni desi sunt platiti regeste
    pentru descoperirea adevarului ei insisi traiesc intr-o mare falsitate!

  45. Am numai cuvinte de lauda pt dr Vieru, am asistat la cursurile sale si m-a fascinat entuziasmul cum vorbea despre Toxicologie.Eu si Larisa am decis sa scriem despre asta in viitormai mult, poate -i atragem atentia.

  46. Cursurile dr Vieru la noi, unde preda medicina legala cu norma intreaga, sunt deosebit de interesante, mai ales relatarea despre exhumarea lui Terente, unde a recoltat D-sa p–a.

  47. Despre dl Avram am auzit vorbindu-se laudativ la congrese– cum a rezolvat cazul din insula Lesbos unde a salvat de la sinucidere un batran bastinas epuizat, convertindu-l la homosexualism.

  48. stimati cititori, am tot stat si am citit atacurile la persoana la diferiti colegi si m-am decis sa va spun cine este in spatele acestor lucruri foarte urate. O foarte mare parte din zi D-nu Perju si colegul dansului Dr. Mucichescu stau la calculator aproape toata ziua si scriu toate aceste lucruri mizerabile!!! Este foarte rusinos ce se intampla. D-nu Mucichescu este si dansul urmarit penal daca rasfoiti bine presa. daca aveti cunostiinte in medicina legala puteti sa-i intrebati sa va confirme acest lucru;

  49. este foarte urat din partea celor care vorbesc degradant de oameni care nu legatura cu continutul articolului. Oare de ce? Atacurile acestea la persoana cui folosesc?

  50. Si pe mine ma intriga astfel de lucruri chit ca nu sunt cu capul limpede;eu ma uit la filme in timpul programului si cu toate astea este degradant ce se intampla

  51. Nu ma ajutati careva sa dau de unul Anitan care zice ca nu stiu ce face pe la UMF ca de fapt il caut de vreo 2ani si nu-i de gasit.Zice ca-i finul lui Vartic:sa
    fie plecat cu ala la ingropat de morti?

  52. Stimati cititori,comentariile sunt scrise( ca si articolul de fapt), la comanda si de catre D-nii Vieru si Avram, cum bine va dati seama. Pacat ca atrag in mizerie si restul colegilor, nevinovati, si chiar IML Cluj,prin articole conexe

  53. Zau ca mi-asi trece numele adevarat dar cu astia nu stii niciodata ce intorsatura iau lucrurile.Profu DPD m-a jupuit de bani pentru un amarat de examen.Cred ca este cel mai cinic personaj pe care l-am vazut vreodata!O sa dezvalui intreaga poveste daca rectoratul ia atitudine!

  54. Grav ce se intampla;eu l-am sesizat pe singurul medic legist si UMF-ist care poarta halat alb impecabil, ca doar in spatele halatului se ascund toate mizeriile profesiei lui.Dati-i in cap individului nu-si merita titulatura!

  55. Ce vorbesti”colegul”?
    Ce-i degradant?
    Nu la fel de degradant este si faptul ca profesorul in discutie si cu Siserman care este si el tot umf-ist m-au nenorocit prin diagnosticul care mi l-au pus la expertiza la ordinul politistilor!
    Asta nu-i subiect de catedra,dar ei nu sunt specialisti in expertize medico-legale daca lucrarile le copiaza?
    o sa merg personal cu toate aceste articole direct la procuratura
    ca sa vad ce moaca fac si aia ca nu au ochi si urechi sa se sesizeze.

  56. CITIND ARTICOLELE CONSTAT O REVOLTA A CELOR EFECTATI INTR-UN FEL SAU ALTUL.LUCRURILE TREBUIE PUSE LA PUNCT DE CATE CONDUCEREA UMF ALTFEL CRED CA VA FI UN SCANDAL DE PROPORTII.PANA LA URMA
    PERJU,AVRAM,VIERU SUNT NISTE NUME IMPLICATE DAR ANALIZA SE PARE CA TREBUIE EXTINSA LA MAI MULTE PERSOANE SI CHIAR ASUPRA INSTITUTULUI UNDE SE DESFASOARA ACTIVITATEA ACESTORA.

    • EPILOG:Sponsorul articolului, AVRAM ADRIAN MARCEL, a fost dat afara de UMF Cluj pentru absentele si comportamentul libidinos ( la examene doar) fata de studenti.
      Doctorul Vieru-Socaciu Radu, „profesorul fara lucrari” al UMF -ului, si cunoscutul condamnat penal pentru plagiat, este bine-mersi.

  57. Du-te tu Iulia,nu mai spune.
    E mare noutate la o adica, ailalti sunt sfinti.Nu asa se procedeaza peste tot??F***g shit si eu care credeam ca Cenusareasa chiar exista.
    Ati gasit o persoana c-a copiat si voi restul sunteti dreptii judecatori.La comentatori ma refer. Cine e mai vinovat, cel care da sau cel care ia?
    Va faceti pe voi pt un plagiat al unui medic si il votati pe DR Ponta. Succes, ce sa zic altceva, traiti in tara pe care-o meritati!

  58. Pentru Dr. Perju – Dumbrava Lacramioara, este normal ca sa fie recompensata pentru serviciile pe care le aduce securitatii comuniste a carei colaboratoare este.Unul din exemple este si implicarea ei in asasinarea lui Dr. Pais George Andrei in 2002 prin darea de false diagnostice pentru evitarea deschiderii unei anchete de cercetare penala impotriva asasinilor. Acopera crimele comunistilor si al securitatii comuniste prin false diagnostice prin care opreste actiunile penale.Deci asta se numeste ca este o complice la crima.Documentele acestor crime exista si pot fi publicate.Feriti-va de acesti criminali nepedepsiti inca pina la acesta ora si face-ti tot posibilul ca Romania sa scape definitiv de acesti criminali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.