Ministrul Delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Ana Varga, a răspuns întrebărilor senatorulului Alexandru Cordoș adresate în plenul Senatului, în data de 04.03.2013 și a confirmat existența unor grupuri de lucru la nivelul Cabinetului său, respectiv la nivelul direcțiilor de specialitate ale autorităților centrale care răspund de silvicultură, ce au ca obiectiv principal promovarea unor reglementări pentru a sancționa faptele infracționale și contravenționale.

În cadrul ministerului, momentan, se urmărește adoptarea unui protocol între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerul Afacerilor Interne care să stabilească  mecanisme mai eficiente de colaborare la nivel central și în teritoriu pentru prevenirea și combaterea defrișărilor și a faptelor ilegale asociate privind circulația și comercializarea ilicită a materialelor lemnoase, inclusiv privind fraudele și corupția. Prin intermediul programului de acțiune „Scutul Pădurii”, se urmărește prevenirea  și combaterea tăierilor de arbori din păduri. Acest proiect  este aplicat prin structurile centrale și teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției Române și ale Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în colaborare cu Garda Financiară, Garda Națională de Mediu și Instituția Prefectului.” a răspuns Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Ana Varga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.