Polițiștii de la transporturi au aplicat, în mai puțin de două ore, 25 de sancțiuni contravenționale, în urma unei acțiuni desfășurate luni în zona a cinci aeroporturi internaționale, pentru verificarea legalității transportului în regim de taxi.

„La data de 21 iulie, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul IGPR, polițiștii au verificat autovehiculele care efectuează transport în regim de taxi, în zona aeroporturilor internaționale Henri Coandă București, Cluj-Napoca, Timișoara, Bacău și Iași”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis marți presei.

În mai puțin de două ore, polițiștii au controlat 138 de autoturisme în regim de taxi, iar pentru neregulile constatate au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.110 de lei.

„Dintre acestea, 15 au fost pentru abateri prevăzute de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 5 pentru încălcarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Ca măsură complementară, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare și au ridicat un set de plăcuțe de înmatriculare, pentru lipsa asigurării obligatorie de răspundere civilă auto”, se mai arată în comunicat.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale de taximetrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.