Procesul privind confiscarea averii şefului Poliţiei Cluj, Ioan Păcurar, va începe la 16 septembrie 2013, la Curtea de Apel Cluj. Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a descoperit că şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj nu poate justifica 189.000 de euro din averea sa, a trimis dosarul, în toamna anului trecut, la Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Conform Legii 115/1996 pentru declararea şi controlul averii, această comisie demarează o nouă investigaţie, iar la final emite o ordonanţă. Conform adevarul.ro, dacă, pe baza probelor administrate, se constată că dobândirea unei cote-parte din avere sau a anumitor bunuri nu are caracter licit, Comisia va trimite cauza spre soluţionare Curţii de Apel, lucru care s-a întâmplat în cazul lui Ioan Păcurar. În continuare, Curtea de Apel poate decide confiscarea unei părţi din averea care nu poate fi justificată sau plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului nejustificat. De asemenea, dacă în legatură cu bunurile nejustificate rezultă săvârşirea unei infracţiuni, instanţa va trimite dosarul la Parchetul competent. Dacă se constată că provenienţa bunurilor este justificată, instanţa hotărăşte închiderea dosarului.    DE UNDE 189.000 DE EURO   În cursul anului 2012, Agenţia Naţională de Integritate a demarat un control al averii şefului Poliţiei Cluj, Ioan Păcurar. La finalul investigaţiei, în luna septembrie, inspectorii ANI au concluzionat că în anii 2001, 2003, 2004, 2008, 2009 şi 2012, familia Păcurar a cheltuit  1.559.012 de  lei (410.266 de euro), în timp ce veniturile au fost de 840.164 de lei (221.000 de euro). A rezultat o diferenţă de 718.847,54 lei  (aproximativ 189.143 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Păcurar. Calculele au fost făcute de ANI, la un curs de 3,8 lei pentru un euro. Diferenţa considerabilă dintre venituri şi cheltuieli a început din 2005, anul în care Păcurar a devenit şeful Poliţiei Cluj. Din 2001 până în 2005, el a fost şef la Serviciul Poliţiei Rutiere din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj. „În urma investigaţiei, ANI a dispus: sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Păcurar, în perioada exercitării funcţiei publice; sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea efectuării verificărilor cu privire la veniturile realizate în perioada 2006 – 2008, din chirii, în sumă de 181.410 de lei şi 52.000 de euro, precum şi înstrăinarea unui imobil situat în Municipiul Cluj-Napoca, cu preţul oficial de 27.000 euro (conform contractului de vânzare-cumpărare). Potrivit declaraţiei cumpărătorului, suma achitată ar fi fost de 39.000 euro“, se arată în comunicatul ANI. Ancheta Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală nu a fost finalizată încă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.