Poliţiştii locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au identificat în această săptămână 334 de autovehicule pe domeniul public, care prezentau un aspect neîngrijit şi erau necomforme în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice (maşini murdare, avariate sau cu roţi dezumflate).

Proprietarii acestora au fost notificaţi să se conformeze prevederilor HCL nr. 191/2009 privind buna gospodărire a oraşului, iar în caz contrar, vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei.

În cazul deţinătorilor autovehiculelor cu aspect de maşini abandonate, care nu dau curs notificărilor transmise de Primărie, în vederea verificării documentelor, se vor aplica prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale

1 COMENTARIU

  1. Poate ne adunam mai multi si dam in judecata Politia Locala. Au pretentii de aspect ? Sa nu mai sape Clujul si sa ridice praf. Vor sa fie toate masinile OK estetic ? Plangeti-va superiorilor de la autoritati incat sa faca bine sa intretina infrastructura. Infrastructura din cauza careia, exemplu concret, in loc sa investesc bani in cosmetizarea masinii (ca vesnic mai gasesc o zgarietura noua din cauza copiilor care se joaca, altor soferi … ), am investit in a schimba aproape integral puntea fata (brate, bielete, capete de bara, telescoape si arcuri), care nu a mai rezistat dupa cativa ani de scuturaturi sustinute PRIN CLUJ-NAPOCA si imprejurimi. Cu cei 1200 de lei dati pe „operatie” puteam la fel de bine sa aduc masina la standardele estetice ale „cucoanelor” (ca domni nu le pot spune) de la Politia Locala. Am avut de ales, si am ales siguranta in circulatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.