Potrivit unor surse din mediul politic, o delegație a Consiliului Județean (CJ) Cluj formată din vicepreședintele Ioan Oleleu, directorul tehnic Mariana Rațiu, șeful serviciului juridic Ștefan Iliescu și arhitectul județului Claudiu Salanță se află la București. În prezent, fiind plecați din Cluj atât Ioan Oleleu, cât și Vakar Istvan, în CJ Cluj nu a rămas nicio persoană în conducere cu drept de semnătură a actelor administrative

Ioan Oleleu nu a putut fi contactat, dar vicepreședintele CJ cu atribuții delegate de președinte, Vakar Istvan, a declarat, că din câte știe domnia sa, vizita ar avea legătură cu proiectul de management integrat al deșeurilor. Alte surse din cadrul instituției au confirmat această informație, cu precizarea că Ioan Oleleu se întoarce mâine, dar restul delegației va rămâne la București încă o zi.

Amintim că în cadrul unei vizite pe teren au ieșit la lumină o serie de nereguli legate de centrul de deșeuri și groapa de gunoi cuprinse în acest proiect, iar în perioada în care a condus CJ Cluj, Mihai Seplecan a cerut o expertiză, fiind dispus să ia în calcul rezilierea contractului semnat cu constructorul acestora, dat fiind că finanțarea europeană este amenințată.

Citiți mai multe AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.