Consilierul județean Mihai Seplecan a cerut demisia vicepreședintelui CJ Cluj Ioan Oleleu, în lumina dezvăluirilor recente privind omisiunile făcute de acesta din urmă legat de problemele de la aeroport.

”Vreau să cer demisia domnului Oleleu deoarece consider că în cei doi ani de zile de când e la conducerea Consiliului Județean a încercat să tăinuiască atât problemele de la groapa de gunoi, unde a fost responsabil de acest proiect european, pe care dacă nu reușim să îl finalizăm, va trebui să dăm banii înapoi și vom ajunge ca în Napoli cu gunoaiele pe străzi. Dar mai grav este că a tăinuit problemele din proiectul de la Aeroport, despre care abia acum, după doi ani de zile, a făcut un raport și l-a adus târziu la cunoștința liderilor grupurilor de consilieri județeni. Timp de doi ani de zile a tăinuit tot ce s-a întâmplat la aeroport, el fiind cel care trebuia să se ocupe de acest proiect.

Al doilea motiv pentru care îi cer demisia este expertiza de care spune domnul Ciceo că ar fi ascuns-o timp de șapte luni de zile. Cred că cel mai grav dintre toate care i se pot imputa este faptul că la ședința ordinară din luna ianuarie, la proiectul cu bugetele alocate regiilor, domnul Oleleu a votat la toate, inclusiv la Aeroport. La un alt punct care făcea referire la aeroport, privind garantarea împrumutului, la amendamentul făcut de colegul său, consilierul județean Sălătioan, legat de titlul proiectului, domnul Oleleu a votat acel amendament, la fel ca tot USL-ul, dar la votul final pentru garantarea împrumutului, n-a mai votat, a fost singurul din USL.

Atunci îmi pun câteva întrebări: de ce la două puncte care nu erau așa fierbinți a putut să voteze, dar la votul final n-a mai votat? Într-adevăr avea ceva problme, avea ceva de ascuns, putea să pățească ceva? De ce reprezentul CJ, promotorul acelui împrumut și al pistei, a fost singurul din USL care nu a votat la votul final?

În plus, ridică semne de întrebare prin faptul că a făcut acea ședință prin care a adus liderilor la cunoștință ce s-a întâmplat la aeroport, după ce am fost schimbat din funcție. De ce s-au grăbit, au avut ceva de ascuns, de rezolvat în acest timp? Am cerut autorităților să fie cu ochii pe Consiliul Județean, pe deciziile și contractele de acolo. În perioada când a revenit a făcut o informare, lucru pe care trebuia trebuia să-l facă de doi ani de zile. Dar mai grav este de ce nu a votat pentru garantarea împrumutului, el care a promovat acest împrumut, oare era informat că cei din conducerea Consiliului Județean sunt urmăriți de DNA?

Pentru aceste lucruri cer să își dea demisia și mă întreb dacă mai au ceva de acoperit de se țin atâta cu dinții de funcții”, a declarat Mihai Seplecan.

1 COMENTARIU

  1. domnule seplecan continuati va rugam investigatiile bdumneavoastra privitor la noua groapa sint multe nereguli vinovati care siau batut joc sa plateasca sapati mai adinc si veti descoperi multeunde sau dus bani publici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.