Administraţia Naţională “Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa demarează lucrările în cadrul proiectului “Amenajarea râului Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj”.

 

Proiectul are o valoare de 56.662.000 lei, din care 90% reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial “Mediu”, Axa Prioritară 5 “Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc”, Domeniul major de intervenţie 1 – Protecţia împotriva inundaţiilor şi 10% finanţare din bugetul de stat.

 

Proiectul are ca scop reducerea gradului de risc la inundaţii şi diminuarea efectelor negative produse de acestea pe cursul râului Someşul Mic şi pe afluenţii acestuia (valea Becaş şi valea Murători), pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca şi al comunei Apahida.

 

Realizarea lucrărilor hidrotehnice propuse prin proiect contribuie la închiderea liniei de apărare împotriva inundaţiilor. Rezultatele obţinute, prin execuţia lucrărilor propuse, vor creşte capacitatea de răspuns a autorităţilor competente în caz de viituri.

 

Aproximativ 92.740 de locuitori din municipiul Cluj-Napoca şi din comuna Apahida sunt beneficiarii direcţi ai proiectului.

Lucrările hidrotehnice vor scoate de sub efectul inundaţiilor 1.785 de locuinţe din municipiul          Cluj-Napoca şi din localitatea Apahida, 476 de IMM-uri şi 720 hectare de terenuri agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.