Contractul pentru construirea stadionului Cluj Arena, precum si actele aditionale aferente acestuia, vor fi luate maine la puricat de Corpul de Control al primului ministru. Acest control ar veni in urma unor sesizari privind nereguli la proiectul de 35 de milioane de euro, din care 14 milioane au venit de la Guvern si restul de la Consiliul Judetean Cluj.

Potrivit unor surse din mediul politic, insa, Corpul de Control al premierului i-ar cauta nod in papura lui Alin Tise, in prezent senator PDL, fost presedinte al Consiliului Judetean la momentul construirii stadionului. PSD incearca astfel sa „puna la punct” oameni importanti ai noii aliante de dreapta, formata din PNL si PDL. In ce masura actele aditionale de la stadion vor isca un nou scandal in administratia clujeana ramane sa aflam in zilele urmatoare.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Mihai Seplecan a confirmat această informație. ”Într-adevăr, am primit o adresă de la Corpul de Control al domnului prim-ministru, în care mi s-a adus la cunoștință faptul că a fost trimis Corpul de Control, având obiective de comunicare a modului de utilizare a sumelor alocate bugetului propriu al județului Cluj din fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea obiectivului de investiții ”Stadion la standarde internaționale pe amplasamentul stadionului Ion Moina” prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, conform HG 1378/2010. Eu nu m-am întâlnit cu Corpul de Control, sunt în sala de licitații, au avut numai o întâlnire cu doamna director economic Simona Tatomir. Dacă vor cere o întrevedere cu mine le voi sta la dispoziție. Până atunci vor avea toată deschiderea administrativă a mea și a serviciilor din subordine”, a declarat liberalul.

Întrebat de suspiciunile din mediul politic că ar fi vorba de un atac împotriva dreptei, Seplecan a afirmat că este de aceeași părere. ”Personal cred că această acțiune este o acțiune politică venită în urma schimbării domnului Oleleu de la conducerea Consiliului Județean, îndreptată împotriva colegului meu, fostul președinte al Consiliului Județean Alin Tișe, care în acea perioadă ocupa această funcție și a realizat investiția de la stadionul Ion Moina. De ce cred acest lucru? Deoarece controlul vine imediat după această schimbarea lui Oleleu, iar timp de doi ani și jumătate de când este premier domnul Victor Ponta puteau să tot vină, și nu au venit decât acum. Este prea mare coincidența că după o zi vin să verifice. Au tot dreptul, e legal ceea ce fac, iar noi suntem deschiși, le vom pune la dispoziție tot ce ne cer. Aștept să am și eu o discuție cu dânșii, dacă doresc acest lucru”, a subliniat Mihai Seplecan.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.