Peste 370 de cetăţeni maghiari din cei 459 înscrişi au votat, duminică, la Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca, la alegerile parlamentare din ţara vecină, buletinele de vot ale acestora urmând să fie trimise, luni, la Budapesta.

Consulul general al Consulatului General al Ungariei la Cluj-Napoca, Magdo Janos, a declarat, duminică seară, pentru corespondentul MEDIAFAX că procentajul este unul foarte bun şi demonstrează interesul maghiarilor pentru scrutin.

„După închiderea urnelor, duminică la ora 19.00, la Consulatul General al Ungariei din Cluj au votat 81 la sută dintre cetăţenii maghiari care s-au înscris pe liste pentru a vota aici. Asta înseamnă 372 de persoane din cele 459 înscrise, pesoane care au sau nu domiciliul stabil în Ungaria. Procentajul este unul foarte bun, oamenii au venit să voteze, ceea ce înseamnă că au fost interesaţi de alegerile parlamentare din Ungaria. Voturile de la Cluj vor fi trimise, luni, la Budapesta”, a spus Magdo.

Potrivit acestuia, rezultalele finale oficiale ale alegerilor parlamentare din Ungaria vor fi prezentate sâmbăta viitoare.

Secţia de votare de la Consulatul General al Ungariei din Cluj-Napoca a fost deschisă între orele 6.00 şi 19.00.

Ungurii votează, duminică, pentru un nou Parlament, într-un scrutin în care toate sondajele prezintă ca învingător partidul lui Viktor Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.