Mai mulți alergători clujeni, amatori și sportivi de performanță, vor alerga la Maratonul Clujului cu mesaje legate de urgentarea realizării Parcului Între Lacuri promis de autorități. Maratonul și celelalte probe se desfășoară duminică, 13 aprilie, ora 9.15. Maratonul constă in ștafeta de bărbați (4X10km), dar va purta tricouri cu Parcul Între Lacuri si ștafetă feminină plus alte câteva zeci de alergători înscriși la o competiție cu aproape 2.500 de participanți.

”Mult timp ne-a spus (primarul, n.red.) că parcul nu e fezabil pentru că ar fi proprietăți private în zonă. Acum primăria ne zice că parcul se va amenaja, dar amenajarea parcului e amânată pentru că durează negocierile cu proprietarii privați. Dar după cum arată planșele cadastrale, proprietățile private, încadrate cu roșu, sunt relativ puține și în zone periferice. Deci lucrările de amenajare pot începe nu doar în spațiul fostului cartodrom, însă doar dacă există voință politică care să respecte presiunile civice. Noi cerem instituțiilor jurnalistice să medieze întâlniri între proprietarii privați puțini din zonă și autorități, astfel încât și media locală să fie mândră că a contribuit la realizarea celui mai mare parc al orașului. Interesul public este de avea un spațiu verde de anvergură, cu acces general și gratuit, și nu alte construcții. Alerg în ștafetă cu mesajul parcului în Echipa dintre Lacuri la Maratonul Clujului pentru că Clujul nu are până acum un spațiu public și verde care să ateste calitatea de al doilea oraș al țării” spune Adrian Dohotaru, cercetător și activist al  Societatii Organizată Sustenabil (SOS).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.