Un impunător mastiff tibetan a fost vândut în China cu aproape 1,4 milioane de euro, devenind astfel unul dintre cei mai scumpi câini din lume, a anunţat miercuri presa chineză.

Cumpărătorul, un bogat întreprinzător din domeniul imobiliar, a plătit 12 milioane de yuani (1,39 de milioane de euro) pentru acest animal în vârstă de un an şi care cântăreşte 90 de kilograme. Tranzacţia a avut loc în cadrul unei expoziţii canine ce a fost organizată în provincia orientală Zhejiang, potrivit unui cotidian din Qianjiang.

Adeseori comparaţi cu leii, datorită coamei lor impunătoare în nuanţe de negru şi roşu, câinii din rasa mastiff tibetan (denumiţi şi „dogi tibetani„) au devenit ultima modă în rândul chinezilor bogaţi, reprezentând „animalul-simbol” pentru statutul social al acestora.

Preţurile de vânzare ale acestor patrupede puternice, masive şi câteodată feroce, au crescut spectaculos în ultimii ani, depăşind uneori pragul de 1 milion de euro.

Această rasă canină este bine adaptată la condiţii climatice extrem şi la altitudine, fiind de multă vreme apreciată la vânătoare de către ciobanii nomazi din Asia centrală.

Proprietarii de mastiffi tibetani îi descriu ca fiind excelenţi câini de pază, fideli familiei pe care o apără.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.