Consulul General al Rusiei în România, Andrey Viktorovich Lanchikov, i-a înmânat lui Gabriel Antoniu Lavrincic,  sălăjeanul care a intrat în cartea recordurilor “ World Records ” din Marea Britanie, cu cele mai multe scrisori primite într-o viaţă de om,  Diploma de Onoare pentru contribuţia la păstrarea vie a memoriei ostaşilor sovietici, dar şi pentru contribuţia la consolidarea relaţiilor româno-ruse. 

Un gest menit să evoce şi să omagieze implicarea de o viaţă a lui Gabriel Lavrincic în promovarea limbii ruse, în strângerea relaţiilor fireşti dintre popoarele vecine ( Romania si Rusia) injust ţinute la distanţă şi în intensificarea acţiunilor în favoarea unei cunoaşteri reciproce care să meargă dincolo de propaganda duşmănoasă, de clişeele moştenite sau de prejudecăţile unei culturi superficiale. 

 Această imagine, mai presus de orice comentariu, este chintesenţa a peste trei decenii de eforturi şi totodată un exemplu de urmat, al celui care a rămas aici şi a continuat şi continuă să creadă în profunzime, în adevăr, în continuitate şi în recunoştinţă şi să militeze pentru aceste valori, cu credinţa unor mari împliniri viitoare care să reaşeze istoria pe făgaşul din care a fost deturnată cândva.

Reamintim că Recordul Mondial la categoria “Cele mai multe scrisori primite și trimise în toata istoria omenirii”, emis de prestigioasa și arhicunoscuta Guinness World Records din Marea Britanie, se află în posesia unui român născut în comuna Marca, județul Sălaj – România. Este vorba de Gabriel Antoniu Lavrincic, cel care deține conform oficialilor Guinness fix 22.018 scrisori primite din URSS. Acesta la vârsta de numai 11 ani in 1986 a construit un „facebook prin scrisori” dand naștere unei ”rețele sociale” în timpurile cand nu existau nici computere, nici măcar scânteia unei idei de ”rețea socială”. Acest Record Mondial face cinste și onoare Românei și nu în ultimul rând Federației Ruse unde s-a scris în sute de publicații despre aceasta realizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.