Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), împreună cu Patronatul Român şi Sindicatul Frăţia, în numele a celor 1.200.000 de membri cotizanţi şi voluntari,  protestează faţă atitudinea Preşedintelui Traian Băsescu, avută în data de 13 aprilie a.c, pe un post Tv de ştiri cu răspândire naţională, atitudine inadmisibilă, agresivă şi intolerantă la adresa unor cetăţeni români cu diverse funcţii în aparatul de stat şi administraţia locală, apelând inclusiv la un şantaj de tip mafiot la adresa unui senator ales în Parlamentul României.

Imixtiunile grosolane în gestionarea actului de justiţie, făcute la o oră de maximă audienţă, confirmă încă o dată că statul de drept nu mai există şi că, de fapt, ne aflăm în faţa unui stat poliţienesc.

Drept urmare, în faţa unei asemenea agresiuni inadmisibile într-o ţară democrată şi de acuze fără acoperire făcute de Preşedintele statului român, precum şi în contextul în care pe plan internaţional se discută tot mai vehement de şantajul pe care îl face Rusia asupra Ucrainei, cerem urgent ca instituţiile de factură democrată ale statului român – Parlament şi toate celelalte instituţii care susţin statul de drept, inclusiv instituţiile internaţionale  ale lumii – să se sesizeze de urgenţă cu privire la atitudinea revanşardă a celui care se declară şi se pretinde Preşedintele tuturor românilor.

 

CONSILIUL DIRECTOR OADO        

           PATRONATUL ROMÂN

SINDICATUL FRĂŢIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.