Consorțiul de companii J.V. Consorzio Garboli Conicos Spa – Tirrena Scavi Spa România a obținut un contract pentru reabilitarea unor străzi din Cluj-Napoca, apoi au intervenit divergențe de natură juridică între reprezentanții acestui consorțiu și cei ai municipalității. În anul 2011, italienii au dat în judecată municipalitatea. Printr-o sentință pronunțată în ianuarie 2013, Tribunalul Comercial Cluj a dat dreptate italienilor, iar printr-o decizie a Curții de Apel Cluj, pronunțată în 8 octombrie 2013, sentința a fost menținută. Drept urmare, Consiliul Local Cluj-Napoca a fost obligat să plătească suma de 2.650.600 de lei către companiile italiene. Achitarea acestei sume a fost unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din data de 11 decembrie.

Consilierul local PNL Ioan Bîldea este de părere că modul în care au procedat angajații Primăriei este unul suspect. El critică faptul că reprezentanții majorității PDL – UDMR din Consiliul Local nu au decis să angajeze un avocat nici măcar după ce juriștii Primăriei pierduseră procesul în prima instanță. De asemenea, el afirmă că, pe parcursul procesului, juriștii Primăriei au făcut o serie de greșeli grave, care i-au pus în situația de a nu exercita dreptul la apărare. Ioan Bîldea sugerează faptul că ar putea exista o legătură între aceste greșeli și faptul că primarul Emil Boc și avocatul Valeriu Stoica sunt colegi de partid.

”PNL Cluj-Napoca a urmărit istoria procesului dintre Primărie și consorțiul italian, și a constatat faptul că instituția condusă pe rând de Sorin Apostu, Radu Moisin și Emil Boc nu a depus nici cel mai mic efort pentru a câștiga procesul generat în rușinoasa epocă Apostu. Coincidență sau nu, avocatul apărător al consorțiului a fost Valeriu Stoica, coleg de partid al lui Emil Boc”, afirmă Ioan Bîldea prin intermediul unui comunicat de presă. Reprezentanții Primăriei și cei ai PDL nu au comentat în nici un fel declarațiile consilierului local PNL.

sursa: Cluj Today

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.