Sâmbăta aceasta, noua uniune din dreapta politică a fost consfințită și la Cluj la o… nuntă! Este vorba despre căsătoria democrat-liberalului Ovidiu Vișan, fost director adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă, unde a fost invitat și un liberal clujean, Mihai Seplecan.

Printre invitații în mare majoritate membri PDL, în rândul cărora au fost și liderii locali Emil Boc, Daniel Buda sau Radu Moisin, Mihai Seplecan a dovedit că este deja cel mai bine integrat în fuziune, potrivit unor surse liberale. Acestea susțin că Seplecan este iubit, agreat și dorit de consilierii județeni PDL, care îl susțin pentru a deveni președinte interimar la Consiliul Județean Cluj. De altfel, pe aceste îl leagă prietenii mai vechi cu mulți dintre liderii PDL, în special bazate pe muncă, corectitudine și bun simț, atât cu Emil Boc, cât și cu Daniel Buda, dar și cu Alin Tișe, spun sursele noastre.

Din fotografiile postate pe Facebook, se poate observa că la acea nuntă liberalul s-a simțit deosebit de bine, chiar dansând cu fostul primar din Florești Ioachim Vancea pe noul imn al fuziunii, Verde-nrourat, cântec din care tinerii politicieni clujeni Mihai Seplecan și Radu Moisin au aflat că apa (și timpul) trece, pietrele rămân și au dansat până al 6 dimineața.

De asemenea, relațiile de prietenie sau politico-administrative dintre tânărul liberal și Emil Boc sunt de mai multă vreme, Boc fiind unul din politicienii care promovează tineri și are încredere în Mihai Seplecan și îl va susține și îl va sprijini atât la alegerile pentru interimatul Consiliului Județean, cât și la viitoarele alegeri, după suspendarea sau demisia lui Horea Uioreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.