Europarlamentarul Laszlo Tokes, fostul vicepreședinte al forului european, în prezent reprezentant al României, a fost ales pentru un al treilea mandat. De data aceasta, însă, Laszlo Tokes a fost ales pe listele partidului Fidesz din Ungaria, marele câștigător al scrutinului din țara vecină. Acesta a ocupat a treia poziție pe listele partidului condus de premierul Viktor Orban.

 

La alegerile europarlamentare din 2007 Laszlo Tokes a fost ales eurodeputat independent din partea României, cu 176.533 de voturi, reprezentând 3,44% din totalul voturilor exprimate pe țară. În 2008 a fost reales în această funcție pe lista UDMR. Din 2010 până în anul 2012 a deținut funcția de vicepreședinte al Parlamentului European.

Acesta s-a îndepărtat și de partidul pe listele căruia a fost ales. După ruptura de UDMR, Tokes a fondat Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, care l-a încurajat să candideze pe listele unui partid din Ungaria la alegerile de anul acesta. “Domnul Tokes are şi cetăţenie maghiară, are toate posibilităţile legale de a candida într-o ţară terţă. Este decizia dânsului care nici nu ajută, dar, evident, nu încurcă UDMR”, a declarat Peter Eckstein Kovacs (UDMR) la aflarea veștii că acesta va candida în Ungaria.

 

A părăsit UDMR din dragoste pentru Roşia

Europarlamentarul Laszlo Tokes şi-a anunţat în 2012 demisia din UDMR argumentând că îi este din ce în ce mai greu să explice la Bruxelles ce se întâmplă în România, un exemplu fiind poziţia Uniunii faţă de proiectul de minerit de la Roşia Montană.

„În calitate de inițiator al deciziei Parlamentului European de a interzice mineritul pe bază de cianuri nu pot accepta poziția permisivă a partidului minoritar din coaliția de guvernare cu privire la investiția de la Roșia Montană, investiție pe care o chiar sprijină. Pentru mine a devenit o problemă din ce în ce mai stânjenitoare să răspund, pe holurile Parlamentului din Bruxelles, întrebărilor unor colegi îngrijorați care doresc să afle acum, totuși, ce se întâmplă în România? Nu prea pot să spun nici că firma canadiană ne-a cumpărat miniştrii…”, afirma Tokes într-un comunicat dat publicităţii.

La 17 decembrie 2009 președintele României, Traian Băsescu l-a decorat pe László Tőkés cu Ordinul Național Steaua României „în semn de mare apreciere a curajului și demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”. Ordin pe care a fost somat să i-l retragă retragă, din cauza declarațiilor publice prin care Tokes îi cerea lui Orban să instaureze protectoratul maghiar în Transilvania.

 

Episodul protectoratului

În luna iulie a anului trecut, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”. Europarlamentarul maghiar a afirmat la Universitatea de Vară “Balvanyos” că prim ministrul Ungariei ar trebui să construiască un sistem de cooperare naţională, astfel încât acest lucru să poată fi realizabil.

Totodată, pastorul reformat a cerut să se construiască un drapel al Transilvaniei, pentru că “secuimea are un steag”. Astfel maghiarimea să meargă mai departe “pe această cale a autonomiei, a autonomiei secuimii“, susţinând totodată că Băile Tuşnad reprezintă o zonă autonomă a Ţinutului Secuiesc.

Reacțiile nu s-au lăsat așteptate. “Preşedintele ştiu că a primit o cerere pentru a-i retrage decoraţia lui Laszlo Tokes. Eu ca prim-ministru contrasemnez decretele. Mâine o să-i adresez şi o scrisoare preşedintelui, o spun şi public, să-l anunţ că eu contrasemnez decretul de retragere a decoraţiei (n.r. Steaua României). Am mai contrasemnat retragerea unor decoraţii, tot ca decizie a preşedintelui Băsescu, şi vreau să-l asigur că o contrasemnez şi pe cea a domnului Tokes”, a afirmat Victor Ponta la o lună de la incident.

 

A promovat autonomia în PE

Eurodeputații români de etnie maghiară Laszlo Tokes și Csaba Sogor au vorbit în luna martie, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, despre marșul neautorizat de la Târgu Mureș, la care au participat câteva mii de persoane. Ei au solicitat susținerea instituțiilor europene și a comunității internaționale în general pentru obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc.

Eurodeputatul Laszlo Tokes, din grupul PPE, a declarat că a fost vorba despre ”o demonstrație împotriva politicii de asimilare duse de guvernul din România”. ”Această populație, secuii din România, începe să devină o minoritate pe propriul teritoriu, ca și cei care trăiesc în Crimeea acum”, a afirmat Tokes într-o intervenție din cadrul procedurii discursurilor de un minut. Eurodeputatul a cerut României, PE și celorlalte instituțiilor europene să ajute această minoritate să obțină autonomia.

Și de data aceasta s-au cerut sancțiuni împotriva lui Tokes. Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru i-a adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz. Boştinaru a făcut astfel un apel la Preşedintele forului european să ia toate măsurile necesare ca Laszlo Tokes sau oricare alt membru al Parlamentului să nu mai răspândească mesaje naţionaliste sau iredentiste de la tribuna forului european.

 

Trădare să fie, dar să știm și noi!

„Domnule preşedinte Martin Schulz, în aceste vremuri deosebit de dificile, orice mesaj naţionalist poate pune în pericol forţele pro-europene din toate statele membre şi poate incita chiar şi o majoritate tolerantă şi raţională”, precizează acesta.

Reprezentanții Partidului România Mare nu au fost la fel de formali. Aceștia au trimis un comunicat de presă demn de o piesă caragialească:

”Luni seara (10 martie 2014, n.r.), în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, provocatorul şi revizionistul ungur Laszlo Tökes a cerut, în limba maghiară, autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Este pentru prima oară cînd, în supremul forum al Europei, un fascist ungur cere o asemenea obrăznicie periculoasă!

Prezent în sală, preşedintele PRM a reacţionat imediat şi a strigat, în limba engleză:

„E o mare minciună! Mincinosule! Să-ţi fie ruşine, Tökes!“.

Apoi, l-a huiduit şi l-a fluierat.

A fost singura reacţie spontană – deşi la lucrări participau şi alţi europarlamentari români.”

medalie tokes basescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.