Andrei Hrebenciuc, fiul deputatului Viorel Hrebenciuc, va fi prezentat joi la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu propunere de arestare preventivă.

El este reținut de procurorii DNA Brașov pentru constituire de grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și spălare de bani în dosarul de corupție privind retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cauză s-a dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de avocații Nicolae Mergeani și Victor Adrian Prodan, și față de Carmen Elisabeta Drăgoi, asociat și administrator al societății comerciale Reședința Vârstnicilor SRL, toți acuzați de spălare de bani.

Procurorii susțin că, începând cu 24 iunie 2013, împreună cu inculpații Gheorghe Sturdza Paltin, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam și Dan Costin Bengescu, Andrei Hrebenciuc a constituit un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior și alte persoane), care urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, emisă în mod presupus fraudulos.

„În baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații Dan Bengescu, Viorel Hrebenciuc și cu suspecții Victor Prodan, Nicolae Mergeani, Andrei Hrebenciuc a determinat-o pe suspecta Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reședința Vârstnicilor, să încheie un contract cu Gheorghe Sturdza Paltin, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Dan Bengescu pentru suprafața de 43.277 ha, dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, la prețul de 2.500 de euro/ha. Prețul tranzacției, de 2.500 euro/hectar, a fost de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piață, întrucât contractul masca, în cuprinsul său, și cumpărarea de influență de la autoritățile din județul Bacău”, se spune în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.