Luni, 17 octombrie s-a judecat pe fond dosarul în care fostul adjunct al IPJ Cluj, comisarul şef Mureşan Alexandru, este acuzat de infracţiuni de fals în acte oficiale, uz de fals, înşelăciune, precum şi fals în declaraţiile de avere. Instanţa a rămas în pronunțare pentru data de 27 noiembrie.

 

Apărarea a făcut o ultimă încercare,  solicitând cu insistenţă aprobarea unei cereri în probaţiune deja respinsă la unul dintre termenele anterioare. Este vorba despre depunerea la dosar a tuturor documentele deţinute de BRD ce privesc contractele de creditare ale lui Mureşan Alexandru, inclusiv simulările de dinaintea acordării creditului. Teza probatorie era faptul că, undeva în arhivele băncii, există o simulare făcută în raport cu venitul real al comisarului de la acel moment şi s-ar dovedi în acest fel că la bancă a fost declarat venitul corect. Instanţa s-a opus administrării acestei probe, considerând că documentele aflate la dosar sunt suficiente.

Avocatul comisarului Mureşan, Milu Timoce, a pledat pentru achitarea comisarului pentru toate infracţiunile pentru care a fost judecat, argumentând că pe baza declaraţiilor martorilor, a probelor de la dosar şi a expertizei grafologice dispusă pentru stabilirea falsificatorului nu se poate demonstra, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că cele două adeverinţe de salariu ar fi fost falsificate de Mureşan. Apărarea susţine că falsificarea adeverinţelor este atât de evidentă, de grosolană, încât este imposibil ca cineva de bună credinţă să nu o fi sesizat, deci banca ori le-a acceptat falsificate, ori falsul a apărut după depunerea lor la dosarul de credit. În consecinţă, arată Timoce, dacă infracţiunea de fals în acte oficiale nu există, nu se poate

discuta despre infracţiune de uz de fals, respectiv de înşelăciune, pentru care comisarul ar trebui achitat. De asemenea lipsa intenţiei de a înşela banca ar fi demonstrată de faptul că Mureşan a plătit ratele timp de trei ani.

În ceea ce priveşte falsul din declaraţiile de avere, apărarea a susţinut  că declaraţia de avere incriminată nu a fost corect completată pe de o parte pentru că Mureşan nu cunoştea amănunte despre afacerile imobiliare ale soţiei sale, iar pe de altă parte, la acea vreme, declaraţiile de venit nu se completau la fel de riguros ca acum.

Reprezentatul Ministerului Public a propus concursul de infracţiuni pentru faptele pentru care a fost judecat comisarul, dar având în vedere circumstanţele atenuante – faptul că nu are alte condamnări penale şi datorită caracterizărilor favorabile de la dosar – nu a solicitat, în cazul în care comisarul va fi condamnat, o sancţiune privativă de libertate.

 

Acuzaţiile

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Cluj Alexandru Mureşan, trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, ar fi prejudiciat cu peste 248.000 de euro o bancă de la care a contractat două împrumuturi prin falsificarea unor declaraţii de venit, arată procurorii în rechizitoriul întocmit în acest caz. Mureşan mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile sale de avere depuse la Poliţie toate datoriile şi veniturile familiei.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj, care l-au trimis în judecată pe Alexandru Mureşan pentru 11 infracţiuni, între care înşelăciune şi fals, prejudiciul cauzat de acesta, prin falsificarea unor declaraţii de venit, este de 248.500 de euro şi nu a fost recuperat. Potrivit sursei citate, la începutul anului 2008 Mureşan a hotărât, împreună cu soţia sa, să cumpere un teren în Cluj-Napoca, pe care apoi să construiască o casă de locuit, ei găsind un teren pe strada Becaş. Pentru achiziţionarea terenului, cei doi au cerut un credit de 200.000 de euro de la o bancă.

 

Adeverinţe falsificate

Mureşan acuză angajaţii băncii „Au solicitat 200.000 de euro de la BRD. M.A. (Mureşan Alexandru – n.r.) avea un venit de 4.700 de lei, iar soţia sa 4.060. În aceste condiţii, pentru obţinerea creditului M.A. s-a folosit de o adeverinţă de venit de la IPJ Cluj pe care a falsificat-o prin adăugarea cifrei 4 la grupul iniţial din rubrica «alte venituri lunare cu caracter permanent» şi în care a consemnat astfel, în mod nereal, că venitul său lunar mediu este în sumă de 8.755 lei”, se arată în rechizitoriu. Mureşan arată în rechizitoriu că funcţionarii de la BRD i-ar fi  falsificat adeverinţele de venit, iar în ceea ce priveşte omisiunea de a trece în declaraţiile sale de venit anumite datorii şi venituri ale soţiei, acesta a arătat că la începutul căsniciei s-a înţeles cu aceasta că „nu se amestecă unul în afacerile celuilalt”.

 

Credit pentru casă

Conform aceleiaşi surse, funcţionarii băncii au acordat creditul în 4 aprilie 2008. Din septembrie 2011, Mureşan a încetat să mai achite ratele bancare, iar împotriva sa a început procedura de executare silită a garanţiilor, nefinalizată până în prezent. Procurorii susţin că în august 2008 Mureşan avea nevoie de bani pentru a continua construcţia pe strada Becaş şi a cerut un nou credit, de 48.500 de euro, de la BRD. Astfel, el ar fi falsificat o nouă adeverinţă de la Poliţia Judeţeană prin completarea ulterioară a unor sume neconforme cu realitatea, la rubrica „alte venituri lunare cu caracter permanent”, care atesta astfel, în mod nereal, că ar avea un venit lunar mediu de 8.868 de lei. La 11 septembrie 2008 a fost încheiat contractul de credit, iar din septembrie 2011 Mureşan nu şi-a mai plătit ratele.

În cursul urmăririi penale, fostul şef al Poliţiei Rutiere Cluj a negat că ar fi falsificat cele două adeverinţe, susţinând că un consilier de clienţi de la bancă, S.L.M, care are calitatea de martor în dosar, ar fi falsificat adeverinţele de venit, fără acordul său, aceasta urmând să obţină astfel nişte bonusuri. „Pentru creditul de 200.000 de euro, Mureşan avea o rată lunară de 1.414 euro. În momentul contractării creditului de 200.000 de euro, M. A. putea justifica venituri totale de 8.795 lunar, în timp ce trebuia să plătească rate şi alte angajamente la BRD şi la alte bănci de aproximativ 10.730 de lei, aceasta fără a mai lua în calcul cheltuielile minime de subzistenţă”, se mai arată în rechizitoriu. Mureşan a mai fost cercetat şi pentru faptul că, atunci când a completat declaraţiile de avere aferente anilor 2007-2011, nu a consemnat în totalitate şi în mod corect o serie de împrumuturi contractate de la mai multe persoane, în sumă totală de 1.540.000 de euro, 20.000 de dolari şi 70.000 de lei, primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu de soţia sa sau de el personal, de la 16 persoane.

 

Trei milioane de euro din afacerile soţiei

„De asemenea nu a evidenţiat cota parte din veniturile de peste 2.821.000 de euro obţinute de soţia sa din vânzarea a 45 de apartamente construite în Cluj-Napoca şi nu a evidenţiat dobândirea unei case construite pe strada Becaş. Mureşan a spus că el nu a avut cunoştinţă de afacerile derulate de soţia sa, despre veniturile, datoriile şi împrumuturile contractate de aceasta”, se mai precizează în rechizitoriu. Pentru aceste fapte, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală. Procurorii au făcut şi verificări în cazul imobilului în care Mureşan stătea cu chirie, împreună cu familia sa. „Existau suspiciuni cu privire la modul de închiriere a acestui imobil, în condiţiile în care, anterior anului 2011, acesta a fost închiriat către familia lui Mureşan contra unei chirii anuale de 3.169 de lei, iar începând cu anul 2011, de când Mureşan a solicitat decontarea chiriei de către IPJ Cluj, chiria lunară a fost de 2.000 de lei. În urma verificărilor efectuate nu s-a reuşit dovedirea săvârşirii de către învinuit a unor fapte prevăzute de legea penală”, se mai arată în rechizitoriu.

2 COMENTARII

  1. Ce acchitare domnule avocat,acest individ trebuie sa ia cel putin 5 ani cu executare,este unul dintre cei mai mari excroci care astazi se ma gasesc in politia romana,un penal cum sa-i dea achitare la un penal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.