Tribunalul Cluj a condamnat-o săptămâna trecută pe Livia Gligor, funcționar public în cadrul primăriei din județul Cluj și membru al Partidului Democrat Liberal, la pedeapsa cu doi ani închisoare cu suspendare condiționată pentru infracțiunea de luare de mită. În cursul procesului, aceasta a spus că întregul proces a fost o vendetă politică pusă la cale de primărița din Tureni, Mănăilă Elena Daniela, membru de seamă al Partidului Național Liberal.

 

Cercetarea penală în cazul Liviei Gligor, funcționar public la Primăria comunei clujene Tureni, a fost declanșată în urma unei plângeri depusă de soții Andreica, care au reclamat faptul că aceasta le-a cerut bani pentru a elibera avizele de construire de care aveau nevoie pentru a-și extinde casa. Procurorii au arătat că în intervalul 2010-2011, în mod repetat, Livia Gligor a pretins 500 de euro, respectiv 2.000 de lei de la Rodica și Ioan Andreica, locuitori ai comunei Tureni, pentru a obținerea avizelor de extindere a locuinței, în condițiile în care Gligor era angajată ca referent de specialitate la Serviciul de Control Urbanism.

Probatoriul a constat în două marturii, una fiind dată de Andreica Vasilica, nepoata soților Andreica, completat de interceptările unei conversații dintre denunțători și inculpată. Procurorii au solicitat condamnarea Liviei Gligor pentru infracțiunea de luare de mită, în baza articolului 254 alin. 2 din Codul Penal la  pedeapsa cu închisoarea.

Pe de altă parte, Livia Gligor nu a recunoscut niciodată fapta imputată. Apărarea a arătat că  nu există probe suficiente și irefutabile că s-a produs infracțiunea despre care vorbesc procurorii. În plus, chiar în declarația dată, martora Andreica Vasilica a menționat, vorbind despre inculpată, că ”ea nu se ocupă cu așa ceva”, adăugând că atunci când a avut nevoie de avize de urbanism, acesta nu i-a cerut niciodată bani pentru a le elibera.

 

PNL + PDL <> IUBIRE

În timpul procesului, Gligor Livia a susținut, în repetate rânduri, că este vorba despre o răzbunare pusă în la cale de primărița din comuna Tureni, cu care ea nu este în relații bune. Evenimentul care este în centrul dosarului a avut loc în preajma și în timpul campaniei electorale. Gligor Livia este membru PDL, în timp ce primărița este PNL-istă. Gligor spune că în timpul campaniei s-au făcut presiuni nu doar asupra ei, ci și asupra altor angajați ai primăriei care aveau altă culoare politică decât primărița.

 

”Consider că acest proces e o vendetă politică a doamnei primar. În 2012, cinci colegi au fost dați afară din primărie, iar unul și-a dat singur demisia, așa cum am făcut și eu. Dacă doamna primar ar fi avut dovezi despre astfel de fapte, mă sancționa ea înainte de orice cercetare penală, ceea ce înseamnă că nu a avut”, a spus Livia Gligor în apărarea sa. Gazeta de Cluj a încercat, insistent, să ia legătura cu primarul comunei Tureni,  Mănăilă Elena Daniela, pentru a consemna punctul ei de vedere, dar aceasta nu a răspuns apelurilor noastre.

 

Instanța a decis

Pe 8 iulie, completul de judecată a condamnat-o pe Livia Gligor, în baza legii 254 alin. 2 a Codului Penal, pentru infracțiunea de luare de mită , la pedeapsa de doi ani închisoare cu suspendare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, și lit. b, mai exact dreptul  de a fi ales în funcţii elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, instanța a obligat inculpata la restituirea sumei 2.000 de lei, luată cu titlul de mită. Hotărârea nu este definitivă.

 

”Condamnă pe inculpata Gligor Livia, în baza art. 254 alin.2 Vechiul Cod penal raportat la art.6 şi 7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2  Vechiul Cod penal, art.74 lit. a Vechiul Cod penal, art.76 lit. c Vechiul Cod penal şi art.5 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Vechiul Cod penal.  Face aplicarea art.71 alin. 2 şi art.64 lit. a teza a II-a şi b Vechiul Cod pena. În temeiul art. 81 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei, pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Vechiul Cod pena, respectiv acela de 4 ani. Conform art.359 Vechiul Cod pena, atrage atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzută de art. 83 Vechiul Cod pena. Face aplicarea art.71 alin.5 Vechiul Cod penal. În temeiul art. 255 alin. 5 Vechiul Cod penal, obligă inculpata la restituirea sumei de 2.000 lei către martorii A. I. şi A.R. Potrivit art.274 alin.1 Cod penal, obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.200 lei”, se arată în Hotărârea 547/2014 din data de   08 iulie 2014.

 

Gazeta de Cluj a încercat, insistent, să ia legătura cu primarul comunei Tureni,  Mănăilă Elena Daniela, pentru a consemna punctul ei de vedere, dar aceasta nu a răspuns apelurilor noastre.

pnl_pdl

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.