Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câştig de cauză Centrului de Resurse Juridice care l-a reprezentat pe Valentin Câmpeanu împotriva statului român. Este o premieră pentru România faptul că o organizaţie nonguvernamentală pentru drepturile omului a reprezentat un tânăr cu dizabilităţi mintale instituţionalizat, care a murit în condiţii suspecte într-un Spitalul de Psihiatrie ”Poiana Mare”, şi este, totodată, primul caz în care se ridică problema accesului la justiţie a persoanelor cu dizabilităţi mintale, închise în instituţii şi lipsite de reprezentant legal.

 

În urmă cu aproape zece ani, un tânăr de 19 ani, infectat cu HIV şi suferind de retard mintal, murea în condiţii suspecte într-un spital de psihiatrie din România. În momentul morţii cântărea numai 45 de kilograme şi fusese abandonat într-o cameră lipsită de încălzire, deşi era luna februarie. Cadrele medicale se fereau să îl atingă, deoarece era contaminat cu HIV. Autorităţile statului nu au găsit niciun vinovat pentru moartea lui Valentin Câmpeanu, iar procurorii care s-au ocupat de caz au decis să nu înceapă urmărirea penală împotriva vreunei persoane sau instituţii din România.

 

O viaţă desconsiderată

Din documentele întocmite de reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice reiese că Valentin Câmpeanu a fost abandonat la naştere. Până la vârsta de 18 ani a trăit într-un centru de plasament din Craiova, aflat sub autoritatea Direcţiei Judeţene de Protecţie a Copilului Dolj. Când a devenit major, instituţia a decis transferarea sa deoarece, conform legii, trebuia să părăsească centrul dedicat îngrijirii minorilor. Pentru că era infectat cu HIV, multe instituţii nu au dorit să îl primească, iar până la urmă tânărul a ajuns la centrul medico-social „Cetate”.

Cu puţin timp înainte de transferul la „Cetate”, medicii din secţia de boli infecţioase dintr-un spital din Craiova îl examinaseră pe Valentin şi ajunseseră la concluzia că starea sa era stabilă şi că băiatul nu scăzuse în greutate. Însă el avea să moară în mai puţin de două săptămâni de la plecarea sa din centrul de plasament. În momentul transferului, personalul de la unitatea medicală „Cetate” nu a fost informat că băiatul primea un tratament împotriva virusului HIV, tratament pe care îl urma din copilărie. Personalul de la „Cetate” nu a fost informat nici cu privire la nevoile lui Valentin, în special despre modalitatea de comunicare cu el. Din cauza handicapului său, tânărul nu putea să vorbească, neputând să exprime nici sentimente, nici nevoi. La centrul de plasament reuşise să se înţeleagă prin semne cu infirmierele care îl îngrijiseră, însă la „Cetate” nu îl înţelegea nimeni. După cinci zile de la sosirea la centru, instituţia a decis să îl transfere la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare din judeţul Dolj. Din nou, tânărul a fost transferat fără o informare prealabilă a cadrelor medicale de la spital, şi a fost abandonat într-o cameră izolată, fără să primească îngrijire şi tratament, arată CRJ.

Aflată într-o vizită la spitalul doljean, Georgiana Pascu,  manager de program în cadrul Centrului de Resurse Juridice,  l-a întâlnit pe Valentin în ultima zi a vieţii sale. „În partea stângă era un pat pe care se afla un tânăr cu pătura trasă până peste piept. Când să ating pătura, un medic a strigat la mine şi a spus: „Nu-l atingeţi, nu-l atingeţi. Are SIDA”. M-am întors, am spus că nu este adevărat ceea ce aud. Băiatul era dezbrăcat, de la brâu în jos nu avea nimic pe el. Era slab, nu foarte slab, dar era slab”, povesteşte Georgiana Pascu într-un documentar despre cazul lui Valentin Câmpeanu.

 

Cazul lui Valentin, sub preş

Tânărul a murit în aceeaşi zi. Autopsia a arătat că Valentin a murit în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii cauzate de pneumonie şi că, la momentul morţii, tânărul suferea de cachexie, o formă severă de malnutriţie. Procurorii care s-au ocupat de caz au stabilit că băiatul a murit deoarece avea virusul HIV şi un organism foarte bolnav. În schimb, CRJ consideră că băiatul a murit din cauza foamei, a frigului din spital şi a lipsei de îngrijire.

 

CEDO sancţionează nepăsarea României

Pe 4 septembrie 2013, dosarul privind cazul lui Valentin Câmpeanu a ajuns în faţa Marii Camere a CEDO, iar pe 17 iulie 2013 s-a dat verdictul. CEDO a constatat că: „Domnul Câmpeanu a fost internat în instituţii medicale care nu au fost echipate pentru a asigura o îngrijire adecvată pentru boala sa. El a fost transferat de la o unitate la alta, fără un diagnostic corect; şi, autorităţile nu au reuşit să-i asigure un tratament adecvat cu medicamente antiretrovirale. Autorităţile, deşi conştiente de situaţia dificilă – lipsa de personal, hrană insuficientă şi lipsa de încălzire din Spitalul de psihiatrie de la Poiana Mare unde a fost dus, i-au pus în mod nejustificat viaţa în pericol. Nu a existat nici o anchetă eficientă privind circumstanţele morţii sale.

Curtea a recomandat României să ia măsurile generale necesare pentru a se asigura că persoanele cu handicap mintal, aflate într-o situaţie comparabilă cu a lui Valentin Câmpeanu, sunt reprezentate de persoane independente, care pot face plângeri referitoare la modul în care sunt tratate, iar starea lor de sănătate este verificată înainte de un independent“.

 

Oricând, cazul Valentin Câmpeanu se poate repeta

Dosarul lui Valentin pare să nu fie singurul. Presa a relatat că la Spitalul de Psihiatrie ”Poiana Mare” ar mai fi existat ”câteva zeci de decese”, unele surse indică chiar 80 de decese. Un raport al Amnesty International  referitor la cazul Spitalului de Psihiatrie  ”Poiana Mare”, arată că potrivit relatărilor, ”18 pacienţi au decedat în lunile ianuarie şi februarie 2004, mai ales ca rezultat al subnutriţiei şi hipotermiei”. După scandalul din 2004, conducerea spitalului a fost acuzată de management defectuos. În 2008 încă se murea de foame în acest spital.

În 2013, CRJ atrăgea atenţia că oricând cazul Valentin Câmpeanu s-ar putea repeta, întrucât persoanelor cu dizabilităţi, instituţionalizate, nu le sunt respectate drepturile fundamentale.  Dacă în 2004 experţii CRJ au putut vizita neanunţat Spitalul ”Poiana Mare”, unde l-au găsit pe Valentin Câmpeanu, în 2013, reprezentanţii ONG-ului ei nu puteau intra într-o instituţie pentru tineri cu dizabilităţi, aflată la câţiva kilometri de centrului Capitalei, decât printr-o decizie a unei instanţe. Principala dovadă în acest sens este sentinţa, în primă instanţă, din 4 septembrie 2013, în care Judecătoria Sectorului 2 a stabilit că CRJ poate efectua vizite la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Psihică ”Gheorghe Şerba” din Bucureşti. Decizia vine la mai bine de un an după ce organizaţiei i s-a refuzat, în repetate rânduri, accesul în această instituţie de către DGASPC Sector 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.