UPDATE: Simona Gaci, șefa serviciului juridic din Consiliul Județean, a confirmat că a primit memoriul trimis de conducerea aeroportului și a declarat că astăzi îl va trimite către DNA și toate instituțiile abilitate.

 

Într-un memoriu elaborat de Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca privind activitățile desfășurate în cadrul instituției și comunicările acesteia cu cei de la Consiliul Județean Cluj în perioada iulie 2012-iunie 2014, funcționarii de la aeroport atrag atenția asupra unor ”aspecte ce au avut un impact negativ asupra activității” acestuia.

Pe lângă solicitarea de sprijin pentru înlăturarea barierelor în funcționarea aeroportului, semnatarii memoriului cer vicepreședintelui cu atribuții de Președinte Vakar Istvan, vicepreședintelui Ioan Oleleu și consilierului județean cu atribuții de vicepreședinte Horațiu Cătărig să înainteze raportul lor Direcției Naționale Anticorupție.

Vakar Istvan a declarat că a trimis raportul serviciului juridic din CJ. ”Eu am trimis raportul de la Aeroport către serviciul juridic, să facă o adresă de înaintare către DNA. Sigur, noi DNA-ul are deja toate informațiile, dar noi trimitem mai departe, dacă așa vor cei de la aeroport. Asta e un fel de ”hai să facem poșta cu CJ-ul”.

Eu nu pot să fac plângere împotriva departamentului din Consiliul Județean, ar fi și culmea. Dar am trimis la juridic, și ei vor înainta raportul celor de la DNA. Fiecare parte lezată își formulează sesizarea. După ce toți citesc tot, le zboară suspiciunile, păcat că se tot acuză toți reciproc, sunt niște tensiuni mai vechi, pe care eu nu le înțeleg”, a declarat Vakar Istvan.

 

1 COMENTARIU

  1. Felicitari D-le Ciceo!
    Trimiteti-i la puscarie pe toti acesti mancatori de cacat care nu fac altceva decat iau niste salarii nesimtite ca sa nu lucreze nimic!
    Oleleu,Gaci,Ratiu,Salanta,Tatomir!!!! Încolonarea! Va astepta zile fff grele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.