Fostul șef al ISCTR și vicepreședinte al PNL, Rareș Pop, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție din Cluj. El este acuzat de săvârșirea a peste 80 de fapte penale, majoritatea fiind de abuz în serviciu. Vă prezentăm un extras din rechizitoriul procurorilor.

 

Oficialii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) vorbesc în rechizitoriul întocmit de Anemaria Cireap despre 76 de fapte legate de abuz în serviciu, precum și alte fapte prin care șantaj, luare de mită, desfășurări de activități în incompatibilitate cu funcția deținută, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, dar și fals intelectual.

 

Exemplificarea unei fapte

”La data de 13 februarie 2013, inculpatul Pop Rareș Vasile i-a solicitat inspectorului coordonator din cadrul ICJ Bistrița-Năsăud, inculpatul Dohotar Ioan Radu să exercite intervenții asupra inspectorilor aflați în control pentru a determina nesancționarea… pentru abaterile constate în urma verificărilor efectuate asupra unui vehicul aparținând acesteia.

Conform procesului verbal de constatare a contravențiilor nr. 70381 din 13.02.2013, inspectorul de trafic …, aflat în control în zona localității Crainimăt județul Bistrița-Năsăud, a oprit pentru control vehiculul cu numărul de înmatriculare …., ocazie cu care a constatat utilizarea unui tahograf cu termen de valabilitate a verificării periodice depăşit. Martorul arată că a întocmit formularul de control(buletinul AETR) astfel că la momentul intervenției făcută de inculpatul Pop Rareș prin intermediul inculpatului Dohotar Ioan Radu, nu a fost posibilă renunțarea al acțiunea de control. În consecință, a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 8.000 lei corespunzător contravenției constatate.

Cu privire la existența și realitatea intervenției, urmează a se avea în vede probatoriul testimonial, care se coroborează cu declarația inculpatului Dohotar Ioan Radu. În acest sens, inculpatul Dohotar a arătat în declarația din data de 04.06.2013 faptul că inculpatul Pop Rareș i-a solicitat să intervină în actul de control efectuat de inspectorii din subordine, solicitare căreia i-a dat curs, fără însă să poată preciza detalii, dat fiind timpul scurt de la momentul săvârșirii actului material.

 

Uite amenda de 8.000 de lei, nu e amenda

La rândul său, martorul …,  a arătat că ”Referitor la data de 13 februarie 2013 îmi amintesc că am oprit în trafic un vehicul aparținând …. în cazul căruia am aplicat o sancțiune de 8.000 lei, pentru expirarea dovezii tahograf. După ce am încheiat nota de constatare colegul meu …. mi-a spus că a fost contactat de către Dohotar și de către Pop Rareș pentru a nu aplica sancțiuni societății respective. Am înțeles că aceștia i-au comunicat colegului meu că respectiva dovadă ar fi valabilă, lucru practic ce nu era adevărat și pentru care am aplicat mențiunea menționată mai sus.” Audiat fiind, martorul … atestă împrejurările de mai sus, arătând că inculpatul Pop Rareș Vasile l-a sunat în prima parte a anului 2013 solicitând să nu aplice sancțiuni unui vehicul care însă făcea obiectul controlului desfășurat de martorul … întrucât formularul de control a fost întocmit, intervenția nu a avut efectul eludării aplicării sancțiunii contravenționale.

Inculpatul Pop Rareș Vasile nu a recunoscut în declarația inițială faptul că a intervenit în favoarea …., admițând doar că operatorul de transport(care face parte din grupul de firme…) este client al societăților private deținute de soția sa și de a căror administrare se ocupă inculpatul și în prezent. Faptul este de altfel atestat prin declarațiile 394 ale …, …. și următorilor. Ulterior, în declarații date în fața judecătorului de drepturi și libertăți a recunoscut faptul intervenției, precizând că aceasta a fost tardivă, astfel că nu a avut efectul scontat, al eludării sancționării operatorului de transport”, arată procurorii în rechizitoriu.

 

Ce spune rechizitoriul DNA

”În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt :În perioada august 2012-21 mai 2014, inculpatul Pop Rareș Vasile, în calitate de inspector șef teritorial al ISCTR-IT 4, singur sau împreună cu inculpații Crișan Claudiu Vasile și Dohotar Ioan Radu, în mod repetat, contrar atribuțiilor legale și de serviciu, a intervenit în activitatea de control desfășurată de către inspectorii din subordine, determinând încălcarea normelor legale privind constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite la regimul transportului rutier, pentru a proteja, astfel, unele societăţi aflate în sfera de interes a inspectorilor judeţeni.

Inculpatul Pop Rareş Vasile a dezvoltat relaţii cu numeroşi operatori economici ce activează în domeniu, asigurând acestora protecţie în schimbul obţinerii de avantaje patrimoniale, fie direct, fie prin impunerea folosirii serviciilor prestate de societăţi comerciale controlate de acesta prin rude ale sale sau afini sau deţinute de membri ai familiei sale. Din vara anului 2012, când a fost numit în actuala funcție, atribuțiile sale din cadrul firmelor pe care le administra, au fost transferate soției sale.

 

Firma, formal trecută pe soție

Calitatea de asociat a soției era de fapt una formală, probele administrate atestând că inculpatul Pop Rareș Vasile este factorul decident, consultat telefonic cu privire la clienții societăților, prețurile la care sunt efectuate serviciile, etc.

În plus, inculpații au divulgat, în mod repetat operatorilor de transport, date privind locul amplasării echipajelor de control în trafic, intervalul orar de acțiune al acestora ori date privind existența unor reclamații înregistrate în evidențele ISCTR, astfel încât, beneficiarii acestor informații să evite aplicării sancțiunilor pecuniare și a măsurilor complementare.

 

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:

La nivelul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR), Inspectoratul teritorial condus de Pop Rareș Vasile include în sfera de competenţă judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Una dintre premisele săvârșirii faptelor ce fac obiectul prezentului dosar o reprezintă aceea că inculpatul Pop Rareș Vasile desfăşoară activităţi comerciale incompatibile cu funcţia deţinută, cu referire la administrarea, respectiv derularea de activităţi comerciale prin intermediul S.C. Universal Auto Special SRL, UAS Service SRL, S.C. Universal Inspecţii SRL şi SC MM ITP Test SRL, societăţi care au ca obiect de activitate testări şi inspecţii auto și al căror administrator a fost Pop Rareş până în vara anului 2012, data numirii în funcția de inspector teritorial șef al ISCTR IT 4. În fapt, inculpatul Pop a continuat să se implice direct și activ în activitatea firmelor private, în ciuda evidentului conflict de interese existent între instituția publică pe care o conducea și sectorul privat. Astfel, pentru protejarea intereselor firmelor ce constituie clienți ai societăților sale private, inculpatul a intervenit în actul de control al subordonaților, modalitatea concretă fiind diferită, fie prin apelarea directă a inspectorilor aflați în trafic, fie prin intermediul inculpaților Crișan Claudiu Vasile sau Dohotar Ioan Radu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.