În Cluj Napoca s-a dezvoltat o nouă reţetă de business. Doi soţi octogenari, Maria şi Dumitru Chichişan sunt acţionari şi administratori la şapte societăţi comerciale care se ocupă de comercializarea produselor chimice pentru spitale şi laboratoare şi de vânzarea produselor nealimentare. Dacă firmele prin care se comercializează produsele chimice câştigă licitaţii în domeniul de profil pe bandă rulantă, în celălalt domeniu de activitate afacerea are aspectele unui ”tun”. SC SelenaTrade, firmă care avea un magazin second în centrul oraşului, a intrat în faliment doar după un an de la înfiinţare.

Maria (80 de ani) şi Dumitru (76 de ani) Chichişan sunt patroni şi administratori la şapte societăţi comerciale (CHIMILAB SRL, BIOCHEMICALS SRL, ACHEMA SRL, BIOCHEMICALS TRADE SRL, BIOCHEMICALS PRODIMPEX SRL, TEXTIL BRANDS SRL, Selena Trade SRL).

Ei sunt acţionari şi administratori la firma SC Selena Trade, o societate care se ocupă de  comerţul cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine, cu alte cuvinte o societate care vinde haine second hand. Această firmă a fost înfiinţată în septembrie 2012, pentru ca la mijlocul acestui an, administratorul firmei în vârstă de 80 de ani, Marie Chichişan, să depună la Tribunalul Comercial Cluj o cerere prin care doreşte deschiderea procedurii de faliment. Magistraţii o acceptă şi desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu Societatea REDRESARE LICHIDARE SPRL.

“Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar, toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar provizoriu sub sancţiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr. 85/2006”, arată sentinţa tribunalului specializat.

”Tun” second hand

Pe un site de prezentare a firmei Selena Trade SRL, contactul de mail îi aparţine lui Horvath Eniko care are adresa de mail înregistrată pe domeniul biochemicals.ro. În acelaşi timp, înainte de începerea procedurilor de faliment a firmei Selena Trade, în decembrie 2012 Horvath Eniko a publicat un anunţ de vânzare a lanţului de magazine de vânzare a hainelor second hand Budoir Boutique. Unul dintre punctele de desfacere era deschis până de curând pe strada Memorandumului. Pentru această afacere ea cerea circa 110.000 de euro.

”Spaţiile pentru magazine sunt strategic alese, fiind complet echipate. Mobilierul din magazine, standuri, manechine, panouri, toate elementele au contribuit la realizarea brandului Budoir Boutique şi au avut efect prin atragerea unui segment de piaţă tânăr şi care vizitează constant magazinele, iar shoppingul devine o plăcere. În cele câteva luni de funcţionare societatea a înregistrat o CA (cifră de afaceri) de 174.000 euro, având investiţii în imobilizări de cca 82.100 euro”, arată Horvath în prezentarea anunţului. Ținând cont de faptul că în spaţiul respectiv funcţionează alt magazin, afacerea a fost vândută şi, la scurt timp, Selena Trade SRL a intrat în faliment.

Horvath Eniko Ersebet nu este la prima ”cochetare” cu falimentul. Ea a fost administrator la societatea Deltachim SRL, care a intrat în insolvenţă anul trecut.

Contracte pe bandă rulantă pentru octogenari

Domeniul de internet pe care Horvath Eniko are înregistrată adresa de mail (biochemicals.ro) aparţine societăţii BIOCHEMICALS SRL care este administrată şi deţinută de Dumitru Chichişan (76 de ani).

Prin intermediul SC BIOCHEMICALS S.R.L, Chichişan a câştigat peste 10 licitaţii organizate de diferite spitale din ţară.

În septembrie 2007, cei de la Biochemicals au câştigat un lot dintr-o licitaţie organizată de DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ ARGEȘ. Valoarea contractului câştigat a fost de 144.371 de lei. După un an, INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF DR ALEXANDRU TRESTIOREANU din Bucureşti a atribuit acestei firme un contract de 315.190 pentru furnizarea de aparatură de cercetare. Spre exemplu, în septembrie 2011, SPITALUL DE URGENTA PETROSANI avea nevoie de reactivi. Substanţele au fost furnizate de firma celor doi bătrâni pentru suma de 239.167,23 de lei. În acelaşi an, după o lună de zile, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara a făcut o licitaţie pentru cumpărarea de reactivi de laborator. Câştigătorul a fost tot Biochemicals SRL pentru suma de 1.131 de lei. Tot în 2011, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a atribuit o licitaţie de peste 30.000 de lei firmei soţilor Chichişan.

În ianuarie anul trecut, SPITALUL CLINIC FILANTROPIA din Bucureşti a atribuit aceleiaşi firme un contract de 82.417 de lei fără TVA pentru furnizarea de instrumentar medical. În martie 2012, UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV a organizat o licitaţia pentru achiziţionarea unui ”Sistem integrat de cercetare pentru teste biologice, simulare comportare în condiţii de mediu, teste de îmbătrânire accelerată – Sistem cercetare pentru teste biologice”. Câştigătorul acestei licitaţii nu putea fi decât o societate patronată de doi afacerişti “seniori”: patronii de la Biochemicals. Valoarea licitaţiei a fost de 154.439 de lei iar banii provin din fonduri comunitare. De asemenea, firma clujeană a ajuns şi în Brăila. CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA a acordat acestei societăţi un contract de 10.531 de lei pentru asigurarea serviciului de ”Furnizare, montare, instalare aparatură medicală Ambulatoriu Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila”.

În 2011, SC BIOCHEMICALS SRL a avut o cifră de afaceri de peste 7,8 milioane de lei.

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.