Plângere penală la Pază şi Protecţie Cluj

Fosta directoare şi administratoare a societăţii Pază şi Protecţie Cluj, Adriana Lucreţia Sabou, a câştigat definitiv şi irevocabil procesul de repunere în funcţie. Actuala conducere, reprezentată prin directorul cu relaţii social-democrate Robert Filip Cojan, nu a propus Consiliului Judeţean schimbarea organigramei pentru a o repune în funcţie. Surse din domeniul justiţiei ne-au declarat că societatea din subordinea CJ Cluj s-a ales cu o plângere penală din cauza nerespectării unei sentinţe definitive şi irevocabile.

80.000 de lei au fost plătiţi din banii contribuabililor pentru greşeala făcută de oficialităţile judeţene în ceea ce priveşte situaţia de la Pază şi Protecţie Cluj. Mai precis, după ce au pierdut procesul cu fostul director şi administrator, oficialii firmei de pază s-au trezit cu conturile blocate şi au trebuit să pună “la bătaie” 80.000 de lei. Această sumă  a fost plătită din banii contribuabililor. Nimeni nu îşi asumă responsabilitatea situaţiei. Mai mult decât atât, în ultima şedinţă de CJ, din data de 30 septembrie 2013, nu s-a pus nici măcar în discuţie un asemenea proiect.

Oficialii CJ confirmă ancheta
”Organigrama o aprobă Consiliul Judeţean. Conducerea firmei Pază şi Protecţie Cluj trebuia să vină cu propunerea de schimbare a organigramei dar aceasta nu a venit. În momentul în care o instituţie subordonată vine cu o propunerea de modificare a organigramei, ea trebuie să treacă de toţi paşii şi apoi acea hotărâre va trebui validată de către plenul Consiliului Judeţean. Nu văd niciun motiv pentru care nu am pune hotărârea pe ordinea de zi, dată fiind situaţia specială de la această instituţie. Se va face o analiză şi se va lua o decizie. Nu pot să spun acum dacă această sumă poate fi imputată cuiva” , a declarat pentru Gazeta de Cluj purtătorul de cuvânt al CJ Cluj.
Conform informațiilor ulterioare primite de la șefii CJ Cluj, prin intermediul deciziei 936/17.09.2013 fosta directoare a fost repusă pe funcție începând cu 3 octombrie. De altfel, această hotărâre nu poate fi pusă în aplicare din moment ce în organigrama instituției apare un singur director și administrator, Robert Filip Cojan.


Firma Consiliului Judeţean

“Se va găsi o soluţie. Hotărârea definitivă şi irevocabilă nu se discută, ci se pune în executare. Sper ca în scurt timp să găsim vinovaţii acestei hotărâri”, arăta anterior vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu. “Cu siguranţă că situaţia se va discuta. Se va verifica şi soluţiona problema cu respectarea prevederilor legale”, a declarat anterior Remus Lăpuşan, şeful consilierilor judeţeni ai PSD Cluj.
Cu toate acestea, şeful PSD nu a putut da explicaţii în ceea ce priveşte votul pe care l-a dat şi care a fost împotriva legii, conform hotărârilor instanţei. El nu a putut comenta mai multe aspect pe motiv că nu era în temă cu subiectul, deşi un coleg de-al său a fost numit şef în afara legii.

Judecătorii au decis repunerea în funcţie
Magistraţii Ioana Tripon (n.r. preşedintele completului), Dana Gîrbovan şi Nicolae Marian au hotărât că schimbarea directorului societăţii Pază şi Protecţie, firmă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, este în afara legii. Gazeta de Cluj v-a prezentat în repetate rânduri ilegalitatea din acest caz, iar în urma articolelor jurnalistice pe care le-am scris s-a reuşit ca, în acest caz, să se facă dreptate. Astfel, Robert Filip Cojan, actualul director al instituţiei, sprijinit de către Remus Lăpuşan nu a putut să fie menţinut pe post deoarece exista o sentinţă definitivă şi irevocabilă care îl mazileşte.
Pe de altă parte, magistraţii vorbesc despre ilegalitatea acestei numiri. Toţi marii şefi din Consiliul Judeţean şi consilierii judeţeni se spală pe mâini, deşi au votat această hotărâre.
“Susţinerea intimatei în sensul că declaraţia de acceptare a mandatului de administrator, dată în faţa ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, ar reprezenta un veritabil acord de încetare a contractului individual de muncă şi ocuparea funcţiei de administrator-director este absurdă”, arată magistraţii în hotărârea lor.
“Admite recursul declarat de reclamanta Sabou Adriana Lucreţia împotriva sentinţei civile nr. 6065 a Tribunalului Cluj pe care o modifică în tot şi în consecinţă admite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Sabou Adriana Lucreţia în contradictoriu cu intimata SC Pază şi Protecţie Cluj şi în consecinţă:
Anulează decizia nr. 691 din 13.12.2012 emisă de animată.
Obligă intimata la reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior.
Obligă intimata la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale, indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat, de la data încetării contractului de muncă şi până la data reînregistrării efective. Decizia este irevocabilă”, se arată în sentinţa magistraţilor.

Lipsa de experienţă a lui Cojan
Pază şi Protecţie Cluj este o societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj care ar trebui să se ocupe de paza instituţiilor subordonate şi nu numai, după cum arătam într-un material anterior. Oficialii Consiliului Judeţean Cluj încearcă falimentarea societăţii prin numirea unui administrator fără experienţă şi fără avizele necesare. Cel mai probabil, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Romane (IGPR) ar trebui să treacă la măsuri foarte drastice şi să retragă autorizaţia firmei de pază. Acest lucru nu s-a petrecut, deşi condiţiile pentru această situaţie au fost îndeplinite.
PP Cluj, respectiv Pază şi Protecţie Cluj, ale cărei cheltuieli sunt suportate din banul public, şi PP Protect, societate susţinută din banii publici, patronată de fostul şef al Poliţiei, sunt două companii care ar putea conduce protecţia Clujului, însă Pop Puşcaş Teodor îşi doreşte influenţă totală.
Potrivit unor informaţii din apropierea societăţii Pază şi Protecţie Cluj, noul conducător al instituţiei, Robert Filip Cojan, şi-ar fi scos cu întârziere autorizaţiile de la IGPR şi de la Serviciul Român de Informaţii (SRI).

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.