Andrei Marga și nevasta Delia Marga ”falsează” declarația de avere. Mai mult, Delia Marga ar deține în incompatibilitate funcția de șef al Centrului Lingua, dar și cea de director de departament la Universitatea Babeș-Bolyai, conform unor surse din interiorul instituției de învățământ superior. Gazeta de Cluj va sesiza Ministerul Educației în această privință.

 

Andrei Marga, fostul rector al UBB, predă acum la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. El a spus că va merge să predea la Universitatea din Tokyo, în schimb a fost acceptat abia la micuța universitate din Oltenia. Culmea este că Andrei Marga nu și-ar fi trecut pe declarația de avere a soției veniturile încasate anul trecut de la Universitatea din Târgu Jiu. Lui Andrei Marga i se va prelungi contractul cu prestigioasa universitate. Poate anul viitor va reuși să își treacă pe declarație de avere și veniturile. Gazeta de Cluj va continua cercetările în privirea averii lui Andrei Marga.

 

Marga la Târgu Jiu

Marele profesor, doctor, filozof Andrei Marga nu s-a pensionat. El a primit o noua funcție pe măsura staturii sale profesionale: directorul Institutului de Cercetare a Dezvoltării de la Universitatea “Constantin Brâncuși”(UCB) din Târgu-Jiu. El a fost prezent la o dezbatere despre regionalizare alături de un alt profesor de la UBB, prietenul său, Pompei Cocean. Funcția lui Andrei Marga poate fi consultată pe site-ul Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Reamintim că în ultimele luni în care Marga a condus universitatea clujeană, acesta a făcut o colaborare între UBB și UCB din Târgu-Jiu. Reamintim că după ce a fost rectorul UBB timp de aproape 20 de ani, Andrei Marga a condus Institutul Cultural Român (ICR), de unde și-a dat demisia în luna iunie 2013.

 

Greșelile din CV

Andrei Marga face greşeli în CV-ul oficial pe care l-a trimis în comunicatul după ce a fost numit Ministru de Externe. Deşi în cadrul CV-ului acesta se „laudă” că a fost visiting professor în cadrul Universităţii Ebraice din Ierusalim, el a fost doar un umil de „guest lecturer”, cu un salariu de ajutor de lector. Pe deasupra de aceasta, Ponta a numit un ministru de Externe care nu era cunoscut în cadrul universităţii care preda. Astfel, în afară de persoana care i-a fost „host”, Bianca Kuhnel, Marga nu este cunoscut de niciunul dintre profesorii chestionaţi de Gazeta de Cluj.  Mai mult decât atât, Marga a avut doar 15 studenţi la cursurile sale opţionale.
De la istorici la fizicieni, de la economişti la experţi în ştiinţele naturii, de la doctori la specialişti în muncă, niciunul dintre profesorii Universităţii Ebraice nu îl cunosc pe profesorul Andrei Marga. El este un anonim în cadrul unei universităţi faţă de momentul în care în România, după 20 de ani de conducere, toată lumea îl cunoştea. Vă prezentăm în continuare toate răspunsurile primite şi menţionăm că majoritatea profesorilor chestionaţi sunt de origine română. Pe de altă parte, nici măcar colegii de departament nu l-au cunoscut pe Marga ceea ce ne face să ne întrebăm care sunt adevăratele cursuri predate de Marga.

 

Problema nepoatei

Eunicia Maria Trif, nepoata lui Andrei Marga, a fost numită în funcţia de secretar general adjunct al Institutului Cultural Român (ICR), pe vremea când acesta conducea instituția. Cu toate acestea, Marga respinge acuzaţiile de nepotism, fără a putea explica însă cum s-a întâmplat acest lucru.

Numirea în funcţia de conducere a venit la scurt timp după ce Marga a fost numit director la ICR. Mai precis, Eunicia Trif este nepoata soţiei lui Marga, Delia. Ea a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Facultatea de Drept la fără frecvenţă, la Universitatea ”Babeş- Bolyai” (UBB).

 

Andrei Marga face parteneriate josnice pentru funcții eterne

Gazeta de Cluj v-a prezentat încă din 2011 faptul că Andrei Marga pe vremea când era rector la UBB a încheiat un parteneriat cu Universitatea din Târgu Jiu pentru funcții eterne. Vă relatam încă de acum trei ani că Marga își vinde sufletul din ce în ce mai mult. Ultima găselniță a acestuia a fost să facă un parteneriat cu Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu pentru a-și găsi o funcție de unde poate trage sforile în eternitate. Astfel, cu scopul de a deține o nouă funcție de conducere, Marga a făcut un parteneriat cu o universitate cu mult sub nivelul celei de la Cluj. De asemenea, trecerea arcului carpatic și dobândirea imaginii dincolo de acest simbol al României este un alt imbold pentru “magnific.” Colaborarea este una cu care nimeni nu s-ar lăuda și care nu apare în comunicatele de presă ale UBB.

5 COMENTARII

  1. Peste 50000 de ziare multe electronice Am colaborat chiar cu gazeta de Cluj când s a înființat.Am apreciat articolele bine documentate dar si flexibilitatea rubricilor..Chiar am cochetat cu rubrica : fata de la pagina 5 perioada de miere honeymoon a Gazetei ,pina violentul Funar a sugrumat o si castrat o..Il cunosc si pe Liviu Man destul de bine..
    Telefonul meu 0775161704 doar sms..

  2. Am reușit sa i micșoram pedeapsa lui Liviu Man cu colegii de la TvrCluj..
    E bine documentat articolul dvoastra pentru ca nu reușisem sa l găsim pe Marga.Aveam nevoie de cineva acum cand ungurii din secuime plănuiesc sa dea Ardealul lui Putin..Nu le plac romanii,..Anunțați l pe dl Marga daca ne căuta la acest telefon il ajutam sa si îndeplinească visul de a preda la Tokyo .Noi l am ajutat sa ajungă si ministru ..din mass media Cluj..

  3. Noi l am si schimbat din postul de ministru de externe..când ne a uitat ..Nu întâmplător s a bâlbâit fatal la externe..Vocea lui este vocea noastră: vox populi vox mediei ( de la mass media)

  4. Si daca tot am fost colegi si suntem in an electoral sa va dau un subiect de rumegat : romania Qvo Vadis? Cui sa dam Romania Romilor lui Dragnea care jefuiesc armat Europa (cum spunea generalulVadim la Nasul B1Tv) si aduc tot in castelele lor de chirpici..
    lui Johannes care face trafic de organe prin echipa Smurd( Angela Merkel prietena lui prefera sa aduca negri in Germania pentru ca ei si organele lor sunt mai ieftine si mai elastice..,entry level)
    lui Tariceanu care ne vinde la francezi ca chevalier
    sau redevenim Gladiatori la secui in neoAustroUngariaKaufland ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.