Mitropolitul Andrei Andreicuţ este mai mult decât generos cu titlurile bisericeşti, acordând întotdeauna Crucea Transilvaniei celor aflaţi la putere. Dacă pe vremea guvernării PDL a acordat titluri ministrului controversat al Economiei Adriean Videanu şi deputatului care a mers la prostituate Petru Călian, în perioada USL au primit titulari bisericeşti primul-ministru Victor Ponta, prefectul Gheorghe Vuşcan, dar şi primarul din Dej.   Prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a primit pe 4 noiembrie Crucea Transilvană de la Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a anunţat Biroul de presă al Prefecturii Cluj. Distincţia a fost acordată în cadrul evenimentelor prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la Sfinţirea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Cluj-Napoca şi sărbătorirea a 525 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei din Feleac, ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Evenimentul a avut loc în prezenţa a şase episcopi din întreaga ţară. “Această distincţie mă onorează şi totodată mă obligă. Consider că această onoare este a tuturor creştinilor ortodocşi din Cluj care îşi cunosc şi respectă istoria multiseculară”, a declarat prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan. Premierul Victor Ponta a primit vineri 6 decembrie Ordinul „Crucea Transilvană” de la mitropolitul Clujului, Albei şi Maramureşului, Andrei Andreicuţ, în cadrul unei ceremonii religioase oficiate cu ocazia inaugurării noii clădiri a Campusului Teologic „Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca. La momentul tăierii panglicii inaugurale, premierul Victor Ponta a fost huiduit de persoane care protestau împotriva proiectului de la Roşia Montană. Tot cu această ocazie, au fost oferite diplome personalităţilor locale care în ultimii doi ani au ajutat la ctitorirea noii clădiri a Institutului Teologic, respectiv prefectul Gheorghe Vuşcan, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, precum şi fostul primar Sorin Apostu, în mandatul căruia Mitropolia Clujului a primit în folosinţă de la municipalitate terenul pe care s-a ridicat noua construcţie.   Porno-deputatul şi ministrul Economiei, premiaţi şi ei Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu şi deputatul PDL Petru Călian au primit Crucea Transilvană din partea Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marţi, 30 noiembrie. Slujba în cadrul căreia cei doi democrat-liberali au primit cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe din Ardeal a avut loc la Mănăstirea Nicula, cea care i-a şi nominalizat pe cei doi pentru Crucea Transilvană, invocând sprijinul pe care l-au acordat bisericii. „Mănăstirea a depus motivarea, a fost analizată şi s-a hotărât să se acorde Crucea Transilvană domnului Videanu şi domnului Călian, pentru ajutorul dat bisericii”, a explicat pentru FTR.ro purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, pr. Bogdan Ivanov. Deputatul Petru Călian a primit „Crucea Transilvaniei” din partea Mitropoliei Clujului, pentru donaţiile făcute Mănăstirii Nicula. Feţele bisericeşti nu au avut nimic împotriva faptului ca parlamentarul este implicat în scandalul de la „Nana Club”. Petru Călian a primit „Crucea Transilvaniei” de la episcopul vicar Vasile Someşanul, pentru susţinerea lucrărilor de la Mănăstirea Nicula. „Distincţia mă onorează pentru că biserica este o instituţie deosebit de importantă în viaţa românilor. Sprijinul pe care l-am dat Mănăstirii de la Nicula nu este ceva nou, pentru că am ajutat de când era numai om de afaceri, din 1996”, a declarat Petru Călian, care nu a vrut să spună nimic despre scandalul sexual de la „Nana Club”.   Tinerii liberali din Cluj i-au solicitat mitropolitului Bartolomeu să amâne şi să reanalizeze acordarea acestei distincţii, din cauza acuzaţiilor care îi sunt aduse parlamentarului. „Propunerea de decorare a domnului Călian este surprinzătoare în condiţiile în care domnia sa este implicat într-un dosar complex de prostituţie şi trafic de persoane, aflat în atenţia procurorilor clujeni. Scandalul public creat în jurul acestui dosar ridică puternice semne de întrebare cu privire la calităţile morale ale domniei sale, cunoscut, se pare, ca fiind un client fidel al unui bordel de lux din Cluj, NANA Club. Mai mult decât atât, în toată această afacere cu iz penal, sunt declaraţii care sugerează implicarea unor persoane minore de sex feminin, care au fost obligate să se prostitueze. Singurul argument al politicianului Petru Călian, cu care îşi explică prezenţa în asemenea cercuri dubioase este unul halucinant şi neverosimil: pregătea ‘un studiu de impact’ cu privire la o lege. Privită în aceasta ipostază, persoana, Petru Călian, este departe de a fi un model creştin de urmat sau un promotor al valorilor ortodoxiei”, a precizat în scrisoare Ioan Bîldea, preşedintele Organizaţiei Municipale de Tineret a PNL. Petru Calian 2 Victor Ponta

2 COMENTARII

  1. Primarul din Dej a primit „titulari bisericeşti”, in urma sustinerii infiintarii in Dej a unei parohii pt. un nepot din satul lui Andrecut, fonduri din bugetul local pt. culte, etc. Andrecut vrea sa-l salte pe respectivul nepot la rang de protopop in Dej (in locul lui Herineanu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.