Mircea Arman, managerul privat al revistei de cultură Tribuna, va fi demis din această funcție în această săptămână, conform unor surse liberale din apropierea conducerii CJ Cluj. Deși a adunat critici din mai toate mediile, inclusiv de la foștii săi colegi de la PSD, Arman se apără și spune că nu a încălcat legea, ba mai mult, că predecesorul său, Maxim Danciu, are o plângere penală pentru că a prejudiciat revista cu 100.000 de lei. Culmea este că Horea Uioreanu pare să fi ascultat de colegul său din cadrul USL, Mircea Jorj, care i-a transmis la începutul săptămânii trecute o scrisoare deschisă.

Norma la revistă: patru materiale pe lună

Patru materiale pe lună. Este prea mult în opinia redactorilor de la revista culturală Tribuna, care pentru că nu și-au îndeplinit aceste obligații au fost dați afară. Culmea este că pentru acest lucru, managerul de la revista Tribuna, Mircea Arman va fi demis în această săptămână de la revista de cultură, conform unor surse liberale din CJ Cluj. În această perioadă va fi numit un director interimar, care va reface contractele de muncă ale celor demiși. Este vorba de trei dintre cei patru redactori ai revistei, dați afară de Arman: Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan Pavel Azap. Desigur, nici Mircea Arman nu i-a considerat pe acești oameni decât niște funcționari, deci adevărul este undeva la mijloc. Culmea este că în prima afacere de după 1990 a lui Marius Nicoară, senatorul liberal, asociat a fost chiar Mircea Arman. Este vorba de firma Ardealul Casa de Editură, societate deținută de către Teodor Mircea Vaida, Ioan Basgan, Emil Mircea Vasile Bogdan, Ioan Danciu, Marius Petre Nicoară, Tiberiu Căileanu, Mircea Arman, Valeriu Drăgoi și Mihai Mircea Zdrenghea.  Mircea Arman a fost membru al PSD, până când acesta nu a mai plătit cotizația, respectiv în 2001. Surse din mediul social-democrat ne-au spus că acesta se certa cu mai toți membrii organizației, inclusiv cu liderul de la acea vreme, Ioan Rus, actualul vicepreședinte la nivel național al PSD. Arman ne declară că el nu a mai dorit să plătească cotizația și din acest motiv nu a mai continuat colaborarea, social-democrații spun că l-au dat afară.

 

Declarația de avere a lui Mircea Arman nu a putut fi consultată nici pe site-ul revistei Tribuna, deoarece oamenii din subordinea acestuia nu au respectat dispozițiile date de manager, nici la Consiliul Județean, unde nu a ajuns nici o copie, dar nici pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), unde nu apare nici o declarație a vreunui om cu numele acesta.

Redactorii au fugit cu parola de la site

„A fugit acela cu parola. Omul cu care am desfăcut amiabil contractul de muncă avea o nevastă care punea articolele pe site contra unei sume de bani. El a plecat cu parolele cu tot. Pot să aduc martori în acest sens. Nu putem intra în site. La revista asta s-a furat un miliard, a fost chiar și un audit. Un om care lua salariu de 5 ani și nu avea contract de muncă. Oamenii aceștia toți care au luat salarii toți trebuie să dea banii înapoi. Am intrat într-o lume de Kafka. Vă rog să dați telefon la redacție, la secretară, să vedeți dacă am depus declarația de avere. Sigur că am fost asociat cu Marius Nicoară. Acea firmă nu a mers la momentul respectiv. Oamenii aceia sunt niște funcționari. Aceștia aveau de scris patru materiale pe lună. Da de unde să scrie ei patru materiale? Unii scriau câte un material, câte două, Azap (n.r. Ioan Pavel Azap, om dat afară de către Mircea Arman) scria patru. Este o hotărâre a Consiliului Județean din 16 august 2010 care trebuie pusă în practică. Eu am primit-o în 23 mai. Eu i-am făcut două plângeri penale lui Maxim Danciu (n.r. fostul manager al revistei, înainte dumnealui). Prejudiciul este de 1 miliard. Domnul Marius Nicoară nu m-a susținut niciodată. Noi am avut o firmă înainte de 20 de ani. Nu i-am dat eu afară pe oamenii aceia, ci Legea i-a dat afară. Nu au niciun motiv legal să ne dea afară. Cu domnul Ioan Rus nu am mai vorbit de zece ani”, arată Mircea Arman, managerul revistei Tribuna.

Ce i-a scris Jorj lui Uioreanu

„Revista Tribuna de la Cluj a fost înfiinţată în anul 1884 la Sibiu de către Ioan Slavici. Scopul ei de la începuturi şi până în contemporaneitate a fost promovarea valorilor transilvane în contextul culturii româneşti, recuperarea diasporei prin textele publicate, încurajarea tinerilor talentaţi şi sprijinirea interculturalităţii în paginile dedicate scriitorilor germani şi maghiari din România.

V-am făcut acest preambul domnule Preşedinte pentru că din interviul acordat ziarului Adevărul în legătură cu scandalul provocat de către domnul Mircea Arman aţi spus, citez: „Între Aeroport, Groapa de gunoi şi Tetarom, când să fi rezolvat şi această problemă”, se pare că nu aţi înţeles  prea  bine despre ce e vorba, că nu aţi cântărit prea bine priorităţile.

A asocia numele Revistei Tribuna cu groapa de gunoi, mi se pare o comparaţie nefericită şi eronată.

Domnul Arman a instaurat o stare de teroare în redacţia Tribunei, a dat afară trei redactori din patru: Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan Pavel Azap, a insultat cu un limbaj incredibil pentru un intelectual, persoane marcante ale vieţii noastre culturale şi ceea ce este mai grav îndepărtează colaboratori importanţi ai revistei cum ar fi rectorul UBB academician Ioan Aurel Pop, Ion Vartic, Marta Petreu, Mircea Popa, Adrian Popescu, Ion Pop etc.

„Tribuna” este acum o revistă improvizată, în cădere liberă şi dacă acest lucru nu este stopat prin destituirea pe loc a celui care a provocat toată această stare ruşinoasă şi tensionată, o persoană deloc frecventabilă din punct de vedere a moralităţii, cultura românească în general şi cea transilvăneană în special ar putea avea o pierdere irecuperabilă.

Se zvoneşte sau se doreşte a fi lansat zvonul că domnul Mircea Arman este susţinut de USL ca preşedinte al Partidului Social Democrat Cluj – Napoca, îi asigur pe clujeni şi pe dumneavoastră că partidul nostru nu are nici o legătură cu acest lucru şi de asemenea nu vreau să cred că PNL ar putea susţine o persoană de tipul domnului Mircea Arman.

În speranţa că apelul meu va ajunge la dumneavoastră într-un moment în care nu veţi fi atât de ocupat cu Aeroportul, groapa de gunoi şi Tetaromul, şi, că cererea Uniunii Scriitorilor, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, cele 600 de semnături ale intelectualilor care cer demiterea domnului Arman, vă vor fi sensibilizat deja şi veţi da curs doleanţelor noastre comune.

Vă reamintesc domnule Uioreanu că USL-ul a jurat ca promisiunile electorale să nu mai fie vorbe goale şi că este timpul să ne ţinem de cuvânt în faţa unui electorat cultivat cu care ne mândrim la noi la Cluj”, arată în scrisoarea sa deschisă Mircea Jorj, președintele PSD Cluj-Napoca.

 

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.