Senatorul PDL Alin Tișe vrea să își construiască un bloc de P+10 în spatele Pieții Mihai Viteazu. Proiectul său nu a trecut de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism(CTATU), iar democrat-liberalul spune că arhitecții îl favorizează pe ginerele vicepreședintelui PSD, Ioan Rus, respectiv Vasile Pușcaș și pe Iosif Pop, proprietarul Imocredit, care construiește un bloc de 12 etaje în zonă.

„Legat de avizul comisiei monumentelor nu mi s-a cerut pentru că aceasta a avizat acum mai mulți ani un PUZ P+20 în zonă. În PUZ-ul zonei este prins și terenul meu, alături de terenul Imocredit. Este un abuz. Dacă este dat de monumente un aviz pentru P+20 de ce mai ai nevoie  aviz pentru P+12? Construcția nu este monument istoric, nu este în zonă protejată. Arhitecţii sunt dezinformaţi, iar fiind vorba de mine au crezut să nu fie vorba de altceva. Eu vreau ce i s-a dat lui Imocredit şi ginerelui lui Rus(n.r. Vasile Puşcaş care construieşte la intersecţia străzilor Ploieşti şi Constanţa). Ginerele lui Rus trebuia să se mai retragă un metru. Dacă e lege să fie lege pentru toată lumea. PUZ-ul zonei începe de la Piaţa Mihai Viteazul şi se duce la Flacăra. E făcut acuma 4 ani. Aceeaşi comisie de urbanism a aprobat lunile trecute proiectul ginerelui lui Ioan Rus. El de ce poate să construiască 10 etaje şi două etaje retrase?

La vremea când am cumpărat eu casa, fără nicio legătură cu acel PUZ, acele erau reglementările zonei.  Eu nu am cerut nicio derogare, din contră, ci un POT, un CUT şi un regim de înălţime mai mic. Problema care mă deranjează este că eu nu cer nimic ilegal, nici de la primarul Emil Boc, nici de la nimeni. Nu înţeleg de ce acei arhitecţi abuzează, eu pot să accept că lângă mine se construieşte P+12, dar nu pot să accept că nu mi se dă şi mie autorizaţie să construiesc la fel.

Faptul că mi se cere avizul de la comisia monumentelor este un abuz. Pentru ce să iau avizul dacă nu am nevoie de el? Nu mi s-a cerut în documentaţie, asta se cere decât în faza de autorizaţie. Eu sunt în faza de PUD. Încă nu am ajuns la autorizaţie. Planul Urbanistic Zonal este făcut de Primărie. Ei doresc ca în zona respectivă să fie un centru bancar, o zonă de locuințe înalte.

“Să meargă la pușcărie”

Penescu ar trebui să plece acasă din comisie. Abuz urbanistic l-a făcut primăria acum șase ani în care a dat P+20 în zonă. Anul trecut Eugen Penescu a fost în comisie când i s-a aprobat ginerelui lui Rus proiectul. O să îl dau în judecată pentru declarațiile făcute. Recunoaște că în comisia de urbanism se fac abuzuri. Uită ce abuzuri făcea cu domnul Petrina? Dacă are un conflict cu arhitecții care îmi susțin mie proiectul e problema lui și să și-o rezolve. Monstruozitățile le aprobă el. Atunci făcea dânsul monstruozități. Să meargă la pușcărie acei care au aprobat monstruozitățile.

Eu sunt abia în fază de studiu, iar acele construcții sunt de mult autorizate. Să se ducă primăria să le demoleze construcția. Mă deranjează pentru că sunt 12 etaje construite lângă casa mea.

Tișe îl dă în judecată pe Penescu

Penescu îmi cauzează un prejudiciu. Îl voi da în judecată. Cine este el să își dea cu părerea despre proiectul meu? Să voteze împreună și să mă calomnieze public că fac un proiect abuziv. Să demoleze toată strada și parkingul care e vis-a-vis de casa mea, care are 12 etaje. Imocredit are 12 etaje, Rus are 10 etaje. Să le demoleze primăria pe toate. Eu am voie să mă uit la pereți, dar nu am voie să construiesc.

Ori aplică legea pentru toți ori să se ducă acasă. Cine sunt acești dumnezei? Domnii aștia sunt în niște găști. Domnul acesta este împotriva nu știu cărui arhitect. Arhitectul meu, Simion Chincișan, îl cunosc pentru că eram vecin pe Dorobanților.

Pentru că Tișe…

Tot ce s-a întâmplat în comisia de urbanism s-a întâmplat numai că era vorba de mine ca să nu zică lumea că am intervenit eu. Eu nu am intervenit la nimeni. Nu aș face niciun abuz fiind vorba de persoana mea. În faza de PUD, care este un studiu ce pot să fac pe teren, nu e necesar să ai proprietate. Eu pot să fac un studiu și pe terenul altuia.

Senatorul cumpără curtea

Din curtea respectivă 600 mp are statul român și 270 de mp am eu. Orice clujean poate să își cumpere curtea casei. Este o lege și un HCL care reglementează această procedură. Și acolo am primit un preț mai mare pentru că mă cheamă Tișe. Trebuie să plătesc 300 de euro pe metru pătrat(n.r. ar rezulta 18.000 de euro).  Am posibilitatea de a cumpăra acest teren în rate pe cinci ani. Cu avans de 10-15%. Mă mai gândesc dacă plătesc 300 pe teren că e foarte scump. Mi-au stabilit un preț uriaș.  O să mă mai gândesc acum dacă o cumpăr sau nu.

O să fac și studiu de însorire. Voi vedea dacă se reduce numărul de etaje. Nu doresc să cauzez la nimeni niciun disconfort. O să țin cont de acel studiu. Dar să nu vină oamenii să îmi ceară bani, să mă șantajeze. Eu nu o să dau niciun ban. Nu vreau să zic mai multe pe această temă. Șase luni am stat până am ajuns la comisie. Chiar cu întârziere am ajuns la comisie. Nu m-a favorizat Boc că mă cheamă Tișe. Prefer să mă las de politică sau să ies din partid pentru că sunt faultat de primar pe considerentul că mă cheamă Tișe. Eu vreau să îmi văd de familia mea și să îmi asigur viitorul copilului meu”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Alin Tișe. Familia Tișe vrea să construiască 1,5 etaje spațiu comercial, jumătatea construcției să fie ocupată de spații de birouri și 38 de apartamente. Cele 92 de locuri de parcare vor fi la nivelul subsolului și a solului prin “sistem cu lift.”

Cum au decurs discuțiile în comisie?

Eugen Penescu: Planul acesta de detaliu se bazează pe niște reglementări ale unui PUZ care este o rușine pentru Cluj. Acel plan a propus coeficienți de utilizare a terenurilor de 9 nu de 0,9. E o zonă care este cu siguranță în schimbare, însă nu în felul acesta. Acea clădire de pe colț de pe Ploiești cu Constanta nu e nimic decât un abuz urbanistic greu de crezut.

Emil Boc: Cine a făcut acest abuz?

Ligia Subțitirică: Pop Iosif?

Emil Boc: Păi el dă lecții în fiecare zi de civism.

Emil boc: Putem dezbate fără avizul de la comisia de monumente?

Ligia Subțirică: Nu. (n.r. în primă fază). Putem, dar…

Eugen Penescu: Să ne spunem puncte de vedere.. Clădirea asta e la fel(n.r. ca celelalte din zonă). Singurul avantaj e că acoperă geamurile de toaletă sau peretele dinspre oraș cu care clujenii o să se obișnuiască pentru că va fi o prezență în centrul orașului. E inacceptabil din punctul meu de vedere și ei se bazează pe un plan care este rușinos. E o clădire valoroasă din centru ocupată cu locuri de parcare(n.r. o spune pe un ton ironic).

Șerban Țigănaș: Problema cu PUZ-ul este o problemă care trebuie avută în vedere, dar eu văd lucrurile în felul următor: în zona Pieții Mihai Viteazu, în zona Ploiești, Constanța, există presiune de transformare și chiar construcții în șantier. Ceea ce propun eu este a încerca să se ajungă la o închidere a zonei într-o manieră rezonabilă.  Această ocazie trebuie discutată cu foarte mare grijă și atenție, iar ceea ce va dăinui acolo va dăinui o perioadă. Nu vreau să mă refer la construcția clădirii de pe colț care a fost aprobată într-o manieră necorespunzătoare centrului istoric, dar trebuie să vedem în ce măsură poate să îmbunătățească acea situație. M-aș referi la amplasamentul de Vest, unde acționar este Statul Român. Acea construcție atipică, un bloc de garsoniere cu puțin retras și rotit față de stradă și unde există o rezervă de spațiu care ar putea intra în corelare cu primăria și cu potențial de a rezolva multe lucruri pentru ansamblurile pe care le propune-ți dumneavoastră. Este un proiect care depinde de calitate rezolvării și alipirii la vecinătății respective. Mare atenție la strada Ploiești, o arteră extrem de traficată, sigur, cu sens unic pentru că este piața, hala, parcajul respectiv care nu permite să absoarbă tot traficul din zonă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.