Roșia Montană şi soarta ţării

Disputele legate de începerea exploatării miniere de la Roşia Montană mă îndeamnă să mai întreprind câteva reflecţii despre acest subiect. S-au declanşat polemici: între Băsescu şi Ponta, deşi primul îşi doreşte extragerea aurului şi argintului de acolo, între Ponta şi Antonescu, ultimul fiind categoric contra, iar aceste conflicte s-au acutizat până când unii sperau în destrămarea coaliţiei USL. Cea mai mare contradicţie este între o parte a societăţii civile şi potenţialii muncitori din Munţii Apuseni dacă proiectul va demara. Soarta minereurilor de acolo, şi nu numai, este esenţială pentru ţară, iar reindustrializarea nu este un concept abstract, ci unul pe deplin real, iar dacă nu se va realiza această operaţiune a reindustrializării, atitudinea politicianistă a protagoniştilor, atât din cadrul puterii, cât şi din cel al opoziţiei, cred că merită să fie contrabalansată printr-o informare cât se poate de obiectivă a publicului, care, de cele mai multe ori, vorbeşte în necunoştinţă de cauză. Clujul este plin de afişe, în care ecologiştii şi cine îi mai sprijină financiar, lansează zvonuri catastrofale, dar există şi o propagandă bine finanţată din partea investitorului canadian, care serveşte promovării proiectului. Oricum, cele două atitudini duse la paroxism, în realitate nu servesc la clarificarea problemelor ce le ridică exploatarea aurului şi argintului.

Printre cei care sunt împotriva exploatării este şi un personaj faţă de care am toată stima, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, dar un opozant plin de culoare este şi doamna Alina Mungiu-Pippidi, care în lungile sale articole inserate în România Liberă, indiferent de subiect, până la urmă se întoarce tot la Băsescu şi Udrea. Se demonstrează astfel că inteligenţa uneori nu te scuteşte de ridicol. Mai sunt tot felul de frustraţi, care, fără ezitare gândesc à la longues, spunându-ne: „să ne gândim la generaţiile viitoare şi să nu le răpim şansele de a exploata bogăţiile fără cianură, dacă în viitor se va inventa un astfel de procedeu”. Se vehiculează şi lozinci tendenţioase, că ne vindem străinilor, dar este evident că nu avem capital românesc care să permită demararea unui proiect, de o asemenea amploare, cum este cel de la Roşia Montană. Istoria ne arată că întreaga industrie extractivă românească, începând cu exploatarea petrolului, s-a făcut având la bază capital străin.

În trecut, poate hazardat şi imprudent, le-am zis opozanţilor proiectului „păşunişti”, şi nu era cazul, deoarece, privind lucrurile la rece, nu există activitate umană industrială fără anumite riscuri şi, în această privinţă, Băsescu, în cadrul conferinţei de presă, a spus adevărul. Statul român trebuie să semneze un contract care să asigure maximă protecţie pentru mediul înconjurător, dar suntem obligaţi să profităm de oportunităţile reînceperii lucrărilor la exploatarea minereurilor neferoase, nu numai în Apuseni, dar şi în alte părţi. Am copilărit şi mi-am trăit tinereţea într-o zonă cu astfel de  minereuri şi unde erau flotaţii care foloseau cianuri, după procedeele utilizate pe la mijlocul secolului XX. De remarcat este faptul că majoritatea bolilor profesionale are muncitorilor erau silicoza şi intoxicaţia cu plumb (saturnism), şi nu intoxicaţie cu cianuri. Aceasta nu înseamnă că nu au existat şi nu vor exista riscuri, dar acestea trebuie cântărite cu dreaptă măsură, luând în considerare într-o manieră obiectivă atât avantajele, cât şi dezavantajele unui proiect industrial major. În altă ordine de idei, se mai impune reflecţia că deşi ecologiştii sunt extrem de vocali, totuşi nu cred că la alegerile prezidenţiale îi vor aduce multe voturi lui Crin Antonescu, iar electoratul PSD, chiar dacă va fi unit prin USL, va fi de partea lui Ponta, oricât de inconsecvent şi incoerent s-an arătat premierul în ultima vreme cu privire la Roşia Montană.

Nu m-a convins deloc nici Băsescu, când plăteşte poliţe politice. Nu trebuie să fie atât de sigur că, în speţă, Curtea Constituţională îi va da dreptate, dacă o va sesiza, deoarece este o instituţie imprevizibilă. Să nu uităm că, în mai multe rânduri, a invalidat măsurile luate de puterea de până în anul 2012, cum au fost deciziile cu privire la reducerea pensiilor de asigurări sociale cu 25%, apoi cele cu impozitarea pensiilor peste 740 de lei. În multe din hotărârile sale nu a fost de acord cu Băsescu şi Boc, chiar dacă „promotorii presei libere” de la Antena 3 au înjurat-o aproape zi de zi. Ce să faci dacă patronul şi fiica acestuia le-au dictat această atitudine, iar străluciţii ziarişti de la acest canal mai sunt şi jurişti eminenţi? Apropo de Băsescu, nu sunt de acord nici cu afirmaţiile lui că dezbaterile din Parlament vor acutiza tensiunile sociale. Cu dezbateri parlamentare sau fără, în absenţa Comisiei Speciale sau în prezenţa ei, miza este foarte mare şi dezbateri vor avea loc, mai ales că toate frustrările acumulate în 23 de ani se focalizează în problema exploatării minereurilor din Munţii Apuseni.

Pentru toţi adversarii cianurilor, aşi dori să relev un argument, pe care l-a expus pentru prima oară doamna Sabina Fati, în RL. Pe plan extern, două state vecine României, unul în est şi altul în vest, se remarcă prin criticile aduse proiectului. Poziţia lor cu siguranţă nu este determinată exclusiv de argumente ecologice, deci de grija pentru mediul înconjurător, care este o cerinţă valabilă oricând şi oriunde şi poate să fie acceptată când nu frizează ridicolul, ci din alte motive, şi anume economice. (Şi Eminescu a condamnat vehement pe cei care vin în ţară „cu drum de fier”, dar acest lucru nu l-a împiedicat să călătorească la Iaşi, Berlin, Viena sau Veneţia cu trenul, şi nu cu diligenţa.) Aripa extremistă a ecologiştilor se împotriveşte şi gazelor de şist şi centralelor nucleare. În fapt, ei doresc să nu devenim independenţi din punct de vedere energetic, şi mai vreau să importăm de la ruşi gaz metan, la cele mai scumpe preţuri din Europa. Lucrurile trebuie să le vedem şi din această perspectivă, fiindcă totuşi nu ne putem întoarce la secolul XIX.

Eu doresc ca lucrările propriu-zise la exploatarea minieră la Roşia Montană să demareze în sfârşit, dar nu-i condamn nici pe cei care sunt împotrivă. Suntem, totuşi, un stat democratic, şi opinia majoritară trebuie acceptată cu toate consecinţele, inclusiv cele financiare.

19 septembrie 2013

Adrian Man