Reţinerea preşedintelui Consiliului Naţional Mehedinţi, unul din cele mai sărace judeţe ale ţării, împreună cu şeful Poliţiei Judeţene şi a conducătorului organizaţiei municipale Drobeta Turnu-Severin, a pitorescului primar al Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, precum şi arestarea şi trimiterea în judecată a preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Vlasov, un alt personaj aparte, ridică din nou problema corupţiei în România.

În această privinţă, ţara noastră nu este una singulară, şi dacă te uiţi la filmele americane, îndeosebi poliţiste, te convingi că şi acolo structurile de stat sunt mai mult sau mai puţin impregnate cu această pecingine. Proporţiile pe care le înregistrează în România acest flagel sunt parcă mai mari ca oriunde în Europa. Poate ne întrece Bulgaria, unde crima organizată, cu asasinate şi tot cortegiul ce implică violenţa, asociată cu o corupţie consistentă, ne întrece în acest clasament. Această „competiţie” este una la care nu ar trebui să participăm. Ceea ce mă surprinde sunt proporţiile corupţiei, oriunde te mişti, dai peste oameni care dau mită şi alţii care pretind şi primesc, începând cu benigna şpagă dată medicilor – acum se dă şi la spitale private, ceea ce este culmea atenţiilor – şi până la operaţiunile de scoatere la licitaţie şi de atribuire a unor achiziţii la instituţiile statului. Acolo sumele vehiculate sunt cu adevărat uriaşe, ajungând la sute de mii de euro. Se pun la bătaie ocuparea şi menţinerea pe posturi bine remunerate şi cu mari puteri de dispoziţie sau chiar modul cum se organizează instituţii de stat. Vezi cazul Dan Ruşanu, de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Sumele sau avantajele materiale se negociază la sânge şi se cer bani în plus în raport de ceea ce s-a primit prima dată.

 

Aş dori să fac câteva consideraţii suplimentare în afară de faptul că s-a generalizat corupţia.

a) Acest fenomen social are antecedente istorice, îndeosebi în vechea ţară. Mai puţin în Ardeal, unde influenţa străină a avut un rol pozitiv. În momentul de faţă, ne-am omogenizat şi, deci, există corupţie multă, excesiv de multă, şi în Transilvania.

b) Apoi, în condiţiile în care salariile din instituţiile de stat, cu unele excepţii, sunt mici, tentaţia de a obţine venituri suplimentare, dar ilegale, este un factor care stimulează mita, traficul de influenţă şi abuzul în serviciu. Această situaţie nu este întotdeauna un argument fără fisuri, deoarece există corupţie şi în justiţie. În puşcăriile româneşti se află atât procurori, cât şi judecători, care nu au indemnizaţii salariale mici, dimpotrivă, dar oricum mizeria socială încurajează corupţia.

Se cere şpagă în cele mai diverse forme. Un cotidian bucureştean consemnează că şeful Autorităţii Rutiere Române a cerut de la patronul unei firme un televizor LCD cu diagonala de 102 cm şi, neapărat, fără telecomandă. Patronul din Cluj a făcut trei drumuri la Bucureşti pentru a căuta cele solicitate de respectiva doamnă, dar nu a găsit un televizor cu aceste caracteristici. Până la urmă s-a dat echivalentul lui, adică bani, pentru ca să şi-l cumpere, iar soţia celui care a dat mită i-a reproşat că drumurile la Bucureşti au costat mai mult familia decât televizorul.

c) Corupţia are un caracter transpartinic, dovada cea mai concludentă a apartenenţei politice a primarilor condamnaţi pentru acest gen de fapte.

d) Mă deranjează şi scurgerile permanente de informaţii din dosarele aflate în curs de cercetare. Până când suspectul este trimis în judecată, acestea au un caracter confidenţial.

e) Tam-tamul televiziunilor de ştiri cu cei care pleacă de la Parchete la arestul poliţiei, şi apoi la instanţe, unde li se cere arestarea, încătuşaţi, de asemenea, nu contribuie la administrarea unei justiţii obiective, deci imparţiale.

Curtea Europeană de la Strasbourg s-a pronunţat în mai multe rânduri că nu se justifică aplicarea cătuşelor când persoana în cauză nu ar putea evada sau comite acte de violenţă. Desigur, la un individ care a comis un omor sau a evadat din penitenciar, cătuşele sunt o măsură rezonabilă, ca să nu zic inevitabilă, dar, în alte situaţii, acestea pot fi considerate ca o măsură de umilinţă a persoanei respective, deci reprezintă o încălcare a drepturilor omului.

Aceste câteva consideraţii nu afectează concluzia că trăim în continuare o degradare a climatului pieţei publice, care oamenilor cinstiţi le provoacă multă amărăciune. Intervenţiile lui Victor Ponta, prin care îşi exprimă solidaritatea cu persoanele în cauză, pentru că sunt pesedişti de-ai lui, mi se par deplasate, ca să nu repet caracterizarea pe care i-a făcut-o în Gândul C.T. Popescu.

 

Adrian Man, 11.04.2014

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.