Pentru reducerile care au fost acordate în această noapte de black friday, zeci de clujeni s-au aliniat în fața magazinelor pentru a prinde reducerile. Cele mai vizate produse au fost electrocasnicele și echipamentele IT. Astăzi, magazinele care au acordat reduceri au deschis de la 6 dimineața iar reducerile făcute au fost de până la 80%.

Persoanele care au venit, vineri dimineaţă, la unul dintre mall-urile din Cluj-Napoca, la ora 6.00, când s-au deschis magazinele de electronice şi electrocasnice, au studiat anterior ofertele şi au cumpărat, în special, televizoare, dar şi cafetiere, laptopuri sau tablete.

”Am venit la ora 6.00 pentru că lucrez şi trebuie să fiu pe 7,30 la serviciu, şi nu voi mai avea timp să ajung decât spre seară, astfel că am vrut să fiu sigur că îmi iau televizorul cu diagonală de 81 centimetri la 799 de lei, redus cu 200 de lei. Am găsit şi mouse la 8 lei, ceea ce este chiar un chilipir, şi am luat 5 bucăţi, şi pentru colegii de birou, reducerea fiind de 80 la sută, faţă de 39,90 de lei cât costa iniţial”, a spus un cumpărător.

Şi oferta la aparate foto a fost atractivă, un alt cumpărător achiziţionându-şi un aparat foto cu 599 de lei, preţ redus cu 50 la sută, faţă de cel iniţial de 1.199 lei.

Cel mai repede s-a epuizat stocul de trei expressoare de cafea, care avea un preţ redus de asemenea cu 80 la sută, şi care a costat 49,90 de lei, faţă de 249,90 de lei.

La televizoare, cea mai mare reducere, de 3.000 de lei (42 la sută), a fost înregistrată pentru un aparat UHD cu diagonala de 139 de cm, care a costat 3.999 de lei de Black Friday.

”Este o reducere însemnată, e foarte mare economia pe care o fac la bugetul familiei şi chiar a meritat să mă trezesc cu noaptea în cap să prind reducerile. Mi-au rămas bani şi pentru o tabletă redusă cu 44 la sută, am dat pe ea 140 de lei şi am economisit 110 lei. Chiar merită”, a spus un alt cumpărător care şi-a achiziţionat televizorul la ofertă.

În mall, de Black Friday au reduceri nu numai magazinele specializate în produse electronice ci şi cele de haine, încălţăminte sau cafenele, unde discounturile practicate sunt cuprinse între 20 şi 50 la sută. Reduceri de 50 la sută sunt înregistrate şi la cărţile oferite de o editură, dar sunt reduceri de 30 la sută şi la papioane sau de 20 la sută la cupe de îngheţată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.