Începând de ieri a reînceput fabricarea celebrei game de brânzeturi Năsal. Acest lucru a fost posibil printr-un acord semnat între companiile FrieslandCampina România și Fabrica de Brânzeturi Transilvania, care s-a născut din asocierea dintre AgroTransilvania Cluster și Cooperativa Agricolă Someș Arieș.

Acordul prevede producția Brânzei de Năsal, sub brandul Napolact, dar și a altor tipuri de brânzeturi, sub brandurile proprii ale AgroTransilvania Cluster. Fabrica de brânză și grota de la Țaga, precum și brandul Năsal rămân în proprietatea FrieslandCampina România.

“Asocierea pentru redeschiderea fabricii de la Țaga este pentru noi un motiv de bucurie și de mândrie. AgroTransilvania Cluster susține prin toate proiectele sale antreprenorii din agricultură, fermierii, micii producători. Prin acest proiect, reușim să ducem mai departe rețetele și tradițiile clujene, într-un mod durabil pentru Cluj și pentru fermierii din zonă. Credem cu tărie că astfel de asocieri pot duce la dezvoltarea sectorului agricol din România”, a declarat Ioan Oleleu, Președinte AgroTransilvania Cluster.

“Suntem extrem de mulțumiți că am reușit, prin această soluție inovatoare de business, să repunem în funcțiune fabrica de la Țaga, o unitate-unicat în România. Răspundem, astfel, cererilor consumatorilor noștri, precum și ale membrilor comunității locale, care și-au dorit să consume, mai departe, Brânza de Năsal.Acest parteneriat cu Fabrica de Brânzeturi Transilvania, care, prin definiție, înseamnă un efort comun, reprezintă acum soluția noastră pentru a le putea oferi, din nou, românilor, o specialitate cu o tradiție și un renume aparte”, a declarat Cornel Cărămizaru, Director de Vânzări FrieslandCampina România.

Fabrica de brânză din comuna Țaga este deținută de compania FrieslandCampina România și se află în conservare de la 1 iunie 2013. Producția de brânzeturi va fi reluată efectiv începând de astăzi, iar Brânza de Năsal va fi disponibilă pe piață în cel mai scurt timp.

 

Brânza de Năsal este marcă înregistrată a FrieslandCampina România. Peștera de la Țaga în care se ţine preparatul la maturat are 125 de metri lungime, iar în roca grotei trăiește o bacterie numită Brevibacterium Linens, care acționează, în timp, asupra brânzeturilor. Bucăţile de brânză lăsate la maturat sunt întoarse pe toate părţile o dată la trei zile şi întreţinute cu saramură, în condițiile în care temperatura și umiditatea de aici sunt constante, respectiv 14 grade Celsius şi 93% umiditate.

 

La final, brânza este așezată cu grijă în cutii din lemn. Fiecare bucată are o greutate standard de 350 de grame şi un termen de valabilitate de 45 până la 60 de zile, dacă este păstrată la 4-8 grade Celsius.
În fabrica de la Țaga vor mai fi produse și sortimente de brânzeturi maturate sub brandurile AgroTransilvania Cluster.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.