Parlamentul European a aprobat ieri trei măsuri pentru ca băncile să se pregătească pentru falimente şi să nu se mai bazeze pe contribuabili să le acopere pierderile. Două măsuri au în vedere restructurarea şi falimentarea băncilor cu probleme, iar cea de a treia se asigură că băncile şi nu contribuabilii vor garanta depozitele mai mici de 100 000 euro în caz de faliment. Aceste măsuri completează sistemul unic de supraveghere bancară, deja existent, contribuind la realizarea uniunii bancare.

Parlamentul a câştigat concesii substanţiale din partea miniştrilor de finanţe, mai ales în ceea ce priveşte regulile care stabilesc mecanismul unic de decizie bancară şi fondul adiacent de 55 miliarde de euro, finanţat de bănci, raportorul în Parlament fiind Elisa Ferreira (S&D, PT). Aceste reguli reduc semnificativ marja de manevră politică care ar putea altfel bloca acţiunile împotriva băncilor şi se asigură că fondul poate fi stabilit repede şi utilizat în mod mai echitabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.