Preţul de tranzacţionare pentru un certificat verde a ajuns la minimul garantat prin lege, dupa ce, în sesiunile precedente  preţul a fost cu cel puţin 30% mai mare. Inflaţia de certificate în piaţă a facut ca pretul acestora sa se prabuseasca.

Prăbuşirea preţului certificatului verde vine ca urmare a intrării în vigoare a legii ce amână până în 2018 emiterea şi plata unui anumit număr de certificate verzi, dar şi din cauza scăderii, de anul acesta, a cotei de achiziţie de enegie verde de la 15% la 11,1%.

„În piaţă e inflaţie de certificate verzi, de aceea se înghesuie toţi să vândă. Prea multe certificate verzi şi prea puţi cumpărători pentru ele. Estimez că această situaţie se va păstra pentru mult timp de-acum înainte”,  ne-a explicat Octavian Lohan, director adjunct al Transelectrica, administratorul bursei de energie OPCOM.

Odată cu scăderea preţului la minim pentru certificatul verde, efectul ar trebui să se vadă şi în facturi. În prezent, certificatele verzi reprezintă circa 6-8% din contravaloarea unei facturi la curent a unei gospodării.

Pentru anul acesta, ANRE a stabilit la 17,6 milioane numărul de certificate verzi ce urmează a fi lansate la tranzacţionare şi la doar 10,9 milioane numărul de certificate cu obligaţia de a fi cumpărate.

Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. La rândul lor, aceştia îşi recuperează banii de la consumatori prin factura la curent, în aşa fel încât toată populaţia României sprijină producţia de energie verde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.