Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai organizează luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 12, vernisajul expoziţiei foto-documentare „Datoria vieţii noastre”: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la susţinerea, de către Vasile Pârvan, a cursului inaugural al Universităţii „Daciei Superioare”, moment de început al învăţământului superior cu predare în limba română.

Aceasta aduce în faţa publicului primii ani de existenţă a Universităţii româneşti din Cluj: momentul constituirii sale, serbările inaugurale, consolidarea sistemului de învăţământ pe temelii noi şi adoptarea, prin decret regal, în 1927, a numelui „Universitatea Regele Ferdinand I”.

Cu ajutorul materialelor documentare şi fotografice inedite, al unui scurt metraj special realizat, al unor spaţii ce reconstituie atmosfera anilor interbelici, expoziţia urmăreşte perioada de început a Universităţii din Cluj, instituţie academică prestigioasă, reprezentativă pentru România întregită, un simbol al independenţei şi al unităţii.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna februarie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.