Lucrarea lui Andrei Oișteanu – „Narcotice în cultura română” reprezintă un studiu complet despre relația scriitorilor români cu narcoticele. Poeții și le-au administrat pentru sporirea creativității și hrănirea imaginației (Tristan Tzara și Ion Barbu). Alții au folosit încărcătura simbolică a numelor drogurilor pentru a-și potența mesajul poetic (Geo Bogza, Sașa Pană sau Victor Brauner). O serie de scriitori au folosit narcoticele pentru a-și înăbuși durerile fizice (Eminescu sau Odobescu) sau pentru a evada spre noi paradisuri artificiale (Alexandru Macedonski). Ori le-au administrat propriilor personaje (cazul lui Mateiu Caragiale sau Mircea Cărtărescu).

„Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări și a interesului meu viu pentru experiențe spirituale, am luat la Berlin obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină”, se destăinuie Ion Barbu într-o scrisoare. Din aceeași epistolă aflăm despre periodicitatea practicării viciului: ”eterul meu cotidian și praful de cocaină săptămânal…” Ocazional Barbu își administra cocaină împreună cu prietenul său Tudor Vianu. Pe fondul consumului, depresia psihică prin care trece Ion Barbu se accentuează și la jumătatea lunii august 1924 poetul se internează pentru tratament psihiatric și dezintoxicare la spitalul de boli mintale amenajat în Mănăstirea Mărcuța. Barbu depășește perioada de sevraj se înzdrăvenește și părăsește spitalul în primăvara anului 1925.

În literatura română una dintre victimele morfinomaniei a fost Alexandru Odobescu. Odobescu a decis să se sinucidă în casa lui din București în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895 la vârsta de 61 de ani. Încercarea sa a fost ratată… Odobescu a ingerat o doză mare de opiaceu. Efectul a fost paradoxal. Tocmai pentru că doza înghițită de savant a fost prea mare, a regurgitat-o. A plâns doamna Odobescu, s-a rugat de el și astfel a luat contra otravă și a scăpat. Până la urmă, Odobescu s-a sinucis pe 8 noiembrie 1895. El va muri după o agonie de două zile în urma injectării unei doze mari de morfină.

Despre nebunia lui Eminescu s-a scris mult. Titu Maiorescu vorbește despre cauze ereditare. ”Dacă a înnebunit Eminescu, cauza este exclusiv internă, este înnăscută, este ereditară. (Dar) viața poetului era neregulată, adesea se hrănea numai cu narcotice și excitante: abuz de tutun și de cafea, nopți petrecute în citire și scriere, zile întregi petrecute fără mâncare și apoi deodată, la vreme neobișnuită, după miezul nopții, mâncăruri fără alegere și fără măsură; așa era viața lui Eminescu. Nu această viață i-a cauzat nebunia, ci germenele înnăscut i-a cauzat această viață”.

sursa: Romania Liberă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.