Urmare a demersurilor întreprinse în acest sens de conducerea forului administrativ judeţean, judeţului Cluj i-au fost alocate recent de către Guvernul României fonduri suplimentare în sumă totală de 22 de milioane lei. Suplimentare a, de care vor beneficia unităţile administrativ-teritoriale din întreg judeţul, au fost aprobate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin modificarea şi completarea listei obiectivelor de investiţii şi a sumelor alocate acestora pentru finanţarea Programului naţional de dezvoltare locală, pentru judeţul Cluj, pentru anul 2014. Această alocare suplimentară de fonduri se adaugă celor 28.999.678 de lei deja alocaţi pentru obiectivele de investiţii din judeţul Cluj, din care 6.999.000 de lei au fost alocaţi la sfârşitul lunii septembrie iar 22.000.000 au fost aprobaţi în cursul lunii mai. În acest fel, suma totală a alocaţiei de la bugetul de stat la acest capitol se ridică, la nivelul întregului an 2014, la nu mai puţin de 50.999.678 de lei.

Apreciez decizia Guvernului de aprobare a acestor suplimentări de fonduri ca fiind una mai mult decât necesară şi normală.Această nouă alocare de fonduri, extrem de consistentă, de care va beneficia judeţul în ansamblul lui, nu poate decât să ne bucure întrucât ea va contribui esenţial la ridicarea nivelului de trai şi la asigurarea unor condiţii de viaţă civilizate pentru locuitorii judeţului” a declarat Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte.

În ceea ce priveşte fondurile recent aprobate, acestea vor fi utilizate preponderent pentru lucrări de investiţii care vizează infrastructura din mediul rural, respectiv lucrări de introducere sau extindere a reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, realizarea de staţii de epurare a apei, lucrări de refacere a infrastructurii rutiere – reabilitare şi modernizare a drumurilor comunale şi judeţene, reabilitarea sau refacerea după inundaţii a unor poduri etc. Alături de localităţile din mediul rural, de acest sprijin financiar urmează să beneficieze şi municipiile Cluj-Napoca, Gherla şi Câmpia Turzii precum şi oraşul Huedin. Astfel, în cadrul Subprogramului „Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor”, municipiului Cluj-Napoca i-a fost alocată pentru modernizarea infrastructurii rutiere suma de 1.000.000 de lei, municipiul Gherla a beneficiat de o suplimentare de fonduri în cuantum de 700.000 de lei pentru modernizarea unui lot de cinci străzi în timp ce municipiul Câmpia Turzii a primit 400.000 de lei pentru construirea halei agro-alimentare din Piaţa Mureşului. La rândul său, oraşul Huedin beneficiază de o alocare bugetară de 500.000 de lei destinată infrastructurii rutiere, respectiv lucrărilor de reparaţii şi modernizare a străzilor Poştei, Prundului, Nordului şi Cetatea Veche. În acelaşi timp, municipiul Cluj-Napoca a beneficiat de suplimentarea cu 175.508,31 lei a sumei alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru cofinanţarea lucrărilor de execuţie privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe conform O.U.G. nr. 18/2009.

Totodată, acestor alocări de la bugetul de stat li se adaugă o alta, la fel de consistentă,  aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 855/2014 prin intermediul căreia a fost aprobată suplimentarea cu 10.031.000 de lei a sumelor defalcate din cota de TVA destinate finanţării drumurilor judeţene şi comunale, sens în care s-au iniţiat deja demersurile necesare pentru suplimentare bugetului Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj în vederea finanţării programelor de investiţii care vizează reabilitarea şi modernizarea drumurilor din judeţ.

Consider căceea ce este extrem de important în acest moment e ca acest efort să fie dus până la capăt prin grija şi contribuţia primarilor care vor trebui să se mobilizeze şi să acţioneze cât mai eficient, astfel încât sumele recent primite să poată fi utilizate cât mai raţional şi mai operativ, în interesul comunităţilor pe care le administrează. Desigur, în tot acest demers, autorităţile locale vor beneficia de întregul nostru sprijin” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Ioan Oleleu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.