Pasarela de peste râul Someşul Mic, din dreptul Parcului „Iuliu Haţieganu”, va fi demolată, iar în locul ei va fi construit un nou pod. Însă pasarela nu va dispărea de tot, iar propunerea este să ajungă în dreptul Casei Tranzit, conform unui plan mai vechi al Ordinului Arhitecţilor din România discutat cu oficialii Primăriei.

 

Pasarela dintre Parcul „Iuliu Haţieganu” şi cartierul Grigorescu este traversată zilnic de clujeni şi face parte dintr-un traseu de promenadă în această zonă verde a oraşului. Primăria Cluj-Napoca vrea să construiască un nou pod în această zonă, dat fiind că varianta de a moderniza pasarela a fost respinsă de proiectanţi, care au propus o nouă destinaţie pentru aceasta. Inginerul Mihai Iliescu de la Universitatea Tehnică, prin societatea sa, Drumex, constată într-un raport că vechea pasarelă nu mai este în starea tehnică şi funcţională pentru a fi păstrată şi recomandă o nouă construcţie, o pasarelă pe grindă continuă cu două deschideri. Pasarela existentă va servi traficul pietonal până la finalizarea lucrărilor de construcţie a noului pod. „După darea spre exploatare a noii structuri, pasarela existentă va fi dezafectată.

 

Nimic nu se pierde

Se va urmări eventuala recuperare a tablierului metalic în vederea reutilizării acestuia în condiţii de siguranţă pe alte amplasamente. Durata de realizare a noii pasarele, precum şi demolarea pasarelei existente este de 5,5 luni”, arată referatul prezentat consilierilor locali. Valoarea totală a investiţiei, fără TVA, se ridică la suma de aproape 3 milioane de lei. Consilierii locali au decis săptămâna trecută trecerea din domeniul public în domeniul prival al Primăriei, a pasarelei peste Someş, care face legătura între cartiere Plopilor şi Grigorescu, fiind situată în imediata apropiere a parcului „Iuliu Haţieganu”.

Pe balustrada pasarelei pietonale care face legătura între cartierele Grigorescu și Plopilor sunt prinse elemente metalice care reprezintă, în relief, toate zodiile, iar aceasta nu ar fi prima sa mutare. În anii 70, pasarela era montată în zona Gării, dar în urma construirii pasajului subteran, s-a decis amplasarea sa lângă cartierul Grigorescu.

 

„Podul nemţilor”

Vechea pasarelă nu va fi distrusă, asigură Emil Boc.  „Este o pasarelă cu importanţă de monument istoric şi vreau să îi asigur pe toţi cei interesaţi că ea va fi păstrată şi cu un proiect al ordinului arhitecţilor se va reface sau se va construi un aşa zis pod al nemţilor undeva pe lângă Casa Tranzit care să lege Cetăţuia şi care să repună în valoare dimensiunea istorică a oraşului. Acest proiect va fi cel mai probabil anul viitor, Întrucât întâi trebuie finalizate lucrările pentru noua pasarelă”, a subliniat primarul Emil Boc în plenul Consiliului Local.

Ordinul Arhitecţilor din România susţine varianta creării unui circuit turistic pietonal, a explicat edilul. Prin faţa Casei Trazit se va amenaja o străduţă pietonală, care vine din strada George Bariţiu şi se continuă spre Someş, acesta fiind traversat pe pasarela restaurată, pentru a ajunge pe Dealul Cetăţuii. „Podul nemţilor” a fost primul pod acoperit şi suspendat din Cluj, construit în sec XVIII și utilizat de trupele imperiale pentru a accesa fortificația de pe Cetățuie. În secolul XX acest pod a fost dezafectat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.