În zona Parcului Tineretului-cartodrom de la marginea cartierului Gheorgheni nu va mai rămâne decât câte-un smoc de iarbă ici-acolo când Primăria şi dezvoltatorii imobiliari termină ce şi-au propus să construiască în zonă. Deşi în urmă cu vreo doi ani Comisia de Urbanism susţinea că spaţiul verde din acea zonă trebuie să rămână neatins, tot mai multe proiecte se anunţă în aria de „campus universitar”.

 

Într-o şedinţă a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU), propunerea clubului CFR, care dorea să construiască o sală de sport în cadrul bazei de antrenament pe care o avea în cartierul Gheorgheni, a fost respinsă, pe considerentul că această zonă este încadrată ca spaţiu verde. Recent, însă, surpriză! După ce clubul a vândut terenul bazei de antrenament patronului companiei EnergoBit, arhitecţii susţin că de fapt încadrarea din Planul Urbanistic General (PUG) este de campus universitar, ceea ce permite construirea, că aşa a fost mereu şi că aşa va fi şi în noul PUG.

 

Hai cu blocurile!

Noul proprietar al terenului, Ştefan Gadola, nu a menţionat încă vreun plan pentru realizarea unui proiect imobiliar, însă această variantă este cea mai vehiculată în presa clujeană. Arhitectul Adrian Borda a confirmat pentru Ziua de Cluj că această variantă este viabilă şi din punct de vedere urbanistic. „Întreaga zonă avea regim de campus universitar în PUG care este acum în vigoare. Între timp, s-au mai elaborat nişte Planuri Urbanistice Zonale, s-au mai construit locuinţe, s-a construit mall-ul, au mai construit şi facultăţile unele facilităţi. Baza sportivă e teren construibil şi în noul PUG. Nu puteam transforma ceva construibil în suprafaţă neconstruibilă. În noul PUG, acolo se prevede Unitate Teritorială de Referinţă ULc (zonă de urbanizare, ansambluri care includ locuire colectivă şi dotările aferente, n. red.). Adică pe acel teren se pot face locuinţe colective, cu densitate mai mică şi regim mediu de înălţime, adică 4-5 etaje. Se pot realiza, de asemenea, dotări specifice locuirii: comerţ, servicii, grădiniţă, cabinete medicale pentru medici de familie”, a explicat Borda.

Arhitectul a vorbit şi despre Parcul Est, care ar trebui să fie suficient pentru locuitorii din zonă. Chiar şi pentru sutele care se vor muta aici după finalizarea proiectelor prognozate. „Au fost unele acţiuni ale unor ONG-uri care şi-au exprimat îngrijorarea că dispare Parcul Est, dar trebuie spus că se prevede acolo spaţiu verde şi în noul PUG. De la locuinţele militarilor până la unitatea Selgros se păstrează Parcul Est. Este vorba de o suprafaţă de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a Parcului Central”, a completat Borda.

 

Nu toţi arhitecţii iubesc betoanele

În schimb, arhitectul Vasile Mitrea, unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai spaţiilor publice verzi din oraş şi cel care a realizat proiectul Parcului Est când acesta era desenat pentru aproape 100 ha consideră că zona lacurilor din Gheorgheni şi a Parcului Est a rămas la dispoziţia intereselor imobiliare. „Ar fi fost bine din partea Clujului să ia exemplul unor alte oraşe, de pildă al Bucureştiului. Acolo, în jurul lacului Cişmigiu sunt vile şi amenajări de înaltă ţinută, în timp ce la Cluj prin construcţii se sfidează cadrul natural. În loc să se întregească zestrea acestei zone cu spaţii verzi şi dotări de agrement acolo s-a tot construit şi încă se mai construieşte. Întreaga zonă e la dispoziţia intereselor imobiliare, nu a comunităţii”, a subliniat arhitectul Vasile Mitrea.

Parcul Est (fostul Parcul Tineretului, din 1967) avea în 1990 aproximativ 118 ha, destinat pentru agrement, jocuri sportive, canotaj, ştrand, pavilioane de expoziţii, şi a fost una dintre cele mai mari investiţii ale municipiului, lucrându-se la amenajările din latura vestică timp de 15 ani, arată un grup de urbanişti şi arhitecţi din grupul SOS Lacurile Gheorgheni. „După 1990, el a fost dezmembrat bucată cu bucată, pentru diverse interese. Se ştie că în prezent primăria nu mai dispune de terenuri libere ca să poată face noi amenajări şi (din diverse motive) nici nu-şi poate permite să cumpere teren de la particulari în acest scop.  (…) Cum vor fi monitorizaţi paşii pentru realizarea acestor noi strategii dacă în prezent se avizează unele proiecte nefundamentate din punct de vedere a legislaţiei referitoare la urbanism şi amenajarea teritoriului?

 

Şmecherii sunt baza (de agrement)

Aici ne referim la intervenţiile incredibile ce se desfăşoară în Parcul Est pe terenuri care au fost sau sunt încă în proprietatea comunităţii, care legal nu ar putea fi înstrăinate dar care au zilele numărate în viziunea conducerii administraţiei, operându-se în baza unor acte tehnice contestabile chiar nelegale. Printre altele este vorba şi de zona cartodromului”, subliniază specialiştii.

Firma Civitas Proiectare, cea care a realizat studiul de fezabilitate (SF) pentru proiectul Bazei Sportive din Gheorgheni, din zona cartodromului, a câştigat recent, la un preţ cu 62% mai mic faţă de cel estimat, licitaţia pentru proiectarea investiţiei. Firma a oferit mult sub preţul estimat de Primărie (pe baza indicatorilor sugeraţi de aceeaşi firmă în SF): 93.000 de lei, faţă de cei 536.000 de lei prevăzuţi în caietul de sarcini.

Investiţia este finanţată din fonduri europene, iar proiectul trebuie să fie gata în trei luni de la semnarea contractului. Baza sportivă se va construi pe terenul municipalităţii de o suprafaţă de peste 93.000 de metri pătraţi, iar investiţia se ridică la peste 22 de milioane de lei, plus TVA. Suprafaţa construită urmează să fie de peste 2.000 de metri pătraţi, terenurile vor depăşi 13.000 de metri pătraţi, iar 64.000 de metri pătraţi vor fi spaţiu verde. Şi de această dată, SC Civitas Proiectare a oferit un preţ reprezentând 38% din cel estimat de administraţie, şi anume 29.000 de lei, faţă de 75.000 de lei. Societatea îi aparţine Dacianei Bercan, care deţine părţi sociale şi la societatea 4Invest. Firma a avut mai multe contracte pentru reparaţii şcoli şi grădiniţe precum şi pentru construcţia unor imobile, tot cu Primăria Cluj-Napoca.

 

Şi armata s-ar băga la un mini-cartier

În zona cartodromului, MApN va ridica locuinţe individuale şi colective mici pentru personalul din armată. ”Prin PUZ, pe teritoriul situat la capătul estic al cartierului Gheorgheni – delimitat de Cartodrom si Cimitirul militar la Sud-Sud-Est, un parau la Sud, de malul lacului Gheorgheni  spre Nord-Nord-Vest, aflat în proprietatea Statului Român, în administrarea M.Ap.N. se reglementează schimbarea actualei încadrări funcţionale care este conform PUG: UTR=CB4 a zona cu destinaţie specială, campus universitar, în cea de UTR=LM4, subzonă mixtă destinată ansamblurilor rezidenţiale, cu locuinţe individuale şi colective mici, cu max P+2E. PUZ pune în evidenţă posibilitatea amenajării zonei verzi de pe malul lacului, cu alei de promenadă, amenajarea zonei de pe malul pârâului”, arată documentaţia avizată de Consiliul Local în 2009, în baza căreia se construieşte (şi se defrişează) pe acest teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.