Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a organizat astăzi, în incinta aeroportului, a 4-a conferinţă de presă din cadrul proiectului Studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă, la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, proiect cofinanţat de U.E. prin programul TEN-T.

Conferinţa de presă s-a desfăşurat în conformitate cu Planul de Acţiune al proiectului.

În deschiderea acestei conferinţe, domnul David Ciceo, Director General al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj a evidenţiat utilitatea realizării acestui proiect de transport intermodal atât pentru Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, cât şi pentru întreaga regiune. Mai apoi domnul Iuliu Pop, Director Operaţional al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj şi Manager de proiect a făcut o trecere în revistă a  studiilor realizate precum şi a obiectivelor de investiţii ce pot fi realizate în cadrul  proiectului de transport intermodal.

Obiectivul general al proiectului constă în elaborarea unui set de studii necesare pentru proiectarea şi dimensionarea unui sistem de transport intermodal la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj. Studiile trateaza toate aspectele tehnice şi financiare care vor sta la baza lucrărilor de realizare a viitoarei infrastructuri de transport intermodal pentru pasageri şi marfă.

Conferinţa de presă a marcat şi finalul perioadei de realizare a Studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă, la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca având în vedere faptul că acest proiect se încheie pe data de 30 noiembrie 2014.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au semnat contractul pentru realizarea studiilor în cadrul proiectului„Studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca”, proiect cofinanţat de către Uniunea Europeană prin programul TEN-T.

Proiectul „Studii de dezvoltare a infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri si marfa” Aeroportului International Avram Iancu Cluj, prin care s-a analizat oportunitatea realizarii unei legaturi intre terminalul de transport aerian si calea ferata, a ajuns al final. Proiectul,  primul de acest gen din Romania acordat unui aeroport, a avut valoarea de 1.687.000 euro, din care asistenta financiara a Uniunii Europene a fost de 843.500 euro.

Pentru partea  de realizare a obiectivelor rezultate in urma studiului, reprezentantii Aeroportului Cluj preconizeaza ca  valoarea investitiei se ridica la aproximativ 72 de milioane de euro, din care Comisia  Europeana suporta 85% din finantare. Perioada de executie ar dura patru ani cu incepere din 2016.

Uniunea Europeana asigură si are planuri de finantare pentru obiectivele de transport intermodal, astfel incat in conformitate cu legislatia europeana, pana in anul 2050, toate aeroporturile vor trebui sa fie legate la o retea de cale ferata.

Beneficiul major al dezvoltarii intermodale a Aeroportului Cluj ar fi al pasagerilor. De cealalta parte transportul intermodal ar crea noi locuri de munca. Ar urma sa fie create cel putin 200 de noi locuri de munca la finalizarea proiectului si de asemenea s-ar dezvolta locuri de munca  pe perioada de implementare si executie a transportului intermodal.

La Aeroportul International Avram Iancu Cluj urmeaza sa se construiasca o pasarela prin care terminalele de pasageri vor fi legate de gara Someseni, precum si realizarea unui terminal cargo prin care sa fie asigurate preluarea si transferul marfurilor din zona de aviatie spre zona civila.

1 COMENTARIU

  1. Sperăm că nu vor fi piedeci la asemenea proiecte importante pentru Cluj ca poartă importanta a Ardealului. Salutări și numai de bine pentru asemenea proiecte care sânt sprijinite și de UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.