În cursul zilei de ieri, 22 Septembrie 2014, la sediul CAA s-a desfășurat prima ședință de lucru din cadrul contractului „Asistență Tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020″.

La această ședință au participat:

– reprezentanți ai Primăriei Câmpia Turzii, prin onorabila prezență a domnului Primar, Radu Hanga

– specialiști din partea consultantului „Romair Consulting”, inclusiv Team Leader-ul echipei care va lucra la Turda

– specialiști din cadrul CAA, atât din partea sucursalelor, a departamentului tehnic cât și din partea UIP POS Mediu

În cadrul acestei ședințe s-a stabilit metodologia de lucru care va „guverna” pe durata acestui contract de asistență tehnică. Au fost trasate responsabilitatile concrete și s-a marșat pe urgentarea activităților ce țin de intocmirea aplicației de finanțare. Scopul principal este ca lucrările efective să poată demara cât mai repede.

Totodată s-au punctat cerințele autorităților locale în ceea ce privește necesitatea executării unor lucrări de o mai bună calitate decât în precedentul proiect, concomitent cu refacerea corectă a carosabilului afectat, astfel încât disconfortul provocat cetățenilor să fie minim.

În acest sens, reprezentanții CAA au precizat că nu vor aproba sub nici o formă un proiect tehnic care să nu corespundă cerințelor, iar pe parcursul execuției lucrărilor, CAA va avea un diriginte de șantier propriu, conform precizărilor dlui director Cristian Matei, care va avea obligația să verifice in detaliu buna execuție a lucrărilor.

În cursul săptămânii viitoare va incepe munca în teren, în speță cu studiile topografice care vor fi urmate de cele geo. Ținta, care a fost stabilită de comun acord, este ca în 4 luni să existe un Studiu de Fezabilitate final care sa înglobeze soluțiile tehnice concrete, astfel încât în cel mai scurt timp Aplicația de Finanțare să poată fi aprobată de Comisia Europeană.

Pentru a putea realiza un proiect cât mai apropiat de nevoile comunității, CAA va organiza ședințe de lucru periodice, la care vor fi invitați, pentru a fi consultați, și specialiști din cadrul primăriilor care fac parte din Asociația Văii Arieșului. La aceste ședințe vor participa și reprezentanți ai Mass Media locale, astfel încât toată activitatea aferentă accesării „ Pasului 2” să se desfășoare într-un mediu transparent și accesibil cetațenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.