Ieri, pe drumul de la Fizeșu Gherlii a început asfaltarea, ultima etapă din modernizarea acestui drum județean care așteaptă de ani de zile să intre în atenția autorităților.

Consilierul județean Mihai Seplecan a fost prezent la realizarea primilor metri de asfalt. ”Mă bucur că este un început la unul din cele două mari proiecte pe care vreau să le realizez la Consiliul Județean, Spitalul Regional de Urgență și modernizarea drumurilor județene. Vom continua lucrările pe drumurile județene și în alte părți și voi susține și aceste lucrări. Vreau să transmit autorităților, în special poliției din zona Gherla să se implice pentru a sprijini pe cei de la Drumuri Județene pentru ca lucrările să poată fi executat în condiții de trafic optime”, a spus Seplecan. Acesta a precizat că ieri s-au făcut lucrările de pregătire, periajul, asfaltul va fi unui de 6 cm pe o distanță de 5,4  km, iar durata lucrărilor va fi în jur de 15 zile lucrătoare.

Amintim că pe 11 august 2014, s-au finalizat lucrările de intervenţie la drumul judeţean 109C care traversează localitatea Fizeşu Gherlii. Lucrările de reprofilare şi reciclare, realizate de către SC „Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj” S.A. pe o suprafaţă de 5,2 km de drum judeţean, au început efectiv în data de 30 iulie a.c., acestea încheindu-se astfel într-un timp record, de doar 9 zile lucrătoare.

1 COMENTARIU

  1. Mai bn mai tarziu decat niciodata, dar acest drum al groazei este similar si in Santioana. Gauri in carosabil semnalizate cu copaci. Oare o fi drum sau …?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.