”Avertizăm că cei care obstrucționează acest împrumut vor plăti neglijența sau abuzul în serviciu”, arată președintele executiv PNL Cluj Mihai Seplecan într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, CEC Bank va lua joi o decizie finală în legătură cu linia de credit pentru plata lucrărilor la Aeroportul Internațional Cluj. ”Dacă acest împrumut nu va fi aprobat, instituția riscă să fie executată silit, putând ajunge în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea. Atrag atenția asupra faptului că de decizia CEC Bank depinde chiar strategia de dezvoltare a județului care care este strâns legată de beneficiile și oportunitățile de investiții favorizate de existența acestei instituții.

Săptămâna trecută comisia formată din funcționari ai Consiliului Județean și ai Aeroportului Internațional Cluj trebuia să trimită actele necesare acordării liniei de credit către CEC Bank, dar am informații că acestea au fost trimise incomplet. Reamintesc faptul că în perioada în care am deținut funcția de vicepreședinte cu atribuții de interimar m-am asigurat ca toate actele necesare aprobării acestei linii de credit vor ajunge la bancă. De aceea mă mir de starea de fapt sesizată și atrag atenția că se încearcă distrugerea credibilității unei proprietăți a județului Cluj, proprietate în care s-au investit, din 2004 încoace, banii contribuabilului clujean.

Reamintesc că suntem în această situație din cauza consilierilor județeni ai PSD Cluj care sunt foarte porniți să pună pe butuci acest bun al județului, deși clamează în mod fals că apără interesul cetățenilor. Nu o dată m-am întrebat care ar fi miza pentru care își permit să-i sfideze pe cei peste 1 milion de pasageri care, anual, pășesc pe această poartă a județului și pentru care beneficiu s-ar lepăda cu atâta ușurință de anii de investiții făcute din banii contribuabilului clujean? Sunt din ce în ce mai convins că se încearcă deliberat falimentarea Aeroportului Internațional Cluj, cu scopul ca acesta să fie scos din patrimoniul Consiliului Județean Cluj și dat vreunui om de afaceri apropiat de interesele financiare ale PSD.

De aceea, pentru a împiedica jocurile obscure ale PSD Cluj, este absolut necesar ca linia de credit solicitată la CEC Bank să fie aprobată. În cazul în care linia de credit nu va fi aprobată, din cauza faptului că actele necesare lăsate în ordine au fost bulibășite, sau din alte cauze obscure, avertizez că voi face tot posibilul ca toți cei vinovați să plătească pentru această tentativă de subminare a economiei ce poate aduce grave prejudicii dezvoltării regionale, producând pagube cetățenilor clujeni”, scrie Mihai Seplecan.

 

 

 

 

 

 

 

Mihai Seplecan

Președinte executiv PNL Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.