Steaua Bucureşti este echipa de fotbal cu cei mai mulţi suporteri în România, potrivit unui sondaj realizat de Inscop în perioada mai-iunie.

Barometrul de opinie ”Adevărul despre România”, realizat de Inscop Research, la comanda cotidianului ‘Adevărul’, arată că meciurile de fotbal sunt urmărite de aproape jumătate din populaţia României, iar echipa favorită a peste 50% dintre pasionaţii de fotbal este Steaua Bucureşti. Nu mai puţin de 66,4% dintre români cred că fotbalul românesc este corupt, iar majoritatea românilor nu crede în calificarea echipei naţionale la Cupa Mondială din Brazilia 2014, se arată în comunicatul remis AGERPRES.

Aproape jumătate din populaţia României (44,3%) declară că urmăreşte meciuri de fotbal, în timp ce 53,7% au răspuns negativ. Doar 2% dintre cei intervievaţi nu ştiu sau nu au răspuns.

Rugaţi să precizeze care este echipa lor favorită din Liga I, majoritatea pasionaţilor de fotbal au indicat Steaua Bucureşti, cu 51,8%. În topul echipelor de fotbal din Liga I preferate de români mai intră Dinamo Bucureşti (8,8%), Rapid Bucureşti (5,6%), CFR Cluj (5%) şi Petrolul Ploieşti (4,5%). 47,3% din totalul populaţiei nu ştie sau nu a răspuns la această întrebare.

66,4% dintre români consideră că există corupţie în fotbalul românesc şi doar 1,9% afirmă că nu există corupţie în fotbal. 31,8% nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

Respondenţii au indicat drept principali vinovaţi pentru corupţia din fotbal pe conducătorii sau patronii echipelor de fotbal (42,1% dintre cei 66,4% care au declarat că există corupţie în fotbal). 35,7% dintre respondenţi consideră că Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal sunt vinovate pentru corupţia din fotbalul românesc, în timp ce 12% acuză jucătorii şi antrenorii. 9,1% nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

În ceea ce priveşte echipa naţională, 19% consideră că România se va califica la Campionatul Mondial de fotbal din 2014, în timp ce 33% nu cred că se va califica. 48% dintre respondenţi au declarat că nu ştiu sau nu au răspuns

Responsabilitatea pentru rezultatele din ultimii ani ale echipei naţionale este atribuită jucătorilor şi antrenorilor (34,8 din care 19,9% consideră că sunt vinovaţi jucătorii, în timp ce 14,9% cred că sunt vinovaţi antrenorii), Federaţiei Române de Fotbal (21%), altcuiva (1,5%). 42,7% nu ştiu să nu răspundă la această întrebare.

Sondajul a fost realizat de Inscop Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 28 mai – 3 iunie, iar volumul eşantionului a fost de 1.055 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus minus 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic. AGERPRES

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.