Biblioteca Universitatii Harvard adaposteste trei volume legate in piele care au atras curiozitatea librarilor pentru textura lor deosebita. Dupa ce le-au studiat indeaproape, au constatat ca acestea sunt legate de fapt in piele umana. Se pare ca in secolul XVII aceasta era o practica destul de raspandita, fiind cunoscuta sub numele de ”Anthropodermic bibliopegy”. Aceasta modalitate de a conserva cartile era in mod deosebit populara in cazul manualelor de anatomie.

Cele trei volume descoperite la Harvard contin poezie din perioada romana, filosofie franceza si un tratat de drept spaniol, Practicarum quaestionum circa leges regias… The Harvard Crimson a prezentat inscriptia interesanta de pe ultima pagina a volumului:

”Legarea acestei carti este tot ce ramane din prietenul meu drag Jonas Wright, care a fost jupuit de viu de către Wavuma în a patra zi din luna august, 1632. Regele Mbesa mi-a dat cartea, aceasta fiind unul din obiectele preferate ale lui Jonas, împreună cu o bucată amplă din pielea lui, ca să o leg. Requiescat in pace”

Potrivit directorului bibliotecilor universității Harvard, e posibil să mai existe astfel de volume, chiar în colecția lor, însă din cauza atenției ”neplăcute” primite din cauza acestor trei carti, prefera sa nu le caute.
Volumele mentionate mai sus pot fi vazute in sala de carti rare a Bibliotecii Universitatii Harvard.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.