Cum ar fi dacă v-aţi începe dimineaţa pe o plajă cu nisip fin, scăldată de apele transparente ale Mediteranei şi protejată de impunătorul Munte Olimp, şi v-aţi răsfăţa cu o carte bună sau aţi urmări, la linia orizontului, călătoria lină a iahturilor luxoase care se aventurează pe tărâmul lui Zorba Grecul? Cum ar fi dacă v-aţi lăsa seduşi de gustul delicios al unei salate greceşti, combinată cu un homar proaspăt, iar apoi aţi dansa un Sirtaki împreună cu localnicii? Cum ar fi dacă v-aţi putea întoarce în timp admirând templele zeilor antici sau fortăreţele medievale, înălţate de cavalerii Ioaniţi? Cum ar fi dacă într-o săptămână timpul s-ar dilata, ziua ar fi relaxantă, iar noaptea palpitantă în compania oamenilor dragi?

Dacă scenariul vi se pare imposibil, noi vă asigurăm că nu este. Tot ce trebuie să faceţi este să alegeţi Grecia.

Aflată la intersecţia a trei mari continente: Europa, Asia şi Africa, Grecia de astăzi este o împletire a culturii sale antice cu cea a imperiului Bizantin şi cu influenţele acumulate de aproape patru secole sub stăpânirea otomană. Cine vizitează o dată Grecia va rămâne impresionat pe viaţă!

 

Riviera Olimpului, în vizită la zeii Greciei antice

La graniţa dintre provinciile greceşti ale Thessaliei şi Macedoniei tronează cel mai înalt munte din Grecia, maiestuosul Olimp, sălaş al zeilor de altădată, iar la poalele sale se întind cele mai frumoase staţiuni de pe litoralul Greciei de Nord. Paralia Katerini, Olympic Beach şi Nei Pori sunt perlele de pe riviera Olimpului. Dacă închizi ochii pentru o secundă şi simţi nisipul fin sub picioare, îţi poţi imagina că stai chiar în locul pe care Afrodita a păşit pentru prima oară din valurile înspumate ale mării.

Riviera Olimpului se poate lăuda cu o alăturare unică: plaje fine şi ape ca smaraldul. Sălaşul zeilor, Muntele Olimp, ascunde o varietate vegetală de invidiat şi privelişti uimitoare pentru ochiul omenesc, ce vă vor purta imaginaţia către vremurile misterioase în care oamenii şi zeii împărţeau aceste frumuseţi. Odată ce aţi ajuns aici, nu puteţi să nu vă aventuraţi pe impunătorul colos, care, potrivit legendei, a fost ales de către Zeus drept reşedinţă pentru cei

12 zei ai Greciei Antice. Astăzi, Muntele Olimp este o adevărată provocare pentru iubitorii de istorie, dar şi pentru alpiniştii, care vin aici să descopere frumuseţea intactă a florei, datorită căreia acesta a fost declarat Rezervaţie a Biosferei de către UNESCO.

 

Halkidiki, „Mecca” turismului grec

Tot în nordul Greciei se află şi peninsula Halkidiki. Se spune că, dacă te afli în acest loc, eşti atât de aproape de paradis, încât îl poţi atinge. Peninsula este compusă din trei braţe scăldate de Marea Egee: Kassandra, Sithonia, denumită şi „parcul natural din Halkidiki”, şi Muntele Athos, considerat cel mai frumos braţ.

Halkidiki este recunoscută la nivel mondial pentru plajele sale largi şi bine întreţinute, pentru bogăţia arhitecturală şi zecile de muzee şi facilităţi turistice bine puse la punct. De-a lungul coastelor sale se întind încântătoare aşezări pescăreşti cu porturi mici şi plaje de toate mărimile, înconjurate de păduri de pini. Mai mult, această regiune se numără printre cele mai puţin costisitoare din întreaga Grecie.

 

Thassos, insula de smarald a Greciei

Imediat ce vă veţi îndepărta de continent, veţi descoperi un veritabil paradis insular, unde pielea vă va deveni arămie, iar inhibiţiile vor dispărea cu desăvârşire. Fără îndoială, Thassosul este paradisul familiilor cu copii mici, dar şi al romanticilor, care aleg să se relaxeze în golfuri retrase. Aici, timpul curge mult mai lent, gazdele prietenoase nu se opresc din zâmbit, iar oaspeţii nu fac decât să se bucure de apele transparente şi de peisajul ce li se înfăţişează.

Insula frapează mai ales prin tradiţia locală, vizibilă la orice pas, prin casele cu ziduri înalte frumos „ornamentate” cu flori şi balconaşe de lemn – un exemplu de arhitectură folcloristică, împrumutată din Epirus şi Macedonia. Ca moştenire istorică, Thassos este una dintre cele mai bogate insule. Locuită pe rând de traci, fenicieni, iar, ulterior, de greci, insula păstrează rămăşiţe importante ale aşezărilor antice.

 

Aţi început să visaţi la mare şi vacanţă? Atunci Filadelfia Turism vă aşteaptă cu o multitudine de oferte în Grecia, destinate familiilor cu copii sau tinerilor dornici de nopţi albe. Tarifele pornesc de la 100 euro/ persoană/ 7 zile, iar agenţia poate asigura transportul turiştilor cu autocarul sau avionul. Pentru mai multe oferte din portofoliul agenţiei, accesaţi www.filadelfiaturism.ro.

Cu o experienţă de şase ani pe piaţa de profil, Filadelfia Turism este tour operator pe destinaţii ca Grecia, Turcia, Bulgaria şi Israel şi membru al International Air Transport Association (IATA).

 

Date de contact:

shutterstock_57161536_grecia shutterstock_113724493

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.