Preturi de top în zona metropolitana Cluj

15_top

Interesul investitorilor pentru terenurile din jurul Clujului, în vederea construirii de ansambluri rezidentiale, se manifesta din ce în ce mai intens, zonele limitrofe ale Clujului (Apahida, Calea Baciului, Floresti, Chinteni, Gilau) transformându-se, rând pe rând,  în adevarate cartiere.

Zona metropolitana a municipiului Cluj – Napoca este un proiect initiat pentru crearea unei zone constituite prin asociere, pe baza de parteneriat voluntar, între Cluj – Napoca si localitatile urbane si rurale aflate în zona imediata, la distante de pâna la 30 de kilometri, între care s-au dezvoltat relatii de cooperare pe multiple planuri. Astfel, satele din jurul orasului vor disparea, iar resedinta de judet se va constitui ca si centru de administrare a viitoarei zone metropolitane, care va cuprinde si Apahida, Floresti, Baciu, Chinteni si Gilau. În ceea ce priveste domeniul imobiliar, crearea zonei metropolitane ar putea aduce unele avantaje. Reprezentantii agentiilor imobiliare apreciaza ca  acestea vor urmari tiparul evolutiei preturilor din zone precum Faget sau Buna ziua. Interesul în crestere al investitorilor pentru terenurile din jurul Clujului, în vederea construirii de ansambluri rezidentiale, si al localnicilor pentru case de o calitate mai buna se materializeaza prin aglomerarile rezidentiale în zonele limitrofe Apahida, Floresti sau Baciu, cu locuinte care se vand cu preturi începând de la 650 euro/mp si ajung la 1000 euro/mp. Agentia imobiliara Grup de Lux a realizat un studiu care explica, printre altele, tendinta de migrare a dezvoltatorilor de ansambluri de locuinte spre localitatile invecinate. "Trendul actual al tranzactiilor imobiliare arata o deplasare a cumparatorilor, catre zonele rezidentiale situate mai departe de centrul orasului, zone cu potential de dezvoltare atât din punct de vedere al serviciilor adiacente cât si al preturilor. Fiecare achizitie poate fi vazuta si ca o investitie cu sanse de obtinere a unor venituri suplimentare în timp. În plus, aceste zone au si atuul departarii de agitatia si poluarea orasului ", sustine studiul. Reprezentantul agentiei, Doru Lupeanu, a declarat ca unul dintre principalele motive pentru care cumparatorii prefera o locuinta în afara orasului este posibilitatea de a beneficia de o suprafata mai mare pentru un pret mult mai mic. Preturile terenurilor în localitatile viitoarei metropole sunt stabilite în functie de distanta fata de oras si prezenta infrastructurii, respectiv a utilitatilor. Acesta a mai precizat ca, spre deosebire de Cluj, unde terenurile sunt exagerat de scumpe si unde posibilitatea de a construi pe orizontala este aproape nula, satele adiacente municipiului au avantajul de a oferi spre vânzare terenuri care satisfac orice dorinta a cumparatorului.
Statisticile imobiliare arata ca, anual s-au înregistrat cresteri între 10-70% fata de valoarea initiala din anul precedent la tranzactiile cu terenuri, în functie de amplasament si utilitati. Aceasta crestere a fost determinata de faptul ca orice dezvoltare imobiliara începe cu achizitia unui teren si cum oferta este limitata, acesta valoreaza din ce în ce mai mult, iar al doilea factor de crestere este profitul unei investitii imobiliare care se mentine ridicat.

Florestiul, în top

Conform companiei Edil, din Cluj – Napoca, cea mai efervescenta dintre zonele limitrofe ale orasului, pe piata imobiliara, este comuna Floresti. Aici, investitiile au fost impulsionate si de dezvoltarea comerciala pe care aceasta zona a cunoscut-o, Polus Center fiind unul dintre cele mai semnificative exemple. Daca în trecut cumparatorii erau reticenti fata de achizitia unei locuinte în Floresti, în momentul de fata, majoritatea prefera un apartament de 3-4 camere aici, decât unul cu 1-2 în oras. Comparativ cu anul ce a trecut, interesul manifestat de catre potentialii cumparatori în aceasta zona este triplu. Daca initial, cumparatorii interesati de zona Floresti optau pentru apartamentele cu una sau doua camere, la ora actuala acestia se orienteaza si catre apartamente cu trei sau chiar mai multe camere, suprafata locuibila a apartamentelor variind între 60 si 100 de metri patrati. Media preturilor din aceasta zona, la momentul de fata, este de 800 euro/mp, suma care variaza în functie de stadiul lucrarii si modalitatile de plata. Pentru un apartament cu doua camere preturile încep de la 29.000 de euro si ajung pâna la 60.000 de euro pentru unul cu trei camere.

Preturi explozive în Baciu

O alta zona dorita de cumparatori este comuna Baciu, unde preturile încep de la 29.000 de euro la apartamentele cu o camera si pot ajunge pâna la 79.900 de euro pentru apartamentele de trei camere. Conform reprezentantului agentiei imobiliare Imobil Trade, Cristian Borza, comuna Baciu are cele mai mari preturi pe metru patrat, media acestora fiind de 900 de euro. Câteva dintre motivele pentru care preturile din aceasta zona sunt mai ridicate ar putea fi pozitionarea într-una dintre cele mai linistite zone din apropierea Clujului si distanta mica fata de municipiu.

Apahida, o atractie din ce în ce mai mare

Pentru cumparatorii care îsi doresc un apartament departe de oras, dar considera comunele Floresti sau Baciu prea scumpe sau prea aglomerate, Apahida poate fi cea mai buna alegere. Unul dintre elementele care fac atractiva aceasta zona în favoarea altora din vecinatate este pretul. În cazul localitatii Apahida, localitate mai putin dezvoltata decât Floresti sau Baciu, dar pentru care interesul dezvoltatorilor precum si cel al clientilor este în crestere, media pentru metru patrat este de 750 de euro. Aici preturile pentru o locuinta într-unul dintre ansamblurile rezidentiale noi, variaza între 20.379 de euro si 22.644 de euro la apartamentele de o camera, între 27.540 si 37.332 de euro la apartamentele de doua camere, iar la apartamentele de trei camere între 43.513 si 48.348 de euro.
Alte zone mai putin cautate sunt, în prezent, comunele Chinteni, Jucu sau Cojocna, zone considerate mai degraba industriale. Datorita marii investitii Nokia în localitatea Jucu, preturile în zona au explodat, valoarea acestora crescând de la 1-5 euro pe metru patrat pâna la 35-50 euro pe metru patrat.
Acestor zone urmeaza sa li se adauge, într-o a doua etapa, alte 14 comune din împrejurimile Clujului. Printre ele, Aghiresu, Garbau, Sanpaul, Borsa, Jucu, Cojocna, Tureni, la fel de propice dezvoltarii imobiliare. Ca urmare, zona metropolitana Cluj va ajunge la o suprafata de 185.000 de hectare si 400.000 de locuitori.

Adina Fartusnic

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (47 voturi)



Imagini:


15_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj



Articol vizualizat de 1442 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl