“Femeia cu prosoapele-n cap” la Cluj
“Femeia cu prosoapele-n cap” la Cluj
De azi inainte, Clujul are si el clarvazatorul lui in persoana lui Ildiko Balmus, cunoscuta drept “femeia de la OTV cu prosoapele-n cap”. A fost luata-n brate si pupata de tribunul Vadim Tudor, l-a prins de picior pe Dan Diaconescu, in direct, a descoperit criminali, hoti, a lucrat cu Securitatea, stie unde-i Elodia, dar ii e frica de Cioaca, intr-un cuvant Ildiko Balmus, spune ca simte paranormal a demonstrat cu un cuvant ghicit pe-o bucata de hartie. In exclusivitate, urmariti povestea mioritica a Dosarelor X.
Ildiko Balmus este una dintre aparitiile episodice ale OTV-ului. A venit in Cluj si, auzind ca saptamanalul Gazeta de Cluj este cel mai citit ziar din oras, a venit la redactie pentru a oferi o mostra de clarviziune.
Femeia a povestit ca de la 10 ani simte “forta”.
“Am stat multi ani in Ungaria si in 2000 m-am intors in tara. Sotul meu este roman, iar eu sunt din Sfantu Gheorghe, judetul Covasna. Mai am surori, dar nu au abilitatile mele. La 10 ani, parintii au vazut ca imi faceam lectiile pe intuneric. eu credeam ca toti copii pot face la fel. Nu pot explica cum reusesc sa vad asa. Atunci parintii s-au speriat si m-au dus la spital, la domnu’ doctor Crisan, care lucreaza si acum la neuropsihiatrie. M-a internat si mi-a facut toate investigatiile dar n-au gasit nimic. Mi-a zis sa-i arat ce pot sa fac si le-a zis parintilor ca-s sanatoasa, dar nu poate sa spuna cum de pot face eu asa ceva”, spune Ildiko.
La scurt timp, femeia povesteste ca a reusit sa “simta” prima crima din viata ei.
“O vecina care stia ce pot face m-a chemat la ea acasa. Cand am intrat in casa mi-am dat seama ca fata ei a fost omorata de sot, care s-a sinucis, s-a spanzurat de dulap. Femeia s-a speriat foarte tare si a chemat politia si asa a fost. Asta a fost prima descoperire. Atunci am ramas cu un soc nervos pentru ca am crezut ca eu am omorat-o pe femeia aia. La scurt timp, a aparut Securitatea si am fost si amenintata ca ma baga la scoala de corectie daca nu colaborez cu ei. Pana in ‘90 a fost ca-n filme. Trebuia sa colaborez. In perioada aia am descoperit multe femei care avortau. La Miercurea Ciuc au fost ucise gemenele unui comandat de politie de acolo si eu am descoperit criminalul, am descoperit crime si furturi”, spune femeia.
Mai multa incredere in Militie decat in Politie
Dupa anii ‘90, Ildiko spune ca din cauza coruptiei din politie si procuratura s-a temut sa mai colaboreze. Stie unde este ingropata, dar ii este frica de Cioaca sa spuna acest lucru.
“Dupa ‘90, din cauza coruptiei, mi-a fost frica sa mai bag in lucruri de astea ca am familie si nimeni nu mai tine secrete. De asta nu m-am bagat in cazul Elodia, dupa cum m-a rugat procuror Iacob sa-l ajut. Eu stiu aproximativ unde e ingropata numai ca am fost amenintata si m-am oprit. Este riscant! Pe vremea lui Ceausescu a fost altfel, acum, sa fiu sincera mi-e teama. In ‘91 am fost chemata in America la un centru de cercetare. Am fost cu fetita mea si eram bucuroasa, dar ei au vrut sa ma bage la contrainformatii. In occident se pune mare valoare pe oamenii de genul meu”, spune Ildiko. Dupa experienta din America, femeia spune ca a avut “cazuri” prin toata tara.
“Din Cluj am un caz cu un actor, unu Tibi caruia i se furase masina. I-am gasit masina la vreo 60 de km de Cluj si a recuperat Mercedesu’ si-a anuntat politia. La Cluj am lucrat la cazul fiului politistului Cuc. Tanarul a fost omorat in padurea Hoia, unde a fost spanzurat, si eu am descoperit criminalul dupa ce am fost la locul faptei. Imi amintesc ca a fost ceva legat de gelozie, pe criminal il cheama Bogdan. A fost o mare complicatie. La restaurant (Panoramic) am aflat cu cine a discutat. Eu i-am luat urma de la el de-acasa si am mers dupa urma pe unde a fost. Eu cand descopar ceva spun nume, adresa, tot!”, explica clarvazatoarea.
Vadim si-a trimis „badiguarzii” dupa ea
Pentru ca a stat o perioada de timp la Bucuresti si a fost una dintre “obisnuitele” OTV-ului, Ildiko spune ca a avut ocazia sa-i cunoasca pe Vadim Tudor si pe Dan Diaconescu. Daca relatia cu Tribunul a fost una tumultoasa si intrerupta de invidie, cea cu Dan Diaconescu s-a dovedit de “cursa lunga”.
“Singurul om politic cu care ma impac foarte bine este Vadim si Dan Diaconescu. Diaconescu e un om extraordinar. I-am spus ca o sa vina politia peste el la OTV, dar ce sa faci! Cu domnul Vadim, ce sa spun, e un om extraordinar cu mine, cu altii nu stiu cum e. M-a vazut la Diaconescu in emisiune si si-a trimis pe „badiguarzii” dupa mine sa ma cunoasca. Am aparut la sediul la Romania Mare, m-a luat in brate si mi-a spus “Mai fetito, mai, asta este un har foarte deosebit. Sa te ajut cu cabinet cu casa, ca asa ceva n-am vazut.”. Eu zic “multumesc domnu’ presedinte, dar, nu!” M-a trimis la un mare doctor universitar, dar n-a putut explica ce-i cu mine. L-a sunat pe domnu’ Vadim si i-a spus ca “fetita asta are calitatile necesare, are calitati paranormale”. A vrut sa ma ajute, dar s-a bagat Buruiana (Daniela Buruiana, membru “marcant” al PRM) din invidie, iar Vadim e foarte influentabil, si am intrerupt legatura”, isi aminteste Ildiko.
“Tu ai, tu ramai, tu n-ai, nu ramai!”
Ea spune ca este “singurul clarvazator. Eu inca n-am intalnit o persoana care sa-mi demonstreze. Sunt cei care au harul de a discuta si ajung mari vedete. Eu nici nu ma prea pot exprima bine si sunt o femeie simpla si nu pot inflori. Aici m-am intalnit cu foarte multi, cu Doru Parv, cel care a fost inchis, rusoaica Mosneaga, nu zic nimic rau de ei, dar nu m-au convins. Daca traiam acum cateva sute de ani, aveam probleme cu Inchizitia, dar acum nu. Multi preoti mi-au spus ca si in Biblie exista oameni de genul meu. Pentru mine nu exista explicatie. Nici eu nu-mi pot explica, asa ca cine ar putea sa stie ce e cu mine. As dori sa ne cheme pe toti care spunem ca avem daruri si sa faca demonstratii. Cine are puteri sa arate si sa se termine cu speculatiile astea. Tu ai, tu ramai, tu n-ai, nu ramai!”, transeaza Ildiko Balmus problema.
MINI INTERVIU
Reporter: De ce ai plecat din Bucuresti?
Ildiko Balmus: Nu-mi plac bucurestenii ca n-au cuvant si-s foarte invidiosi. Vai de mine ce invidiosi sunt! Ceilalti clarvazatori sunt foarte bogati si ei isi platesc ca sa apara la emisiunile de la televizor. Fulga plateste, toti platesc. Daca nu vii cu banu’, nu te tine in emisiune. E de la 2.000 de euro in sus pentru o emisiune. Fulga, care da ulei de ricin sa mearga burta non stop, cum sa nu cureti de toxine?!
Rep.:Pe cine vrei sa convingi?
I.B.:Eu nu vreau sa va conving 100%, dar macar 80%!Pe mine nu ma intereseaza reclama, ca ma stie lumea!
Rep.:Care au fost cele mai puternice senzatii?
I.B.:Cand a fost cu tsunami-ul din China. Am intrat in transa cand a fost. M-am trezit acolo si am trait toate senzatiile pe care le-au trait cei de acolo. Cand s-a intamplat in China, copiii mei s-au speriat ca am o criza de epilepsie. De asta nu pot sa conduc ca mi-e frica sa nu se-ntample cand sunt la volan.
Rep.:Poti ghici numerele la Loto?
I.B.:Nu. Acolo este un aparat care alege numerele si nu pot prevedea ce face un aparat.
Razvan Robu
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- PSD si PDL raman in coalitie publicat în data de 03-08-2009
- PSD Cluj, pentru guvernare cu PD-L, dar fără UDMR publicat în data de 14-12-2008
- Elena Udrea: Boc, Blaga sau Stolojan în fruntea unui Guvern PD-L publicat în data de 19-10-2008
- Guvernarea PD-L şi PSD, aşteptată cu speranţă de UE publicat în data de 14-12-2008
- Cele mai multe Primarii castigate de PD-L publicat în data de 16-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 865 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.













Comentarii