RADP Cluj împarte plângeri să scape de executare

Reprezentanti_radp_cluj_top

Cei doi executori clujeni implicaţi în Afacerea “Patinoarul” sunt acuzaţi că nu au respectat litera legii de reprezentanţii RADP Cluj. De partea cealaltă, executorii judecătoreşti Marius Stolnean şi Kovac Levente spun că ei nu au făcut altceva decât să respecte hotărârile judecătoreşti care au dat dreptul firmei CPI Turism din Zalău să execute RADP Cluj. În momentul de faţă, RADP Cluj încearcă să obţină, printr-un proces, eşalonarea plăţilor pe care trebuie să le facă firmei din Zalău.

Chiar dacă până în momentul de faţă, Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj a pierdut procesele cu SC GPI Turism, reprezentanţii regiei încearcă aproape orice metodă de a nu plăti cele circa 3 milioane de lei pe care instanţele au decis că trebuiesc plătiţi către societate.
În momentul de faţă, juriştii RADP Cluj au făcut o plângere către Camera Executorilor Judecătoreşti Cluj în care îi acuză pe executorii Marius Stolnean şi Kovacs Levente că nu au respectat legea atunci cânt au executat conturile RADP Cluj pentru a plăti o parte din suma pe care GPI Turism o are de primit.
Pe de o parte, Kovacs Levente este acuzat că ar fi scos din contul RADP Cluj 600.000 de lei, bani pe care i-a virat în contul GPI Turism, fără să fi făcut vreo notificare în acest sens. În replică, executorul spune că a procedat perfect legal şi că va explica modul în care a aplicat textele de lege în faţa comisiei executorilor judecătoreşti.
Executorul clujean, Marius Stolnean este acuzat de reprezentanţii RADP Cluj că ar fi virat în contul firmei din Zalău mai mulţi bani decât ar fi trebuit. Este vorba de plata a 400.000 de lei în perioada în care era un proces de contestare a executării. Însă Stolnean a explicat că plata respectivă a putut fi făcută în mod perfect legal pentru că suspendare executării a fost ridicată printr-un proces care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), proces câştigat, de asemenea de SC GPI Turism.
Chiar dacă a pierdut procesele în care contestă executarea judecătorească, regia clujeană încearcă cu orice preţ să nu plătească sumele respective de bani motivând că ar falimenta. În acest moment, RADP Cluj a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj un proces împotriva SC GPI Turism în care cere instanţelor acordarea unui termen de graţie pentru plată şi a unei eşalonări pentru plata datoriei pe care Regia a acumulat-o faţă de cei de la GPI. De asemenea, RADP, a mai înregistrat, la începutul acestei luni un alt proces, pe rolul Tribunalului Cluj, în care contestă executarea silită care ar trebui pusă în aplicare, conform deciziilor emise până acum. Până în momentul de faţă, RADP Cluj a pierdut procesele deschise la Tribunalul Comercial şi Curtea de Apel Cluj, procese în urma cărora cei de la GPI au obţinut dreptul de a executa Regia clujeană.

Reziliere unilaterală


Conform ultimei soluţii pe care executorii judecătoreşti o pot pune în aplicare, se “dispune rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 198/25.03.2005 încheiat între părţi. Obligă pe pârâta RADP Cluj-Napoca la plata, în favoarea reclamantei (a SC GPI Turism, n.red.), a următoarelor sume: - 1.235.400 lei + TVA venituri din activitatea de patinaj aferente perioadei 2006-2009, cu dobânda legală în materie comercială de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului; - 638.290,15 lei costuri suplimentare constând în dobânzi şi penalităţi aferente împrumuturilor contractate de către reclamantă, cu dobânda legală în materie comercială de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului; - 765.722 lei + TVA uzura activelor, cu dobânda legală în materie comercială de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului. Respinge ca neîntemeiate restul pretenţiilor reclamantei. Obligă pe pârâtă să achite în favoarea reclamantei suma de 78.433,26 lei, cheltuieli de judecată parţiale la fond, constând în: 30.505,12 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, 10.000 lei onorariu avocaţial şi 37.923,14 lei onorariu experţi. Compensează cheltuielile de judecată în apel avansate de părţi. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2011”.
Afacerea “Patinoarul” a început în urmă cu șase ani când RADP Cluj şi SC GPI Turism, au semnat un contract pentru amenajarea  unui patinoar lângă Facultatea de Științe economice. Firma era obligată să ofere lunar, pe perioada sezonului rece, către RADP 20 % din profit, dar nu mai puţin de 2000 de lei. Totuşi, în anul 2006, când reprezentanţii GPI au încercat să desfăşoare lucrările de întreţinere a instalaţiilor în vederea pornirii patinoarului, s-au trezit că nu mai pot intra în incintă pentru că reprezentanţii RADP Cluj de la acea dată au reziliat contractul. “În 2005 am semnat un contract cu RADP Cluj pentru patinoar. Am investit peste 17 miliarde lei vechi în instalaţia de producere a gheţii, în agregate, mantinele. Practic a trebuit să refac tot patinoarul. Am mers două sezoane cu obiectivul, iar când am venit în 2006 să pregătim patinoarul pentru noul sezon, ne-am trezit că nu putem intra în incinta acestuia. Am aşteptat şi la scurt timp după ce am venit noi au apărut Marius Cătăniciu, fostul director al RADP, soţia acestuia şi administratorul SC Contur SRL însoţiţi de poliţie. Ei mi-au aruncat în faţă un contract nou semnat cu firma Contur şi mi-au spus că nu mai am ce să caut acolo, contractul cu mine fiind reziliat. Am aflat mai târziu că motivul invocat a fost că nu am plătit o factură la Electrica de vreo 200 milioane lei vechi. Problema este că eu am plătit acea factură, dar lor nu le apărea în contabilitate. Oricum, în contractul încheiat între noi se stipula că orice neînţelegeri care ar fi apărut pe durata derulării contractului urmau a fi rezolvate pe cale amiabilă. Mai departe, ei au reziliat contractul unilateral, încălcând încă odată  prevederile înţelegerii. Ce au făcut ei a fost ilegal şi i-am dat în judecată. Am primit mai multe sentinţe definitive prin care ni se permitea să ne reluăm activitatea. Chiar şi aşa, cei de la Contur nu ne permit să intrăm în patinoar”, a declarat Georg Pop, administratorul GPI Turism Sport SRL. Conform declaraţiilor lui Georg Pop, directorul GPI SRL acea factură a fost plătită direct către Electrica, însă RADP nu a înregistrat-o în contabilitate. “Conform înţelegerii, toate facturile la utilităţi urmau a fi plătite de RADP, mai apoi ei urmând a-mi refactura, iar eu le plăteam contravaloarea utilităţilor. La un moment dat am fost sunat de un director de la Electrica care îmi cerea să vin să achit respectivele facturi. Am mers la Electrica şi am plătit facturile restante. După câteva luni am constat că nu mai pot intra în patinoar din cauza acelei facturi, achitată în urmă cu ceva luni, dar pe care ei nu şi-au trecut-o în contabilitate. Mai mult ca sigur că s-au folosit de acest pretext pueril pentru a mă evacua de pe patinoar ”, a mai spus Pop.

Plângerile penale au alunecat în Afacerea Patinoarul
În această afacere au fost făcute şi o serie de acuzaţii şi plângeri penale. Spre exemplu, în urmă cu câteva luni, când procesul se judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conducerea RADP Cluj a făcut câte o plângere penală pe numele celor doi experţi contabili care au apreciat în dosarul de judecată valoarea sumelor de bani pe care GPI Turism ar trebui să le primească de la RADP Cluj. Cei de la RADP au considerat că suma este mult prea mare şi a depus plângeri penale pe numele lui Petre Fuia şi Ion Baciu, cei care au semnat raportul de expertiză prin care s-a stabilit că RADP trebuie să plătească aproape trei milioane de lei către SC GPI. Înainte de această plângere şi reprezentanţii GPI Turism au făcut plângeri penale pe numele lui Marius Cătăniciu, care ocupa funcţia de şef al RADP Cluj Napoca în perioada încheierii şi desfacerii contractului respectiv, dar Cătăniciu a primit neînceperea urmăririi penale în  in motivarea procurorului specificându-se că Marius Cătăniciu şi membrii Consiliul de Administraţie au acţionat în interesul RADP Cluj. În 2008, pe numele lui Cătăniciu a mai fost făcută o plângere la poliţie, de această dată autorul plângerii fiind Ion Pantelimon, fost director al RADP Cluj.  

Răzvan Robu

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (19 voturi)



Imagini:


Reprezentanti_radp_cluj_thumb Morocazan_ioan_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj Sorin Apostu Investigatii DNA



Articol vizualizat de 837 ori



Comentarii

jon a postat la 09-10-2011 09:11
Fraierilir voi nu vedeti ca banii se fura de o firma de cacao si cei de la RADP raman fara bani ca-i fura avocatii inpreuna cu un smecher.Sa-i dea DUMNEZEU numai zile negre !
xxl a postat la 25-09-2011 13:35
Nelutzule !!! Arati ca si Don Corleone.. Capisci?
alea b a postat la 18-09-2011 03:21
bravo levi
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl